Context
Sunt marcați 105 ani (1919) de când era creată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), ca instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor (din 1946, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva). România este membru fondator. În contextul negocierilor de pace de după încheierea Primului Război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919, a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul. Organizația a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1969.
Istoric
Organizatia Internaţională a Muncii a fost fondată în 1919. În contextul negocierilor de pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia, prezidată de Samuel Gompers, conducătorul Federaţiei Americane a Muncii, a cuprins membri din nouă state: Belgia, Cuba, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.În 1920, OIM s-a mutat la Geneva, francezul Albert Thomas devenind primul director al structurii. În mai puţin de doi ani, nouă convenţii internaţionale şi zece recomandări au fost adoptate. Aceste standarde acopereau probleme cheie, precum numărul de ore de lucru, şomajul, protecţia maternităţii, activitatea depusă de femei în timpul nopţii, vârsta minimă în muncă şi munca tinerilor în timpul nopţii.
În 1926, în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii s-a stabilit un mecanism de supraveghere care să monitorizeze implementarea standardelor internaţionale ale muncii.
Filozofia şi misiunea noii organizaţii internaţionale rezulta din preambulul Constituţiei, care prevede că pacea univesală nu poate fi întemeiată decât pe baza justiţiei sociale, iar neadoptarea de către o naţiune a unui regim de muncă cu adevărat uman, împiedică eforturile celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia lucrătorilor în propriile lor ţări.
OIM a devenit o agenţie specializată a ONU din 1946.
Adoptarea Declaraţiei privind Principiile şi Drepturile Fundamentale la Muncă a avut loc în anul 1998, un an mai târziu organizaţia adoptând conceptul de muncă decentă, ca expresie contemporană a mandatului său istoric. Conferinţa Internaţională a Muncii a adoptat, în 2008, Declaraţia privind Echitatea Socială şi Globalizarea Corectă, document ce abilitează Organizaţia Internaţională a Muncii să confrunte provocările mondializării prin intermediul Agendei privind Munca Decentă.
Politicile organizaţiei sunt stabilite în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc anual la Geneva, adunând toţi membrii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al organizaţiei şi bugetul. Între sesiunile Conferinţei, Consiliul de administraţie coordonează organizaţia. Consiliul este format din reprezentanţi guvernamentali, reprezentanţi ai patronatelor şi ai sindicatelor. Secretariatul este asigurat de Biroul Internaţional al Muncii, care are sediul la Geneva şi are birouri în mai mult de 40 de state.
In prezent 181 de state sunt membre ale organizaţiei. Organizaţia urmăreşte patru obiective strategice: promovarea şi elaborarea standardelor internaţionale de muncă şi a principiilor şi drepturilor fundamentale la muncă; crearea mai multor şanse pentru bărbaţi şi femei prin asigurarea locurilor de muncă şi a veniturilor decente; extinderea şi eficientizarea protecţiei sociale pentru toţi; consolidarea tripartismului şi dialogului social.
Domeniile principale de intervenţie ale organizaţiei sunt: instruirea şi reabilitarea profesională, politicile de angajare, administraţia muncii, legislaţia muncii şi relaţiile industriale, condiţiile de muncă, dezvoltarea managementului, securitatea socială, statistica muncii, igiena şi securitatea în muncă. Instrumentele la îndemâna organizaţiei sunt norme ale muncii, care acoperă toate problemele legate de muncă, fiind elaborate şi încorporate într-o serie de convenţii şi Recomandări internaţionale. OIM are o structură tripartită, care aduce împreună reprezentanţii guvernelor, patronatelor şi sindicatelor, în condiţii egale, pentru a discuta chestiuni legate de muncă şi politică socială. Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul.
Între sesiunile Conferinţei, OIM este coordonat de Consiliul de administraţie, care este compus din 28 reprezentanţi guvernamentali, 14 reprezentanţi ai patronatelor şi 14 reprezentanţi ai sindicatelor.
Secretariatul OIM este asigurat de Biroul Internaţional al Muncii, care are sediul la Geneva, în Elveţia şi are birouri în mai mult de 40 de state.
CONVENŢIILE FUNDAMENTALE
Consiliul de administraţie al OIM a identificat 8 convenţii fundamentale, care reglementează domeniile care sunt considerate ca principii şi drepturi fundamentale ale lucrătorilor. Libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă, eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatory, eliminarea efectivă a muncii copilului, eliminarea discriminărilor în respect cu angajarea şi profesia, Aceste principii sunt de asemenea prevăzute în Declaraţia privind Principiile şi Drepturile Fundamentale ale Muncii (1998).
În 1995 OIM a lansat o campanie pentru ratificarea universală a acestor 8 convenţii.
Cele 8 convenţii fundamentale ale OIM sunt următoarele:
– Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată;
– Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală;
– Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă;
– Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
– Convenţia nr.105/1957 privind abolirea muncii forţate;
– Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare şi profesie);
– Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă;
– Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor
Consiliul de administraţie a desemnat alte 4 convenţii ca instrumente prioritare, încurajând statele să le ratifice din cauza importanţei lor în funcţionarea sistemului internaţional de standarde în domeniul muncii.
– Convenţia nr. 81/1947 privind Inspecţia Muncii
– Convenţia nr. 129/1969 privind Inspecţia Muncii (în agricultură)
– Convenţia nr. 144/1976 privind consultările tripartite (standardele internaţionale ale muncii)
– Convenţia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare
Directorul general al OIM este în prezent Juan SOMAVIA.
Autor:Alexandru Balaci
*
Bibliografie
Calendar Rador
https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/relatii-bilaterale-si-organizatii-internationale/926-organizatia-internationala-a-muncii
https://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm
RADOR – 11 aprilie
