Autor: Alexandru Eduard Balaci
Context
La 26 martie 1911 se năștea cel care avea să devină dramaturgul, poetul şi romancierul american Tennessee Williams (pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams); laureat al Premiului Pulitzer pentru piesa de teatru „A Streetcar Named Desire” („Un tramvai numit dorinţă”) în 1948, şi ulterior pentru piesa „Cat On a Hot Tin Roof” („Pisica pe acoperişul fierbinte”) în 1955, ambele beneficiind de ecranizări remarcabile (m. 1983).
O operă inspirată din viața sa
Tennessee Williams, pe numele real Thomas Lanier Williams, a văzut lumina zilei la 26 martie 1911 în Columbus, Mississippi. Părinții săi erau Edwina Dakin și Cornelius Coffin „CC” Williams. A fost mai apropiat de bunicii materni, Rose și Reverendul Walter Dakin, iar familia sa a trăit în parohia reverendului pentru o mare parte din copilăria sa. În 1918, CC avea o poziție destul de importantă într-o companie internațională de încălțăminte, așa că familia s-a mutat la St. Louis, Missouri. Williams a avut o copilărie fericită pe meleagurile natale, dar când s-a mutat s-a trezit dintr-o dată îngrădit într-un nou decor. Așa că singurul său refugiu a fost literatura și, încă de la o vârstă fragedă, a început să scrie. Orașul l-a întâmpinat cu ostilitate și, din această cauză, Tennessee a devenit retras și dependent de scris.
A fost crescut mai mult de mamă, căci tatăl, care era comis-voiajor, era mai mult plecat. Opera sa viitoare a fost influențată foarte mult de familie: o atmosferă tensionată domnea adesea în casă, despre care el avea să declare mai târziu că „era pur şi simplu un mariaj nepotrivit”. El spunea despre mariajul părinților că era „un exemplu de căsătorie abuzivă”. Problemele familiale au servit ca sursă de inspiraţie: mama sa a devenit prototipul femeii slabe – Amanda Wingfield din „Menajeria de sticlă” -, în timp ce tatăl său s-a transformat în tipul agresiv – „Big Daddy” din „Pisica pe acoperișul fierbinte”.
Începuturi
Williams a început să scrie povești și poezii în anul 1924 pe o mașină de scris la mâna a doua, pe care o primise în dar de la mama lui. Scrierile sale au fost publicate în ziarul și anuarul școlii gimnaziale. În 1928, nuvela sa „Răzbunarea lui Nitocris” a fost publicată în „Povești ciudate”.În 1929, Williams s-a înscris la Universitatea Missouri pentru a studia jurnalismul. Acolo a și scris prima piesă care tratează rebeliunea împotriva creșterii religioase – piesă care i-a adus o mențiune de onoare la un concurs de scriere.
În 1932 a fost scos de la școală de către tatăl său și a început să lucreze la „International Shoe Company”. Ura slujba aceea (la fel ca Tom din „Menajeria de sticlă”). După terminarea programului se cufunda în lumea sa de povești și poezii. În cele din urmă a dezvoltat o depresie profundă, ceea ce a dus la o criză nervoasă. Cu toate acestea, experiența sa la fabrică s-a dovedit a fi utilă, întrucât un coleg de serviciu a servit drept sursă de inspirație pentru Stanley Kowalski din piesa „Un tramvai numit dorință”.
Drumul spre succes
În 1936 s-a înmatriculat la Universitatea din Washington și a început să scrie piese pentru grupuri de teatru locale. În 1937, sora sa Rose a fost diagnosticată cu demență (schizofrenie) și a fost supusă terapiei cu electroșocuri. Piesele lui Williams încep să vizeze personaje feminine instabile din punct de vedere mental, precum Blanche DuBois în „Un tramvai numit dorință” sau Cathy în „Deodată, vara trecută”. În același an, Williams s-a transferat la Universitatea din Iowa pentru a studia dramaturgia. A absolvit în 1938. După absolvire s-a mutat la New Orleans, și-a falsificat certificatul de naștere și a devenit Tennessee. Aici, cel care fusese un tânăr introvertit şi retras a început să descopere viaţa palpitantă a oraşului, ceea ce l-a inspirat pentru piesele ulterioare. S-a dovedit a fi un dramaturg prolific, ceea ce a facilitat găsirea unui agent, pe Audrey Wood, cu care a legat o frumoasă prietenie. Încă se chinuia să câștige ca dramaturg așa că avea mai mult slujbe, inclusiv ca îngrijitor la o fermă de pui din Laguna Beach.
