„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Preşedintele american, Joe Biden, a avut o convorbire cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, după atacul iranian, pentru a-l asigura de sprijinul neclintit al Statelor Unite. Șeful Casei Albe urmează să îi convoace pentru astăzi pe liderii G7 pentru a discuta despre riposta iraniană asupra Israelului. Iranul consideră problema încheiată, dar a avertizat prin misiunea sa de la ONU că răspunsul va fi mai sever dacă regimul israelian face o altă greșeală. Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și-a condamnat atacul iranian și s-a declarat profund alarmat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la nivelul întregii regiuni. Corespondentul RRA la Washington, Doina Saiciuc, relatează.
Reporter: Președintele Biden a revenit de urgență la Washington ieri, din Delaware, pentru a discuta cu membrii echipei sale de securitate națională atacurile cu drone și rachete ale Iranului împotriva Israelului, aliatul Statelor Unite. Angajamentul nostru față de securitatea Israelului împotriva amenințărilor Iranului și aliaților săi este de neclintit, a postat după reuniune liderul de la Casa Albă pe platforma socială X. Atacul Iranului constituie un scenariu pe care președintele Biden a încercat să îl evite, pentru că escaladează riscurile unui conflict regional mai extins, care ar putea conduce la implicarea directă în el a Statelor Unite. Secretarul apărării, Lloyd Austin, a avut ieri o convorbire telefonică cu omologul israelian, Yoav Gallant, pentru a discuta, potrivit Pentagonului, amenințările regionale urgente. Șeful Pentagonului a reafirmat și el sprijinul pentru Israel împotriva atacurilor Iranului și aliaților săi, în vreme ce consilierul pentru securitatea națională al Casei Albe, Jake Sullivan, a transmis același mesaj pe platforma X omologului israelian, Tzachi Hanegbi. La Capitoliu, liderii celor două partide deopotrivă, Democrat și Republican, și-au declarat sprijinul pentru Israel împotriva Iranului. Mai mult, Camera Reprezentanților va face o modificare în calendarul său pentru a lua în considerare o lege de sprijin a Israelului și de a face Iranul responsabil pentru atacuri./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (14 aprilie)