Vizita premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu a început, astăzi, o vizită în Emiratele Arabe Unite, axată pe atragerea investiţiilor. Care a fost programul premierului şi ce s-a discutat aflăm de la trimisul nostru special, Petruţa Obrejan:

Reporter: După depunerea unei coroane de flori la Ansamblul Memorialului Martirilor, cunoscut sub numele de Oaza Demnității, primul memorial de război construit în Emiratele Arabe Unite, șeful executivului român, Marcel Ciolacu, a fost primit astăzi și de președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul emiratului Abu Dhabi, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, iar una dintre concluziile acestei primiri este că, pe timp de pace, se poate construi iar asigurarea securității în zonele noastre, respectiv în Europa de Est și în Orientul Mijlociu, va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale și a investițiilor reciproce.

El a menționat că România rămâne angajată, alături de Uniunea Europeană, Statele Unite și partenerii regionali, pentru a contribui la eforturile de dezescaladare a situației din Orientul Mijlociu, context în care premierul a apreciat poziția echilibrată a Emiratelor Arabe Unite și apelul la reținere adresat celor două părți după atacul Iranului asupra Israelului.

Tot astăzi, premierul s-a întâlnit aici, în Abu Dhabi, și cu reprezentanții comunității românești din Emirate. El le-a transmis acestora că România are nevoie de investiții, că este într-o perioadă de dezvoltare accelerată, iar sustenabilitatea macroeconomică a României în acest moment are nevoie de aceste investiții. Pe de altă parte, premierul i-a anunțat că se are în vedere, totodată, și construirea unei biserici ortodoxe pentru românii din Emiratele Arabe Unite./dpop/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 aprilie