În 1939 a publicat povestea „Câmpul copiilor albaștri”, prima sa lucrare sub numele de Tennessee. După ce a primit 1.000 de dolari de la Fundația Rockefeller, și-a planificat mutarea la New York. În 1940 a studiat dramaturgia sub îndrumarea lui John Gassner. Piesa sa „Battle of Angels”, rescrisă în 1957 ca „Orfeu în infern” – ulterior ecranizată, cu Marlon Brando şi Anna Magnani în rolurile principale -, a avut premiera la Boston la sfârșitul lunii decembrie, dar dorința de a-l transfera pe Broadway nu s-a stins. În 1942 l-a întâlnit pe fondatorul New Directions, James Laughlin, care avea să devină editorul majorității cărților lui Williams. În 1943 a lucrat ca scenarist având contract cu MGM. Studioul i-a respins piesa „The Gentleman Caller”, care a fost prima versiune a ceea ce avea să devină „Menajeria de sticlă”. În acel an, sora lui, Rose, a fost supusă unei lobotomii prefrontale, despre care Williams a aflat cu întârziere, lucru care l-a afectat foarte tare.
A revenit pe Broadway, în 1945, cu piesa „Menajeria de sticlă”, pentru care a primit Premiul Academiei pentru Literatură de la Academia Americană de Arte și Litere. În martie, piesa a ajuns pe Broadway, care a primit apoi „Premiul Cercului Criticilor de Teatru din New York” și „Premiul Donaldson”. Piesa recreează atmosfera sufocantă dintr-o familie mic-burgheză, ale cărei vise de fericire sunt brutal contrazise de realitate. Venise succesul. În vara anului 1947, în Provincetown, l-a cunoscut pe Frank Merlo, care a devenit partenerul său până la moarte, în 1963. Doi ani mai târziu, are loc premiera unei noi piese, „Un tramvai numit dorinţă”. care i-a adus dramaturgului primul premiu Pulitzer din carieră, în anul 1948. Deși Williams a continuat să scrie piese până în anii 1980, nici una din piesele sale ulterioare nu s-a mai bucurat de atât de mult succes, atât în rândul criticilor, cât și al spectatorilor. În anul 1951, un film cu un titlu omonim, realizat după piesă, avându-l la pupitrul regizoral pe Elia Kazan, care a regizat și piesa de pe Broadway, a câștigat mai multe premii, incluzând și premiul pentru cea mai bună actriță care i s-a acordat lui Vivien Leigh pentru rolul lui Blanche.
În 1951, „Trandafirul tatuat”, după premiera de pe Broadway, a câștigat Premiul Tony pentru cea mai bună piesă. În 1955, a avut premiera o nouă piesă de un succes răsunător, „Pisica pe acoperişul fierbinte”, lucrare în care scriitorul explorează adevărata lume ascunsă din spatele celei aparente. Pentru aceasta, Tennessee Williams a fost distins cu cel de-al doilea premiu Pulitzer din carieră (1955).
În 1957, Williams a început să lucreze la „Orfeu în infern”, o refacere a primei sale piese de teatru „Bătălia îngerilor”. În același an a început ședințele de terapie Dr. Lawrence care l-a încurajat să ia o pauză de la scris, să se separe de iubitul său Frank Merlo și să ducă o viață heterosexuală. În 1959 publică „Dulcea pasăre a tinereţii”, un amestec de poezie dureroasă, violenţă şi cruzime de coşmar, iar în 1962, a fost prezentată în premieră drama „Noaptea iguanei”, a cărei acţiune prezintă, alegoric, strădaniile zadarnice ale unor personaje de a-şi dobândi libertatea morală, de a se salva de presiunea tiranică a instinctelor. A primit recenzii pozitive și a primit premiul „New York Drama Critics Circle Award”.
Tot în 1962, a apărut pe coperta revistei Time ca „America’s Greatest Living Playwright”.
Decăderea
Anii ’60 devin dificili. În 1963 Frank Merlo e diagnosticat cu cancer pulmonar și moare în septembrie. Acest lucru a accentuat și mai mult alcoolismul dramaturgului, precum și consumul de droguri. În 1964, a devenit pacientul doctorului Max Jacobson, cunoscut și sub numele de dr. Feelgood, care i-a prescris amfetamine injectabile, pe care le-a adăugat regimului său de barbiturice și alcool. Piesele sale nu s-au mai bucurat de succesul de până atunci, iar dramaturgul a căzut din nou în depresie. După o cădere nervoasă foarte violentă, fratele său l-a internat într-un sanatoriu, fapt pe care nu i l-a iertat niciodată, pentru că, aşa cum avea să scrie în volumul ulterior de memorii, acolo a trăit un adevărat coşmar. După externare, Tennessee Williams s-a apucat din nou de scris, dar lucrările sale nu au mai regăsit strălucirea celor care-i aduseseră faima. În 1969, Institutul Naţional de Arte şi Literatură i-a conferit Medalia de Aur pentru Artă Dramatică.
În 1975 primește cheia pentru orașul New York. Al doilea său roman, „Moise și lumea rațiunii”, a fost publicat în luna mai. Publică în noiembrie 1975, un volum de memorii – „Memoirs”. Unele pasaje conțineau referiri la sexualitate și consumul de droguri, fapt care a șocat cititorii.
Tennessee Williams s-a stins din viaţă într-o cameră de hotel new-yorkeză, la 25 februarie 1983.
Bibliografie
Calendar Rador
https://m.cinemagia.ro/actori/tennessee-williams-6764/biografie/
https://www.britannica.com/biography/Tennessee-Williams
