După şase luni de război în Fâşia Gaza, viaţa în enclava palestiniană s-a degradat dramatic

„Radiojurnal” – Realizator: Gabriela Mitrovici – După şase luni de război în Fâşia Gaza, viaţa în enclava palestiniană s-a degradat dramatic. Israelul se confruntă cu presiuni internaţionale uriaşe iar perspectivele de pace sunt nule. Laurenţiu Văduva detaliază situaţia.
Reporter: Laurenţiu Văduva – Mâine se împlinesc şase luni de când Hamas a atacat Israelul, ucigând 1.200 de oameni şi luând 250 de prizonieri. Israelul a lansat o ofensivă de proporţii în Gaza, soldată cu peste 33.000 de palestinieni morţi, distrugeri aproape totale şi peste două milioane de refugiaţi. Încercările Statelor Unite, Egiptului şi Qatarului de a negocia pacea au eşuat rând pe rând. În Gaza a apărut foametea, iar recenta ucidere a şapte lucrători umanitari internaţionali a amplificat presiunile asupra Israelului la un nivel fără precedent. Au apărut tensiuni mari între Israel şi Statele Unite, principalul său aliat. Presat în an electoral, preşedintele Biden a înăsprit puternic tonul şi a avertizat în premieră că Washingtonul şi-ar putea reconsidera sprijinul faţă de Israel dacă acesta nu trece concret la protecţia civililor şi dedeblocarea ajutoarelor. Se înmulţesc apelurile pentru sistarea livrărilor de arme occidentale către Israel. Israelul a anunţat ieri fluidizarea transporturilor de ajutoare. Sunt temeri puternice de escaladare a conflictului – Iranul a promis şi astăzi răzbunarea Gardienilor Revoluţiei ucişi de Israel în Siria, Israelul se pregăteşte pentru toate scenariile, iar serviciile americane se aşteaptă la un atac iranian cu drone. Hezbollahul atacă din Liban, rebelii houthi perturbă comerţul internaţional în Marea Roşie, noi negocieri sunt anunţate la Cairo, Hamas spune însă că nu va renunţa la pretenţiile sale./RADOR RADIO ROMÂNIA/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (6 aprilie)