Văduva liderului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a declarat că acesta a scris o autobiografie înaintea morţii sale, survenită în urmă cu două luni într-un penitenciar din Rusia. Autobiografia urmează a fi publicată în luna octombrie, simultan în mai multe limbi, inclusiv în rusă, a precizat soţia lui Navalnîi. Familia şi susţinătorii acestuia cred că a fost ucis la ordinele preşedintelui Vladimir Putin, însă Kremlinul a negat orice implicare. Cartea scrisă de Navalnîi, cu titlul „Patriot” a fost scrisă în mare parte când acesta se afla în Germania, unde a primit tratament după ce a fost otrăvit cu o neurotoxină în Siberia, în 2020./mbrotacel/eradu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 aprilie)