Alessandro Michele este noul director de creație al casei de modă Valentino

Alessandro Michele este noul director de creație al Valentino. La 6 zile de la plecarea lui Pierpaolo Piccioli, casa de modă a confirmat zvonul, care devenise din în ce mai insistent. Prin urmare, frâiele mărcii cu sediul în Piazza Mignanelli, aproape de Trinità dei Monti vor fi preluate de designerul roman în vârstă de 51 de ani. Dat fiind că luni, brandul a anunțat că vrea să renunțe la prezentările de modă bărbătească și cele haute couture programate în luna iunie la Paris, debutul lui Michele va avea loc în octombrie, în cadrul săptămânii modei de la Paris dedicată colecțiilor de femei pentru sezonul primăvara/vara 2025. Designerul va începe să lucreze pentru casa de modă de marți, 2 aprilie. Bucuria și entuziasmul pentru revenirea lui Michele sunt palpabile, publicul cerând revenirea sa din noiembrie 2022, imediat după despărțirea lui de Gucci. Nu întâmplător, numele său a fost pomenit de nenumărate ori în ultimele luni, ipotezându-se venirea lui la Fendi și Walter Albini. O atenţie deloc surprinzătoare, având în vedere că printr-o singură colecție, realizată în câteva zile, în ianuarie 2015 Michele a inversat efectiv soarta Gucci, un brand în declin brusc la acea vreme, revoluționând în același timp și costumele cu estetica sa genderless, bogată și ornamentată, perfectă pentru a fi tradusă în piese valabile din punct de vedere comercial. Când a ajuns la Gucci, brandul avea o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro. La plecare sa, ajunsese la aproape 10 miliarde. „Este o mare onoare pentru mine să fiu primit în maison Valentino”, scrie Alessandro Michele în comunicatul de presă în care a fost dată știrea. „Simt bucuria imensă și responsabilitatea enormă de a intra într-o Maison de Couture care a gravat cuvântul „frumusețe” într-o istorie colectivă alcătuită din rafinament și grație extremă. Primul meu gând este la această istorie: la bogăția moștenirii sale culturale și simbolice, la sentimentul de mirare pe care a reușit să-l genereze în mod constant, la identitatea prețioasă pe care părinții săi fondatori, Valentino Garavani și Giancarlo Giammetti, i-au dat-o cu o dragoste nestăpânită. Sunt referințe care au reprezentat întotdeauna o sursă indispensabilă de inspirație pentru mine și cărora intenționez să le aduc un omagiu prin viziunea mea creativă. Mulțumirile mele, imense și nemărginite, lui Jacopo Venturini. Pentru mine a lucra din nou cu el este un vis minunat devenit realitate. Astăzi, caut cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima bucuria, pentru a-i aduce un omagiu: zâmbetele care bat în piept, sentimentul de recunoștință profundă care luminează ochii, acel moment prețios în care nevoia și frumusețea îşi dau mâinile reciproc. Bucuria însă este un lucru atât de viu, încât mi-e teamă să o rănesc spunând-o. Fie ca plecăciunea mea cu brațele larg deschise să fie suficientă pentru a celebra, în această primăvară timpurie, viața care se regenerează și promisiunea de noi înfloriri.” Referirea la CEO-ul mărcii nu este cauzală. Cu Jacopo Venturini, Michele a lucrat mult timp la Gucci: Venturini a fost șeful dezvoltării produselor și piețelor mărcii și a fost una dintre cheile imensului succes al mărcii, la fel de mult ca Michele și CEO-ul Marco Bizzarri. Venturini, la rândul său, declară: „Sunt foarte fericit și încântat să lucrez din nou cu Alessandro Michele. Talentul său, creativitatea, inteligența sa profundă legată mereu de o ușurință minunată, vor scrie un alt capitol al Maison Valentino. Sunt sigur că recitirea codurilor Maison și a moștenirii create de domnul Valentino Garavani combinată cu viziunea extraordinară a lui Alessandro ne vor face să trăim momente de mare emoție și se vor traduce în obiecte irezistibile”. Cu toate acestea, moştenirea pe care Michele este pe cale să o primească este una grea, alcătuită în egală măsură din munca fondatorului Valentino Garavani și cea a lui Pierpaolo Piccioli, mult iubitul director de creație al mărcii din 2009 până acum o săptămână, (până în 2016 împteună cu Maria Grazia Chiuri, iar apoi singur). Misiunea lui Michele este delicată: pe de o parte, publicul se așteaptă ca el să realizeze o revoluție estetică egală cu cea condusă la Gucci în 2015, iar pe de altă parte, să păstreze intact simțul estetic și glamourul grațios creat de fondator. Încrederea deplină în actul creaţiei îi este acordată şi de François-Henri Pinault, președinte și director executiv al Kering, grupul care în iunie anul trecut a achiziționat o cotă a mărcii, cu opțiunea de a o încorpora în întregime până în 2028. „Sunt foarte fericit că Alessandro a fost numit director de creaţie al casei de modă Valentino și sunt sigur că, prin creativitatea, cultura și talentul său eclectic, va putea interpreta frumos tradiția unică a acestei splendide Maison și o va face să strălucească. Aștept cu nerăbdare să-i văd pasiunea, imaginația și dăruirea la locul de muncă în timp ce modelează acest nou capitol din povestea lui Valentino.” O declaraţie care nu trebuie subestimată: Kering deține și Gucci, iar ruptura bruscă dintre designer și brand făcea foarte puțin probabilă întoarcerea sa rapidă în grup. Iar faptul că realitatea infirmă aşteptările e dovada clară a preţuirii mare pe care grupul Kering o are faţă de munca lui Michele. (www.lstampa.it – 28 martie)/cpaunel/ddaniela

RADOR RADIO ROMÂNIA (29 martie)