Alegeri generale în Coreea de Sud

Alegătorii sud-coreeni votează în alegerile generale, care sunt văzute drept un vot neoficial de încredere pentru preşedinţia lui Yoon Seok-youl. Până în prezent, mandatul lui Yoon a fost unul agitat. Partidul de opoziţie a controlat Parlamentul, ceea ce a însemnat că el nu a putut să îşi îndeplinească o mare parte a agendei sau să gestioneze o serie de probleme urgente, printre care creşterea preţurilor la alimente sau populaţia cu rată crescută de îmbătrânire şi o grevă a medicilor. Dacă partidul său nu va câştiga o majoritate, conducerea preşedintelui va fi slăbită suplimentar. El ar putea părăsi funcţia fără să fi demonstrat performanţă. Succesul lui important a fost construirea relaţiilor cu Tokyo şi Washingtonul, pentru a combate China şi Coreea de Nord, dar acestea nu vor avea multă importanţă în aceste alegeri.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 aprilie, ora 8:00)/aionita/eradu