Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, rămâne în închisoare

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, rămâne în închisoare, după ce Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea de eliberare condiționată. Decizia nu este însă definitivă, poate fi contestată. Dacă hotărârea de astăzi rămâne definitivă, o nouă cerere de eliberare condiționată va putea fi făcută peste nouă luni. Radu Mazăre are de executat nouă ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și în dosarul denumit „Polaris”. Radu Mazăre se află la Penitenciarul Jilava din mai 2019, când a fost extrădat din Madagascar, amintește reporterul RRA Diana Surdu./astanimir/eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 aprilie)