Poliţia va putea să supravegheze și să identifice în mod operativ traficanții de droguri, după ce va deveni operațional noul registru al acestor persoane. Legea care reglementează acest registru a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis. În funcție de pedeapsa pe care o primesc în instanță, traficanții de droguri vor fi înscriși în registru între 5 și 20 de ani, perioadă în care poliția va putea ști unde există riscul ca persoana monitorizată să vândă din nou substanțe interzise, a precizat ministrul justiției, Alina Gorghiu. În România consumul și traficul de droguri sunt pe un trend ascendent. Anul trecut s-au confiscat peste 1 tonă de droguri și a fost făcută cea mai mare captură de comprimate Ecstasy din istoria structurilor antidrog din țara noastră, peste 230.000 de comprimate, a mai subliniat ministrul./atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 martie)