Președintele Statelor Unite, Joe Biden, îi primește săptămâna aceasta pe liderii Japoniei și Filipinelor pentru a impulsiona legăturile economice și de apărare, în timp ce aliații încearcă să contracareze puterea crescândă a Chinei și să gestioneze riscurile, de la Coreea de Nord la războaiele din Ucraina și Fâşia Gaza. Summitul bilateral al lui Joe Biden cu premierul japonez Fumio Kishida, care va avea loc miercuri, va aduce o îmbunătățire a legăturilor în domeniul apărării cu Japonia, aliatul de bază al Washingtonului în regiunea Indo-Pacific și un partener global din ce în ce mai important. Fumio Kishida va fi întâmpinat în America cu mare fast, cu steaguri japoneze care împodobesc deja stâlpii de iluminat din Washington și un dineu strălucitor la Casa Albă cu aproximativ 200 de invitați. Joi, el va deveni al doilea lider japonez care se va adresa unei ședințe comune a Congresului SUA, după ce predecesorul său asasinat Shinzo Abe a ținut un discurs în 2015. Analiștii politici spun că vizita este o șansă pentru Fumio Kishida de a crește ratingul de popularitate internă dezastruoasă înainte de un concurs de conducere din septembrie în Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare. SUA vor saluta Japonia ca aliat regional și global vital, iar Fumio Kishida se va putea bucura de laudele pentru reformele în domeniul apărării care au îndepărtat Japonia de pacifismul său postbelic. Asupra întâlnirilor planează, însă, îngrijorarea japonezilor că, într-un eventual al doilea mandat la conducerea SUA al lui Donald Trump, acesta ar putea căuta un acord cu China care ar putea destabiliza regiunea, ar putea revigora măsurile comerciale protecționiste sau ar putea cere mai mulți bani pentru întreținerea forțelor americane din Japonia, îngrijorări despre care unii analiști și apropiați ai fostului președinte spun că sunt exagerate./mbaciu/dsirbu
REUTERS – 8 aprilie