Consiliul şi Parlamentul European şi-au dat acordul pentru forma finală a Legii europene pentru libertatea presei, care obligă în premieră ţările membre să garanteze independenţa editorială a presei publice prin finanţare durabilă şi previzibilă, pe fondul îngrijorărilor legate de politizare.
Legea impune respectarea secretului surselor jurnalistice, protejarea conţinutului online şi transparenţă sporită în privinţa proprietarilor de companii media. Bogdan Isopescu are detalii.
Reporter: Documentul stabilește un cadru legislativ general valabil pentru toate statele membre, iar legislațiile naționale trebuie să respecte aceste marje. Documentul nu este unul care să definească într-un fel sau altul presa, pentru că nu își propune o limitare, ci se referă doar la măsuri care să protejeze independența editorială, cu alte cuvinte libertatea presei. Pe de altă parte, noile reguli vor garanta și dreptul cetățenilor de a avea acces la informație diversă.
Prima obligație a statelor membre este să asigure independența autorităților naționale de reglementare în domeniul mass-media, cele care pot interfera cu activitatea jurnaliștilor. Un alt punct este obligația companiilor media de a face vizibil acționariatul, pentru ca publicul și restul companiilor media să știe cine este finanțatorul și dacă ar putea fi o legătură între politica editorială și anumite interese. Pe de altă parte, la fel de transparentă trebuie să fie și publicitatea de stat, transparență care ar putea arăta dacă politicul finanțează mai mult sau mai puțin o anumită parte a media în funcție de propriul interes. La fel de important pentru legiuitori este ca jurnaliștii să nu fie obligați de nicio autoritate sau instituție în a divulga identitatea unei surse care stă la baza informațiilor publicate, un principiu extrem de important pentru succesul unei investigații jurnalistice, la fel cum este și garantarea accesului la informații.
Legea europeană a libertății presei introduce și un comitet independent pentru servicii media, care va fi compus din autorități media din statele membre și care va consilia Comisia Europeană în legătură cu respectarea legii în spațiul comunitar./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 martie