Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani este în blocaj administrativ. Managerul interimar Monica Adăscăliței este în arest la domiciliu într-un dosar de corupție și nu are cine să semneze documentele unității medicale. Medicii de la Spitalul „Mavromati” au mai fost acuzați de corupție anul trecut. Fostul manager al unității și alți nouă angajați, unii dintre ei cu funcții de conducere, au ajuns în arest într-un dosar privind fraudarea unor concursuri de angajare. Corespondenta RRA, Gina Poenaru, are detalii.
Reporter: Gina Poenaru – Potrivit anchetatorilor, în lunile octombrie și decembrie 2023, managerul Monica Adăscăliței ar fi primit, direct sau prin intermediari, de la trei persoane, dintre care doi subalterni, sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 lei, pentru a aproba angajarea unei persoane din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” pe un post de medic cu competențe limitate, pentru a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și pentru a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că îi va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Procurorii spun că influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii încheiat pe o perioadă determinată. Acesta este al doilea manager al unității medicale reținut de procurorii DNA după ce, în decembrie 2023, Doina Caba și alți nouă angajați ai spitalului, unii cu funcții de conducere, au ajuns în arest într-un dosar privind fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante în perioada 2018-2023./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/denisse