Armata israeliană a declarat duminică că a efectuat un atac aerian împotriva unui centru de comandă operat de gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic în curtea spitalului Al-Aqsa din Fâșia Gaza. „Centrul de comandă și teroriștii au fost loviți cu precizie, cu intenția de a minimiza răul provocat civililor neimplicați care se aflau în zona spitalului”, a declarat armata israeliană şi a adăugat: „Clădirea spitalului Al-Aqsa nu a fost avariată și funcționarea sa nu a fost afectată”. Israelul spune că spitalele din Fâşia Gaza sunt folosite de Hamas și de alte grupuri militante ca baze și a publicat videoclipuri și imagini care susțin această afirmație. Hamas și personalul medical neagă, însă, acest lucru./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 31 martie)