Vineri, 22 martie, se împlinesc 425 de ani de la naşterea lui Antoon van Dyck, unul dintre cei mai mari pictori și creatori de gravuri flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens şi inovator în folosirea gravurii cu „acquaforte”.
* * * * *
Antoon (Anthonis, Anthony) van Dyck s-a născut la 22 martie 1599, la Antwerpen, Belgia, fiind fiul negustorului de țesături Francois van Dyck şi al Mariei Cuypers.
A fost atras, încă de mic, de desen, iar la vârsta de 10 ani devine ucenic în atelierul lui Hendrik van Balen, una dintre personalitățile remarcabile ale orașului Antwerpen. La vârsta de 14 ani, van Dyck pictează portrete și autoportrete valoroase.
În anul 1613 devine asistentul lui Rubens, cunoscut în întreaga Europă, care remarcă măiestria tehnicii tânărului artist şi care nu ezită să prezinte lucrările tânărului van Dyck ca fiind ale sale.
În anul 1618, numele „Antoon van Dyck” figurează în registrele „Ghildei” (breslei) pictorilor orașului Antwerpen, cu mențiunea „maestru”.
În anul 1620, pictorul acceptă invitația de a veni la Londra, adresată de două personalități ale curții regale engleze, contele Arundel și vicontele Purbeck, fiul lordului Buckingham.
Van Dyck şi-a început cariera ca discipol precoce în studioul lui Rubens din Antwerp, însă după ce a părăsit brusc acest oraş în 1620 şi avea să devină pictorul de curte al regelui Carol I, la Londra – deşi această plecare ar fi putut fi doar o decizie legată de carieră – , au existat speculaţii că evadarea ar fi fost provocată de relaţia fierbinte pe care Van Dyck ar fi avut-o cu Isabella Brant, care, la 29 de ani, era mult mai tânără decât soţul său, Rubens, care avea 43 de ani…
O sursă care să susţină această teorie ar fi o celebră pictură a Şcolii Flamande, semnată de Anthony Van Dyck, pânza din 1621 „Portretul Isabellei Brant”, care sugerează că acesta ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţia maestrului său, Peter Paul Rubens, închizându-se astfel cea de-a treia latură a unui triunghi amoros în care erau implicaţi doi dintre giganţii picturii secolului al XVII-lea.
Revenind la perioada petrecută la Londra, pictorul flamand începe să execute portrete și are ocazia să admire tablourile lui Tiziano, care se găseau în colecțiile englezești.
Începând cu anul 1620, regele Iacob I îi acordă o rentă anuală în valoare de 100 funzi.
În toamna anului 1621 pleacă în Italia, în octombrie ajunge la Genova, unde va locui la pictorul flamand Cornelius van Wael și va picta numeroase portrete ale patricienilor genovezi.
În februarie 1622, van Dyck sosește la Roma, unde va rămâne vreme de doi ani, studiind operele maeștrilor italieni și umplându-și caietul de desen cu schițe, care îi vor servi mai târziu pentru compozițiile unora dintre pânzele sale. Artistului îi plac veșmintele împodobite cu pene și lanțuri de aur, iar italienii îl numesc „il pittore cavalieresco” (pictorul cavaler).
În august 1622, vizitează pentru prima dată Veneția, urmează Torino, Mantua și apoi Milano, iar la începutul anului 1623 revine la Roma, trecând prin Bologna și Florența.
În perioada anilor 1618-1621 – în afara numeroaselor portrete – pictează și tablouri pe teme religioase sau mitologice, cum ar fi „Sfântul Ieronim” (1618), „Prinderea lui Iisus” (1620), „Samson și Dalila” (1620, temă asupra căreia va reveni în 1628), „Sylen beat” (1620).
Între anii 1627 și 1631, rămâne în Antwerpen, unde realizează câteva picturi de altar, precum și portretele infantei Isabela a Spaniei și al Mariei de Medici.
În anul 1632, van Dyck se află pentru a doua oară la Londra, unde își pune talentul în slujba regelui Carol I Stuart, care îl va numi „Prim-pictor în Serviciul Majestății Sale Regale””, acordându-i o rentă anuală în valoare de 200 funzi. Artistul va realiza, în total, unsprezece portrete regale.
