Preşedinţia Bulgariei şi-a comunicat poziţia legată de decretul privind votul cabinetului în Adunarea Naţională. Instituţia prezidenţială a reamintit că şeful statului a respectat cu stricteţe reglementările din Constituţie. După ce „Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată” (PP-DB) i-a solicitat preşedintelui să retragă decretul prin care propune Parlamentului să aleagă în funcţia de prim-ministru candidatul celui mai mare grup parlamentar, GERB-SDS, câteva ore mai târziu, Preşedinţia a făcut referire la Constituţie. În comunicatul său, instituţia a precizat că decretul emis în baza art. 99 din Constituţie nu are nicio legătură nici cu structura, nici cu componenţa Consiliului de Miniştri, iar propunerea de supunere la vot în parlament este responsabilitatea candidatului la funcţia de prim-ministru. Responsabilitatea revine Adunării Naţionale – dacă guvernul nu primeşte sprijin, trebuie înmânat şi al doilea mandat. „Nu doresc să dau sfaturi. Dar este bine atunci când eşti parlamentar să cunoşti bine Constituţia şi legile. Am respectat textele şi spiritul Constituţiei Bulgariei. Preşedintele a semnat şi a transmis decretul Adunării Naţionale aşa cum prevede legea fundamentală a statului”, a declarat vicepreşedintele Iliana Iotova. Întrebată dacă există o şansă de a se forma un cabinet în cadrul acestei Adunări Naţionale, Iotova a subliniat: „Sunt în continuare optimistă că va exista un guvern. Nu spun dacă va fi de bine sau de rău, dar va exista un guvern”./ddaniela/denisse
(www.novini.bg – 21 martie)