Şeful diplomaţiei americane a declarat că există un acord între Statele Unite şi aliaţii arabi în legătură cu necesitatea unei încetări imediate şi susţinute a focului în Fâşia Gaza. Antony Blinken a făcut declaraţii la Cairo, după discuţiile pe care le-a descris drept „productive”, purtate cu miniştri de rang înalt din statele arabe. Domnul Blinken a opinat că este posibil un acord pentru încetarea acestui război. Israelul trimite vineri o delegaţie la Doha, condusă de şeful agenţiei israeliene de informaţii, Mossad, care va avea discuţii cu directorul CIA şi cu mediatori din Qatar şi Egipt./mbrotacel/csimion
BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 martie