În paginile ziarelor străine, războiul lansat de ruși împotriva Ucrainei și situația tot mai gravă din Orientul Mijlociu par să umbrească orice alte evenimente, având în vedere că încă nu putem întrevedea nicio soluționare a celor două crize.
Cotidianul britanic The Guardian informează că, ieri (2 aprilie), “un atac cu drone a lovit cea de-a treia mare rafinărie din Rusia, dar fără să provoace prea multe daune”. Același ziar mai afirmă că, tot pe teritoriul Rusiei, “dronele au lovit o serie de fabrici aflate la peste 1000 km. distanță de Ucraina”. Un alt ziar britanic, The Independent, noteză și faptul că “atacurile s-au soldat și cu 12 răniți”. Altminteri, în privința armamentului său, Rusia rămâne mândră: cotidianul moscovit Izvestia afirmă că “un general din cadrul NATO, Ben Hodges, a numit un anume tip de muniție rusească drept Țar al Bombelor”. Ar fi vorba despre “o bombă cu module universale de programare și corecție, care, în opinia generalului american, le va crea probleme ucrainenilor”. Dacă va fi sau nu așa, oricum, ucrainenii au primit ieri (2 aprilie) o veste bună: publicația americană US News & World Report relatează că “Germania urmează să sprijine Ucraina cu 180000 de obuze de artilerie grație unei inițiative venite din partea cehilor”. Aceeași publicație mai precizează că “inițiativa cehă prevede livrări de armament totalizând peste 1 miliard de euro”.
După cum s-a mai anunțat, criza din Orientul Mijlociu, provocată de ciocnirile dintre Israel și militanții palestinieni Hamas, riscă să se extindă și în alte zone din Orientul Mijlociu. “După atacul de ieri, lansat din greșeală de israelieni asupra ambasadei iraniene din Siria, Iranul amenință să pedepsească Israelul”, relatează cotidianul american USA Today. Ziarul israelian The Jerusalem Post explică și cum: adică, “pregătind atacuri asupra ambasadelor israeliene din străinătate”. “Iranul nu dorea o confruntare directă cu SUA sau cu Israelul, dar situația s-ar putea schimba”, e de părere un expert citat de același ziar. Și, ca să nu existe nicio îndoială, ziarul iranian Tehran Times îl citează pe liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Seyyed Ali Khamenei, care ar fi spus: “Bravii noștri iranieni vor face ca regimul israelian al răului să regrete că i-a omorât pe consilierii noștri militari din Siria”. Iar ziarul american The Washington Post opinează și el că “americanii au început să-și cam piardă răbdarea cu Israelul”. Mai ales că, tot ieri, “forțele israeliene au omorât din greșeală șapte funcționari ai unei organizații umanitare din Gaza”.
De pe celălalt mal al Atlanticului, un eveniment din Statele Unite atrage și el atenția. Cotidianul american The New York Times anunță că ieri (2 aprilie), “președintele american Joe Biden și omologul său chinez, Xi Jinping, au discutat la telefon despre tot felul de conflicte, de la cel din Ucraina până la crizele din Pacific”. Iar oficiosul chinez China People’s Daily e de părere că “relațiile dintre China și Statele Unite ar putea avea un viiitor mai luminos”. Și totuși, citat fiind ziarul itralian La Stampa, președintele Xi a părut categoric: “Taiwnul este un fir roșu. Și nu o să stăm să ne uită cum ne blochează SUA dezvoltarea sistemului Hi-Tech”. (Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)/adanga