Context
Élisabeth Vigée-Lebrun s-a născut pe 16 aprilie 1755, la Paris și a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1842. A devenit cunoscută în epocă pentru succesul pe care l-a dobândit prin intermediul portretelor cu femei. Pentru acele vremuri, o femeie care trăia din pictură reprezenta o absurditate, întrucât pictura era un domeniu dominat de bărbați.
Culorile care prind viață
Tatăl ei, Louis Vigée a fost profesor și pictor specializat în portrete, care a utilizat tehnica pastelului. În artă, această tehnică presupune că pictorul lucrează cu bețișoare subțiri, în formă de creion, compuse din pigmenți pudră, amestecați cu un liant. Pigmenții folosiți pentru pasteluri sunt aceeași utilizați și pentru alte culori, în speciale cele în ulei. Louis Vigée și soția lui nu au avut au provenit din rândurile aristocrației, ci din provincie. Cu toate acestea, tatăl Élisabeth Vigée a ajuns membru al Académie de Saint-Luc, o instituție din care făceau parte pictori și sculptori. Élisabeth Vigée a fost botezată la biserica sfântului Eustache din Paris iar la vârsta de șase ani a intrat la colegiul catolic din Rue de Charonne, districtul Saint-Antoine din Paris. Încă de la vârsta de șase ani, ea a pictat pe toate suprafețele disponibile din școală și inclusiv pe manualele primite, lucru care i-a atras atenția tatălui ei. Élisabeth a fost extrem de atașată de tatăl ei, care trece la cele veșnice după ce ea a împlinit vârsta de 12 ani. Cu toate acestea, tatăl ei a încercat să-i stimuleze creativitatea și a descoperit că Élisabeth este preocupată de pasteluri, precum a fost și el. Primii ei subiecții pentru pictură au fost din mediul apropiat, familia și prietenii.
În 1776 se căsătorește cu Jean Baptiste Pierre Le Brun, un comerciant de artă, care i-a pus în vânzare picturile. Priceperea soției lui Jean Baptiste Pierre ajunge până la urechile regelui Ludovic al XVI-lea, care îi cere serviciile pentru a realiza un portret reginei Marie-Antoinette. După ce a realizat prima pictură, Élisabeth Vigée și regina Marie-Antoinette au devenit prietene, astfel că Élisabeth Vigée a fost angajată să realizeze mai multe picturi pentru monarhia franceză. Într-un final, a fost angajată ca pictor oficial al reginei.
Pentru monarhia franceză, Élisabeth Vigée a realizat 20 de picturi iar în timpul liber, s-a specializat pe portrete și auto-portrete. A lucrat în atelierele deținute de Blaise Bocquet, Pierre Davesne și Gabriel Briard, astfel că a dezvoltat treptat o tehnică de pictură care a atras multă clientelă. Cu ajutorul soțului care comercializa picturi și fratelui care scria povestiri, Élisabeth Vigée a obținut comenzi din partea aristocrației franceze. În 1783, cu ajutorul reginei Marie-Antoinette, ea a fost admisă în Académie royale de peinture et de sculpture, ciuda faptului că, Élisabeth Vigée era incompatibilă cu titlul de membru, întrucât soțul ei comercializa trablouri iar ea nu făcea parte din aristocrație. Directorul academiei, Jean Baptiste Marie Pierre a criticat propunerea reginei, însă nu a mai putut face nimic în final.
În anul 1789, la începutul revoluției franceze, Élisabeth Vigée a părăsit Franța pentru un exil de 12 ani. Ea călătorit la Roma, Neapole, Viena, Berlin, Sankt Petersburg și Moscova, unde a continuat să picteze portrete iar 1801 s-a întors la Paris. A încercat să se adapteze societății post revoluție dar nu a agreeat sistemul impus de Napoleon, astfel că ea pleacă la Londra, unde a pictat tablouri pentru curtea regală. Ulterior, părăsește Londra pentru a se muta în Elveția. În 1810 se întoarce definitiv la Paris, unde va rămâne până la martea acesteia. A reușit să-și scrie memoriile, cu titlul : Souvenirs de ma vie (1835–1837) și a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1842, la Paris.
A lăsat în urmă 900 de picturi, dintre care 600 de portrete și aproximativ 200 de peisaje.
Autor:Alexandru Balaci
*
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Elisabeth-Vigee-Lebrun
RADOR – 16 aprilie
