Traficul pe Autostrada A1, în localitatea Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu, este deviat până pe 26 aprilie pe bretele laterale construite în proximitatea autostrăzii. Acestea au câte două benzi de deplasare atât pe sensul către Bucureşti, cât şi pe sensul către Piteşti, iar limita de viteză este restricţionată la 40 kilometri pe oră, transmite Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Măsura a fost luată pentru a permite executarea de lucrări pe Autostrada A0 ce supratraversează Autostrada A1./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 aprilie)