Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat joi că Washingtonul a înaintat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie care face apel la încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor israelieni. Antony Blinken a declarat că acţiunea Washingtonului transmite un mesaj puternic. SUA s-au opus anterior prin veto unor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU privind conflictul din Fâşia Gaza, dar recent şi-au intensificat presiunile asupra Israelului. Antony Blinken, care în prezent se află în Egipt, a confirmat că SUA şi-au modificat ierarhia priorităţilor. „Avem un proiect de rezoluţie pe care l-am înaintat chiar acum Consiliului de Securitate al ONU, rezoluţie care face apel la o încetare imediată a focului, solicitare strâns legată de eliberarea ostaticilor. Nădăjduim că ţările membre vor sprijini această rezoluţie. Bineînţeles, suntem alături de Israel şi susţinem dreptul lui la autoapărare, astfel încât 7 octombrie să nu se mai întâmple vreodată, dar, în acelaşi timp, este foarte important ca civilii şi protejarea lor să fie o prioritate”, a declarat Antony Blinken./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 martie)