Capacitatea de procesare este limitată temporar, până duminică, la punctele de control de frontieră din Aeroportul Henri Coandă. Porţile automate de control de frontieră – de pe fluxul de plecări internaţionale au fost relocate pe fluxul de plecări non-Schengen.
Totodată, pe fluxul de sosiri internaţionale se derulează lucrări de relocare a unor ghişee de frontieră. Toate aceste lucrări se efectuează în contextul aderării României la spaţiul Schengen – cu frontierele aeriene şi maritime, la data de 31 martie.
De la această dată vor fi supuşi controlului de frontieră doar pasagerii care călătoresc spre sau dinspre un aeroport dintr-o ţară aflată în afara spaţiului de liberă circulaţie – adică mai puţin de 30 la sută din totalul pasagerilor care tranzitează Aeroportul Henri Coandă. /lalexandrescu/cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 martie