Un zbor charter care evacuează cetăţeni americani din Haiti a decolat din oraşul de coastă Cap-Haïtien din nordul ţării, pentru că aeroportul din capitala Port-au-Prince este închis. Nu se ştie câţi pasageri sunt la bordul avionului. Ambasada americană din Haiti a avertizat că toţi cetăţenii americani care vor să plece din Haiti vor fi nevoiţi să călătorească prin mijloace proprii şi pe riscul lor spre Cap-Haïtien. Un american din Haiti a declarat pentru BBC că majoritatea celor care vor dori să plece nu vor reuşi acest lucru pentru că bandele înarmate controlează toate drumurile spre şi dinspre capitala Port-au-Prince./mbaciu/asalar
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 martie)