Însă viaţa sa la curtea regală va fi pompoasă și libertină şi trăiește în aceeași opulență ca și cea a clienților și protectorilor săi.
În anul 1639 van Dyck se căsătorește cu Mary Ruthven, o doamnă din suita reginei Henrietta-Maria.
După doi ani petrecuți la Antwerpen și Paris, pictorul se întoarce la Londra.
Spre sfârșitul vieții, van Dyck şi-a manifestat dorinţa de a picta și altceva în afară de portrete, considerate în această perioadă ca fiind un gen inferior al picturii și se orientează spre tematica istorică sau mitologică („Venus în atelierul lui Vulcan”, 1630-1632; „Amor și Psyche”, 1638). Totuși, în istoria artei el figurează mai ales ca portretist, iar nivelul înalt și caracterul inovator al pânzelor sale au consolidat timp de două secole genul cunoscut sub numele de „portret aristocratic”.
În anul 1641 se îmbolnăvește grav iar pe 4 decembrie artistul își scrie testamentul.
Antoon van Dyck a murit la doar cinci zile distanţă, la 9 decembrie 1641, la Londra, la doar 42 de ani. A fost înmormântat în Catedrala Saint Paul din Londra.
În anul 1968 au fost furate, din Palatul Brukenthal din Sibiu, opt lucrări de pictură europeană, patru dintre acestea – Aelbrect Bouts, Autoportret; Tiţian, Ecce Homo; Frans van Mieris cel Bătrân, Bărbat cu pipă la fereastră şi Rosalba Carriera, Portret de femeie – fiind recuperate în 1998, cu ajutorul INTERPOL. Alte patru lucrări, printre care şi tabloul lui Anthony van Dyck, „Moartea Cleopatrei”, au rămas de negăsit, până în prezent.
Cea mai mare sumă plătită pentru o lucrare a artistului flamand a fost pentru un autoportret Van Dyck realizat în jurul anului 1640, chiar anul de dinaintea morții sale, şi s-a cifrat la 8,3 milioane de lire sterline (13,5 milioane de dolari).
În decembrie 2021, două picturi de Anthony van Dyck, în care sunt redate portretele unor soți din Anvers, au fost vândute pentru 6,2 milioane de lire sterline (8,2 milioane de dolari), realizând al doilea cel mai mare preț pentru artist în licitație. De menţionat este faptul că cele două lucrări s-au aflat până atunci în proprietate privată, din anul 1976, când au fost vândute la licitație contra sumei de 38.000 de lire sterline.
În ianuarie 2023, un tablou al pictorului flamand van Dyck, descoperit abandonat în hambarul unei ferme din Statele Unite şi al cărui precedent proprietar l-a cumpărat cu suma de doar 600 de dolari, s-a vândut cu 3,1 milioane de dolari la o licitaţie. Lucrarea reprezintă un studiu pentru o pictură ulterioară a maestrului flamand, intitulată „St. Jerome”. Tabloul final este deţinut în prezent de Muzeul Boijmans van Beuningen din Rotterdam. Studiul artistic, ce arată un bărbat vârstnic care stă gol pe un scaun, reprezintă o lucrare unică din mai multe motive, fiind unul dintre cele doar două studii de mari dimensiuni pe care Van Dyck le-a realizat după modele reale. Opera de artă a fost pictată cel mai probabil între 1615 şi 1618, când Van Dyck era un tânăr artist ce lucra alături de maestrul Peter Paul Rubens în oraşul Anvers.
Influența exercitată de van Dyck asupra picturii engleze a secolului al XVIII-lea va fi foarte mare, mai ales în cazul lui Josuah Reynolds și – mai ales – Thomas Gainsborough. Portretele pictate de Gainsborough – foarte rafinate și atente în redarea realității – vor face din el un pictor al elitei societății. În Franța, Maurice Quentin de La Tour și Jean-Honoré Fragonard aprofundează aspectul psihologic al portretului și îi impun o mai mare libertate. În Spania, Francisco de Goya va picta portrete care oglindesc adevărata natură umană care frapează prin forța lor chiar și după două secole.
