Serviciul de Filatelie al Poştei Franceze a lansat astăzi un timbru comemorativ pentru a omagia memoria scriitorului şi dramaturgului de origine română Eugen Ionesco, de la a cărui moarte se împlinesc 30 de ani.
Având imprimat un portret al scriitorului, timbrele editate în ediţie limitată, de 600.000 de exemplare, au fost puse de astăzi în vânzare la Paris. Eugen Ionescu este unul dintre cei mai mari dramaturgi recunoscuţi la nivelul literaturii universale. El s-a stabilit în Franţa în anul 1942 şi aici şi-a creat întreaga operă, în limba franceză, printre cele mai cunoscute piese ale sale, jucate în întreaga lume, aflându-se: Cântăreaţa cheală, Rinocerii, Lecţia şi Scaunele.
În 1970, Eugen Ionescu a fost ales membru al Academiei Franceze, devenind primul scriitor de origine română onorat cu această recunoaştere a elitelor culturale şi ştiinţifice ale Franţei, a transmis corespondenta RRA Daniela Coman./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie