Ministrul de externe al Noii Zeelande, Winston Peters, a declarat că ţara sa intenționează să-şi consolideze cooperarea cu NATO și să contribuie la apărarea Ucrainei. „Noua Zeelandă se angajează să colaboreze cu partenerii NATO, pentru a contribui la securitatea colectivă, de exemplu, prin sprijinul nostru pentru apărarea Ucrainei” – a afirmat Peters, după participarea la o reuniune a miniștrilor de externe ai ţărilor NATO, desfăşurată la Bruxelles, în perioada 3-4 aprilie. Potrivit ministrului, rezultatul războiului din Ucraina va afecta securitatea globală și, de aceea, „Noua Zeelandă trebuie să fie pregătită să contribuie”. Noua Zeelandă negociază acum un nou tip de parteneriat cu NATO. „Ne așteptăm să încheiem acest parteneriat în următoarele luni, după ce au fost convenite domenii specifice de cooperare” – a adăugat ministrul Peters. După reuniunea de la Bruxelles, oficialul va merge în Statele Unite, unde urmează să aibă o întâlnire cu secretarul de stat american, Antony Blinken, și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a discuta pe marginea unor chestiuni majore de securitate globală și regională. RBC notează că Noua Zeelandă a sprijinit Ucraina încă de la începutul invaziei ruse la scară largă. În 2022, Noua Zeelandă a decis să se alăture programelor de antrenamente pentru militarii ucraineni, desfăşurate în Marea Britanie. În februarie 2023, executivul Noii Zeelande a prelungit și chiar a extins programul de vize pentru ucrainenii care fug din calea războiului. În plus, pe 22 februarie, Noua Zeelandă a anunțat un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 16,9 milioane de dolari americani.(Agenția de presă RBC – 5 aprilie)/sdan/denisse