Propunere de majorare salarială în două tranșe pentru angajații Poștei Române

În această dimineaţă se va anunţa dacă greva generală de la Poştă continuă sau încetează, a anunţat aseară Blocul Naţional Sindical. Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării propun o creştere salarială în două tranşe, care în toamnă ar duce la o majorare totală netă în medie de aproximativ 370 de lei, au anunţat sindicaliştii. Angajaţi ai Poştei au protestat în ultima perioadă, iar unii dintre ei au încetat lucrul, ieri. Ei cer, printre altele, majorarea salariilor cu 400 de lei, pentru că, reclamă ei, mai bine de jumătate dintre lucrători primesc salariul minim pe economie. Liderul BNS Dumitru Costin a explicat că o dată cu majorarea salariului minim, preconizată la mijlocul anului, ar fi şi mai mulţi angajaţi la acest nivel de salarizare, iar conducerea Poştei Române afirmă că majorarea în două tranşe, la începutul lunii iulie şi în septembrie, este ceea ce îşi permite compania în acest moment./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie