Calendarul evenimentelor, 19 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Guvern

* Emiratele Arabe Unite: Vizita de lucru a premierului Marcel Ciolacu, în cadrul căreia este însoţit de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu. Miniştrii care fac parte din delegaţie vor avea întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite (18 – 19 apr.)

 

– Ministere

* Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea la Simpozionul regional al jurnaliştilor francofoni, pe tema jurnalismului de calitate şi a combaterii ştirilor false, desfășurat în zilele de 18 și 19 aprilie

 

– Apărare, Interne

* Beiuș, jud. Bihor: În zilele de 18, 19 şi 20 aprilie, au loc ceremonii militare prilejuite de sărbătorirea a 105 ani de la eliberarea, cu ajutorul Armatei României, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu, de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun, în sfânta zi de Paşti a anului 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti în judeţul Bihor şi în Oradea. Din program:

‣ Vineri, 19 aprilie, începând cu ora 11:00, ceremonia militară va avea loc la Monumentul Martirilor Ioan Cordaş şi Nicolae Bolcaş din Parcul Central Beiuş, după următorul program:

  • ora 11:00 – Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, intonarea imnului naţional şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
  • ora 11:05 – Slujbă de pomenire a eroilor
  • ora 11:20 – Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului
  • ora 11:50 – Depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori în ordinea de precădere
  • ora 12:05 – Defilarea tehnicii şi detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului de muzică militară

* Bistrița: Ziua porţilor deschise la Brigada 81 Mecanizată ‘General Grigore Bălan’ din Bistriţa, în preambulul Zilei Forţelor Terestre Române – ora 10:00

* Satu Mare: Manifestări dedicate sărbătoririi a 105 ani de la intrarea Armatei Române în municipiul Satu Mare – ora 12:00, la „Monumentul Eroului Necunoscut”, Piaţa Libertăţii, nr. 9

 

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de deputatul Dumitru Viorel Focşa la Partidul România Mare – ora 14:00, la sediul PRM, Str. Vasile Lascăr nr 16

* Râmnicu Vâlcea: Conferinţă de presă a PNL Vâlcea – ora 11:00, la sediul partidului şi în direct pe Facebook

 

– Electoral

* „Conferinţa Naţională cu privire la Drepturile Lucrătorilor şi Drepturile Sociale în Contextul Alegerilor Europene din iunie 2024”, organizată de Blocul Naţional Sindical în parteneriat cu Consiliul Economic şi Social European (CESE); participă preşedintele BNS, Dumitru Costin, preşedintele CESE, Oliver Ropke, candidaţii pentru alegerile europarlamentare Siegfried Mureşan (PNL), Violeta Alexandru (Forţa Dreptei), Corina Atanasiu, Teodora Stoian (USR), Dragoş Pîslaru (REPER), Gheorghe Piperea, Cristian Terheş (AUR) şi Daniel Ionaşcu (PUSL) – ora 9:30, la Palatul Parlamentului, intrarea C1, sala „Nicolae Bălcescu”. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Blocului Naţional Sindical

 

 

– Organizații internaționale

* SUA: Evenimente de amploare vor avea loc la Washington pentru sărbătorirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO – un dineu de gală în care vor fi celebrate personalităţile care au susţinut şi sprijinit procesul de aderarea al ţării noastre la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord și un concert extraordinar la care sunt aşteptaţi sute de români şi americani. Invitat special la cele două evenimente va fi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, el însuşi unul dintre promotorii accederii României în Alianţa Nord-Atlantică, atât în calitate de ambasador al României în SUA cât şi de ministru de externe, cu 20 de ani în urmă. Din program:

  • Vineri, 19 aprilie, are loc un dineu de gală în cadrul căruia vor fi omagiate o serie de personalităţi române şi americane care au contribuit la procesul de aderare a României la NATO

 

– Culte, Biserică

 

* Paris: Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Iosif, o delegaţie de la Mănăstirea Pantocrator (Drăgăneşti – Vlaşca), în frunte cu Preasfinţitul Părinte Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va duce spre închinare, moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din La Courneuve, Paris. În perioada 19-21 aprilie, moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, de la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, vor fi duse la Parohia românească „Sfinții Trei Ierarhi” din La Courneuve, Paris, situată pe 1 rue du Colombier Blanc, La Courneuve – Métro 7 et RER B (station La Courneuve 8 mai 1945). Delegația care va însoți cinstitele moaște va fi condusă de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Din program:

  • ora 18:30 – Aducerea raclei cu Sfintele moaște
  • ora 19:30 – Liturghia Darurilor înainte sfințite

 

– Casa Regală

* Fundația Regală Margareta a României organizează evenimentul Closing the DOORS – conferință de final de proiect, ce va avea loc de la ora 14:00, la Hotel Siqua (Calea Plevnei nr. 59 A). De asemenea, evenimentul va fi transmis online, pe ZOOM. Proiectul DOORS – Dezvoltarea Organizațională a ONG-urilor din România pentru Sustenabilitate este derulat de Fundația Regală Margareta a României în parteneriat cu Nedland Kultur, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021

 

– Minorități

* Sibiu: Perioada 19 – 22 aprilie este dedicată Concursului Naţional „Istoria şi tradiţiile rromilor”, concurs organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi finanţat de Ministerul Educaţiei. Este pentru prima dată când în judeţul Sibiu se organizează un concurs naţional dedicat elevilor care aparţin naţionalităţii rrome şi care studiază disciplina ‘Istoria şi tradiţiile rromilor’ ca parte integrantă a curriculumului naţional. Sunt aşteptaţi 40 de elevi ce studiază în clasele VI-XII, calificaţi din 27 de judeţe ale ţării, precum şi 9 membrii ai Comisiei Naţionale, cei care se vor ocupa de elaborarea subiectelor şi evaluarea lucrărilor. Cazarea elevilor şi a profesorilor însoţitori, precum şi proba scrisă se va desfăşura la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ‘Terezianum’ Sibiu. Programul concursului va începe vineri, 19 aprilie, de la ora 17:00, cu festivitatea de deschidere, ce va avea loc în sala festivă a Bibliotecii Judeţene ‘Astra’ Sibiu, corpul A

 

– Administrație

* Arad: Şedinţa Consiliului Judeţean Arad – ora 11:00

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Miercurea Ciuc şi Muzeul Secuiesc al Ciucului privind rezultatele săpăturilor arheologice de la Cetatea Miko – ora 11:00, în curtea din spate a cetăţii

* Timișoara: De la ora 10:00, are loc o conferință de presă a președintelui Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, pe tema construirii noului stadion multifuncțional din Timișoara. Întâlnirea va avea loc în incinta stadionului „Dan Păltinișanu”, intrarea de pe str. Costică Rădulescu (Heaven), din zona vestiarelor. Alături de președintele CJ Timiș va participa Alexandru Proteasa, vicepreședinte al administrației județene

 

– Organizații

* Freedom House România, împreună cu Expert Forum, Geeks for Democracy si Corupția Ucide organizează, în perioada 19 – 21 aprilie, evenimentul Open Data Hackathon, în cadrul căruia sunt invitați jurnaliști, programatori, specialiști UX, graphic designeri, studenți, profesori de jurnalism, videographeri și reprezentanți ai ONG-urilor interesați de jurnalism digital

 

– Social

* Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) organizează, în perioada 19 – 21 aprilie, cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul ‘Împreună hrănim speranţa’. ‘Colecta Naţională de Alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel naţional, organizată de Federaţia Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, împreună cu cele nouă Bănci Regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Galaţi, revine şi anul acesta în preajma sărbătorilor de Paşte. Ediţia de Paşte din acest an se va desfăşura în 828 de magazine ale partenerilor tradiţionali ai Băncilor pentru Alimente, care susţin constant misiunea acestora de a combate şi reduce risipa alimentară şi sărăcia. Toate alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul Băncilor pentru Alimente şi a numeroaselor organizaţii partenere, către cei mai vulnerabili: copii din centre de zi şi de plasament, familii sărace, vârstnici din cămine şi multe persoane aflate în dificultate

* Cluj-Napoca: Are loc cea de-a 13-a ediţie a Întâlnirilor Europene din Transilvania / Rencontres europeennes de Transylvanie la Cluj-Napoca pe tema modei durabile. Acest eveniment se va desfăşura între orele 10:00 şi 20:00, la Casa Tranzit (Str. Bariţiu 16), cu participarea unor invitaţi francezi şi români din domeniul modei sustenabile. Evenimentul este deschis publicului larg. Un showroom, deschis între orele 10:00 şi 20:00 va permite vizitatorilor să descopere iniţiative şi creaţii de modă sustenabilă şi să discute cu cei implicaţi în dezvoltarea acestui domeniu. Întâlnirile Europene din Transilvania 2024 sunt organizate de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, USAMV, Fashion Green Hub și Casa Transit

* Ploiești: În această lună, tinerii se pregătesc să celebreze şi să promoveze implicarea civică şi participarea activă, în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului (SET), care se desfăşoară în perioada 12-19 aprilie. O serie de evenimente captivante sunt planificate pentru a marca această ocazie, toate sub egida programului Ploieşti #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024. Din program:

  • Explorând Directoratele Consiliului Europei: Workshop susţinut de Vlad Enescu şi Andrei Aldea, voluntari FJT Prahova. Participanţii vor avea şansa să afle despre rolurile şi responsabilităţile acestor directorate, să discute despre provocările şi oportunităţile cu care se confruntă şi să aibă o înţelegere mai aprofundată asupra muncii depuse de acestea. Prin prezentări, dezbateri şi sesiuni de networking, evenimentul îşi propune să ofere o înţelegere clară asupra aspectelor cheie legate de guvernarea europeană şi de procesul decizional în cadrul Consiliului Europei

 

– Economic

 

* Conferinţa 3DUTECH – Modelează viitorul, organizată de ECDL Romania şi Dedeman, alături de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, la care participă specialişti din domeniul inteligenţei artificiale, imprimării 3D, roboticii şi competenţelor digitale – ora 10:30, la Teatrul Apollo 111, Palatul Universul, Str. Ion Brezoianu nr. 23-25

* Ceremonia de absolvire a Academiei de Patiserie, organizată de Patiseria Tineretului și Asociația Hands across Romania, unde vor fi sărbătorite realizările remarcabile ale absolvenților noștri. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Prefectura Municipiului București, va avea loc la Institutul Cervantes din București, începând cu ora 17:00

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • Ocuparea şi şomajul în anul 2023 (rezultate principale)
  • Cifra de afaceri în comerţul cu autovehicule şi motociclete în februarie 2024
  • Cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal populaţiei în februarie 2024

* Buzău: Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR) susține la Buzău, o dezbatere pentru regiunea Sud-Est, cu discuții aplicate cu întreprinzătorii. În cadrul conferinței regionale din 19 aprilie, începând cu ora 9:30, cu tema „Despre investiții și dezvoltarea afacerilor”, vor fi abordate două subiecte de interes major precum: „Noutăți de dezvoltare, finanțări din fonduri nerambursabile europene și guvernamentale pentru Regiunea Sud-Est”, „Implicațiile ultimelor modificări fiscale pentru firmele românești”. Conferința va avea loc în sala Nicu Constantinescu din Primăria Municipiului Buzău, cu Florentina Mănăilă, Coordonatoarea dezvoltării OFA UGIR Buzău și Mirabela Miron, Președinta OFA UGIR – în calitate de gazde

* Mamaia: Conferinţă extraordinară privind deschiderea sezonului Litoral – Delta Dunării 2024 susţinută de reprezentanţi ai organizaţiilor patronale din turism – ora 10:30, pe Terasa Mandala Ballroom Mamaia, intrarea pe lânga Hotel Parc

 

– Învățământ, Cercetare

* Asociația „Ține de Noi” și Fundația Hanns Seidel – România organizează o dezbatere publică cu privire la ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, relansat în consultare publică de Ministerul Educației, participarea fiind gratuită – ora 17:00, online, pe Zoom. Moderatori: Ariana Dudună – Coordonator Educație Asociația “Ține de Noi” și Răzvan Orășanu – Asociația „Ține de Noi”

* Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” lansează proiectul de „Modernizare şi reabilitare structură educaţională Clădire Anatomie, Str. Clinicilor nr. 3-5, Cluj-Napoca” – ora 10:00, la sediul Rectoratului, sala Multimedia, Str. Victor Babeş, nr. 8

* Iași: Deschiderea lucrărilor Consorţiului Universitaria – ora 9:30, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Aula Magna „Mihai Eminescu”

 

– Cultură

* De la ora 19:00, pianistul Alexei Volodin este invitat să inaugureze noul pian de concerte „Steinway” al Sălii Radio, un instrument-bijuterie realizat de celebra firmă producătoare de piane care și-a construit o tradiție extraordinară de peste 170 de ani. Compania a luat naștere în 1853, la New York, fiind fondată de Heinrich Engelhard Steinweg, un constructor german de piane. Fabrica din New York a fost completată ulterior de un al doilea punct de producție, la Hamburg (Germania), și astăzi marile săli de concerte ale lumii au cel puțin un pian Steinway pregătit pentru concerte. Alături de Orchestra Naţională Radio, Alexei Volodin va interpreta solistic Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră semnat de Brahms. Concertul din 19 aprilie reprezintă cel de-al treilea eveniment dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani: Johannes Brahms. Pe parcursul stagiunii 2023-2024, ansamblul Radio România prezintă Integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, în cadrul a 4 concerte extraordinare. Seara se va derula sub bagheta dirijorului Daniel Raiskin, dirijor principal al Filarmonicii Slovace din Bratislava. Este, de asemenea, director muzical al Orchestrei Simfonice din Winnipeg (Canada) și dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS

* Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Joc şi Joacă, eveniment de board games şi jocuri de societate organizat de Asociaţia Cultură Prin Joc, va fi găzduit, în perioada 19 – 21 aprilie, de Teatrul Masca. În cele trei zile de festival, vizitatorii vor putea testa o serie de jocuri, vor putea participa la prezentări, discuţii despre industrie. Vor fi organizate patru ateliere la care vor participa profesionişti în materie de Game Design, Escape Rooms şi Treasure Hunts. Cele trei spaţii puse la dispoziţie – sala de jocuri pentru familie, sala pentru jucătorii pasionaţi sau casual şi sala în care se vor testa prototipuri de jocuri – sunt deschise publicului larg pe toată durata festivalului. În fiecare sală este amenajată câte o bibliotecă de unde participanţii vor putea împrumuta şi testa jocuri. Programul Festivalului Internaţional de Joc şi Joacă este următorul: 19 aprilie între orele 13:00 – 22:00; 20 aprilie între orele 9:00 – 22:00 şi 21 aprilie între orele 9:00 – 18:00

* Forumul Cultural Austriac deschide, de la ora 18:00, porțile unei expoziții aparte, găzduită de Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București – „Grădina fermecată” de Norbert Kopf, cu portrete fotografice de flori supradimensionate. Fotograful Norbert Kopf va fi prezent la eveniment. Fotografiile vor putea fi văzute până pe 30 iunie (zilnic, între orele 8:00 – 20:00), grație parteneriatului între Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București și Forumul Cultural Austriac. La evenimentul de deschidere vor lua parte Ambasador Margit Bruck-Friedrich, însărcinat cu afaceri ad interim al Austriei, fotograful Norbert Kopf, co-curatoarea expoziției, Sissi Munz, și directorul Forumului Cultural Austriac, Leopold Unger. Cuvântul de introducere va fi rostit de reprezentanții Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București. Printre partenerii media ai FCA – Radio România Cultural, Agenţia Rador

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei tematice ‘Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti’, eveniment care va avea loc de la ora 18:00, la Palatul Suţu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2). Expoziţia este dedicată ilustrării evoluţiei grafice a stemelor domneşti în tipărituri româneşti vechi, evidenţiind legătura dintre autoritatea domnească şi activitatea tipografică în secolele XVII-XIX. Această selecţie de cărţi, provenind din Colecţia Bibliotecii Muzeului Municipiului Bucureşti, oferă o perspectivă unică asupra modului în care stemele domneşti au fost integrate în producţia editorială a vremii. Intrarea la vernisaj este liberă, iar expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 20 aprilie – 1 decembrie, la Palatul Suţu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2). Program: miercuri-duminică, orele 10:00-18:00. Majoritatea tipăriturilor care vor fi expuse sunt cărţi de cult, ce au fost publicate sub patronajul lui Matei Basarab (1632-1654), Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714); al domnilor fanarioţi (1716-1821), Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Mihai Racoviţă, Grigore al II-lea Ghica, Ştefan Racoviţă, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Alexandru Suţu, Ioan Caragea şi al primului domn pământean după sfârşitul regimului fanariot, Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828)

* De la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) invită publicul la un recital de chitară – DUO HESPERUS, inclus în Stagiunea Cartografii Sonore IX. DUO HESPERUS este format din chitariștii Costin Soare, unul dintre cei mai activi şi apreciaţi muzicieni români, și Ioan Bănescu, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din tânăra generaţie. Lucrarea serii va fi „Harta Regatelor Spaniei și Portugaliei” de J. B. Homann, cca. 1720. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Proiecţie specială a filmului „Guvernul Copiilor 2”, regizat de Ioana Mischie – ora 18:00, la Cinema Elvire Popesco

* Începând cu ora 18:30, Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8) găzduiește o întâlnire Observator Lyceum cu scriitoarea Angela Martin, autoare a romanului Valentina (Editura Polirom, 2023). Angela Martin, eseistă, traducătoare, a fost redactor de limbă spaniolă la Radiodifuziunea Română, redactor la Cartea Românească, director al Direcţiei Generale de Dialog Cultural Internaţional din Ministerul Culturii, vicepreşedintă a Fundaţiei Culturale Române şi a Institutului Cultural Român, redactor-şef al revistei Cultura

* Lansarea cărţii „Elogiu eşecului. Patru pilde de umilitate”, autor – profesorul de ştiinţe umaniste Costică Brădăţan – Texas Tech University – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38

* Premiera spectacolului „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului – ora 19:00, la Sala Mare de la ARCUB. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM

* Pentru publicul iubitor de muzică clasică, luna aprilie va fi prilej de întâlnire cu două voci de marcă ale scenei lirice, în cadrul seriei de evenimente „Musical Extravaganza.” Promotorul seriei, tenorul Ștefan von Korch și baritonul Lucian Petrean vor încânta auditoriul cu arii memorabile din opere și operete celebre în concertul „Santa Lucia”. Evenimentul va avea loc pe 19 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Dalles

* Comic Con România revine cu o nouă ediție în perioada 19-21 aprilie, la complexul Romexpo din București. MyAnna Buring, cunoscută pentru interpretarea vrăjitoarei Tissaia de Vries din serialul Netflix, The Witcher, se numără printre primii actori de la Hollywood confirmați la Comic Con și va sosi, astfel, la București, unde va face fotografii individuale cu fanii, va oferi autografe personalizate și va interactiona live cu publicul în cadrul panel-urilor (sesiuni de întrebări și răspunsuri). Actrița va fi prezentă la eveniment sâmbătă, 20 aprilie. La eveniment va fi prezent și Adrian Rawlins, nimeni altul decât cel care îl interpretează pe James Potter, tatăl lui Harry Potter în seria de filme cu același nume, care continuă să fascineze generații de fani după mai bine de 20 de ani la apariția primului film, Harry Potter and the Sorcerer’s Stone

  • Actorul Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen ‘Supernatural’, a confirmat prezenţa la Comic Con România 2024, eveniment dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video, cosplay, care se va desfăşura în perioada 19 – 21 aprilie, la Romexpo.

* Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina şi al Ambasadei Statului Palestina în România, are loc între 18 şi 21 aprilie la Bucureşti şi pe 28 aprilie în Cluj-Napoca. Parteneri: Brands International, Home Garden, Creatrix Fama, Grow Business Development, Palestine Solidarity Cluj Napoca, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Victoria. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM. Din program:

  • Începând de vineri, 19 aprilie, proiecţiile vor avea loc la Cinema Muzeul Ţăranului. De la ora 18:00, ‘Farha’, în regia lui Darin J. Sallam, urmăreşte povestea emoţionantă a unui tată hotărât să-şi protejeze fiica în mijlocul violenţei din Palestina anului 1948. De la ora 20:00, ‘A House in Jerusalem’, regizat de Muayad Alayan, aduce în prim-plan misterul şi trecutul unei case vechi din Ierusalim, în timp ce ‘Foragers’, un documentar semnat de Jumana Manna, surprinde lupta palestinienilor pentru supravieţuire în ciuda riscurilor de a fi urmăriţi de forţele militare israeliene

* „Himera” / „La Chimera”, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinematografe de vineri, 19 aprilie, distribuită de Independența Film. Nominalizat la Palme d’Or, Cannes 2023, și numit de Scene Now drept „capodoperă a realismului magic”, filmul semnat de Alice Rohrwacher, recunoscută pentru fabulele și basmele evocate în producțiile sale, este o poveste despre amintiri, legături și frumusețea tragică a trecutului și prezentului. În distribuție se regăsesc: Josh O’Connor, Isabella Rossellini și Alba Rohrwacher

* Bârlad: Conferinţa cu tema „140 de ani de la naşterea scriitorului Panait Istrati. Centenar Kyra Kyralina”, organizată de Consiliul Judeţean Vaslui şi Muzeul ‘Vasile Pârvan’ din Bârlad – ora 17:30, la sediul muzeului din Str. Republicii 235

* Blaj: Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ şi Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică prezintă Concertul Extraordinar de Paşte, susţinut de Corul Madrigal la Catedrala Greco-Catolică ‘Sfânta Treime’ din Blaj. Evenimentul va avea loc vineri, 19 aprilie, începând cu ora 18:00, şi îl va avea ca invitat special pe omul de cultură Constantin Chiriac. Programul de concert include lucrări de muzică sacră din repertoriul românesc şi internaţional, în interpretarea unică a Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu. Conceptul concertului este creat de Emil Pantelimon. Concertul Extraordinar de Paşte susţinut la Catedrala Greco-Catolică ‘Sfânta Treime’ din Blaj este organizat de Ministerul Culturii în colaborare cu Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureşan. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical

 

* Galați: La finalul acestei săptămâni, vineri, 19 aprilie, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ Galaţi organizează cea de-a XIII-a ediţie a seriei Jazz In The City, în care publicul se va putea bucura de un concert excepţional susţinut de Groove Garden by Sorin Zlat. Groove Garden este un proiect de jazz-funk, iniţiat de pianistul Sorin Zlat, ce reuneşte muzicieni experimentaţi şi cunoscuţi pe scena jazz-ului românesc şi internaţional: Robert Patai (voce), Sorin Zlat (keys/synth & bandleader), Răzvan Trifan (saxofon), Bogdan Tănase (chitară), Seby Sandor (bas) şi Laurenţiu Ştefan (tobe)

* Iași: Începând cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului ‘Nicolae Gane’, unul dintre cele 17 muzee din reţeaua MNLR Iaşi, publicul fiind astfel invitat să descopere pe Str. Nicolae Gane 22 A din Iaşi un spaţiu dedicat artelor vizuale, Galeria Artei Ieşene. Concepută de artistul vizual Felix Aftene, în colaborare cu echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Galeria Artei Ieşene de la Muzeul ‘Nicolae Gane’ prezintă o perspectivă asupra a două veacuri de evoluţie plastică, marcând importanţa Iasilor în arta românească. Noul muzeu îmbină etalarea clasică cu metode inedite, cu instalaţii şi elemente de muzeotehnică moderne, reuneşte spaţii expoziţionale, laboratoare şi săli destinate depozitării patrimoniului. La festivitatea de inaugurare a muzeului şi Galeriei Artei Ieşene vor prezenta Felix Aftene, artist vizual, Maria Bilasevschi, critic de artă, şi Lucian Dan Teodorovici, manager MNLR Iaşi. Muzeul ‘Nicolae Gane’ (Galeria Artei Ieşene) va putea fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet)

* Timişoara: În Sala Capitol, Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul va susţine un nou concert, sub bagheta dirijorului Azis Sadikovic, alături de solistul Carlos Ferreira, la clarinet

* Tulcea: Institutul de Cercetări Eco-muzeale ‘Gavrilă Simion’ Tulcea, prin intermediul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-dobrogean, organizează un nou eveniment expoziţional, de la ora 14:00 – deschiderea expoziţiei Aquamorfoze a artistei Mihaela Craiu, la demisolul Casei Avramide din Tulcea. Expoziţia Aquamorfoze intră în circuitul de vizitare a Casei Avramide şi va fi deschisă publicului în perioada 19 aprilie – 3 mai, de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00 (ultima intrare, 16:30)

* Polonia: Institutul Cultural Român de la Varșovia revine în acest an la cel mai mare eveniment literar de primăvară din capitala culturală a Poloniei răsăritene – Târgul de Carte de la Białystok. În perioada 19 – 21 aprilie, împreună cu Centrul Național al Cărții, ICR Varșovia va prezenta publicului un stand românesc deosebit de bogat. Pe rafturile standului vor fi expuse și oferite spre vânzare toate traducerile din literatura română, alături de eseistică, scrieri istorice, cărți de călătorie și publicații despre România, apărute în Polonia în ultimii ani. O noutate a acestui an va fi traducerea poloneză a biografiei lui Albert Camus, semnată de Virgil Tănase

 

– Sport

* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Fotbal prilejuită de semnarea unui parteneriat comercial – ora 10:30, la Casa Fotbalului – Sala ”Ioan Chirilă”; participă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FCSB, înaintea partidei cu Rapid – ora 13:30, în Baza Sportivă FCSB – Şos. Berceni, nr. 106

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Rapid Bucureşti – ora 16:30, la Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti

* Are loc turneul de tenis ATP 250 Ţiriac Open – în baza sportivă Năstase-Marica (15 – 21 apr.)

* Jud. Brăila: Federația Română de Handbal organizează, de la ora 13:00, conferința de presă premergătoare Final Four-ului Cupei României la handbal feminin, care va avea loc la Brăila, în perioada 20-21 aprilie. Evenimentul se va desfășura la Hotelul Alma Health & Spa Retreat, Lacu Sărat și vor participa reprezentanții celor patru cluburi angrenate în competiție, plus un oficial FRH

* Jud. Ilfov: Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Rapid Bucureşti – ora 12:30, în cadrul Bazei Sportive Săftica; participă fotbalistul Gheorghi Milanov şi antrenorul Zeljko Kopic

* Otopeni: Conferinţă de presă care va dezvălui viitorul galeriei Ţiriac Collection – ora 11:00, la Ţiriac Collection, Calea Bucureştilor nr. 289

* Otopeni: Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern organizează Campionatele Naţionale de înot în bazin de 50 de metri – la Complexul Sportiv de Nataţie (17 – 21 aprilie)

* Sibiu: Are loc un meci din play-off-ul Ligii Naţionale de baschet masculin: BC CSU Sibiu – CSO Voluntari – ora 19:45, la Sala Transilvania

* Au loc meciuri în Superliga de fotbal:

  • play-out – etapa a 5-a: AFC Hermannstadt – AFC Botoşani – ora 17:30, pe Stadion Municipal – Sibiu
  • play-off – etapa a 5-a: FC Farul Constanţa – FC CFR 1907 Cluj – ora 20:30, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu

* Arabia Saudită: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Riad (12 – 20 apr.)

* Serbia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de box de la Belgrad (18 – 28 apr.)

* Sosnowiec/Polonia: Selecţionata României participă la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-18, Divizia a II-a, Grupa A (17 – 23 apr.)

 

– Diverse

* Ziua Mondială a Circului (20 apr.) va fi celebrată la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti. Evenimentul va începe la ora 11:00 cu o defilare a artiştilor, în terminalul ‘Sosiri’ al aeroportului, urmând ca spectacolul să se desfăşoare în noul terminal ‘Plecări’. Organizat în parteneriat cu Circul Metropolitan Bucureşti, evenimentul va consta într-un spectacol de acrobaţii, magie şi zâmbete, construit în jurul unui concept unic, astfel încât să creeze o experienţă emoţionantă pentru fiecare pasager

* În perioada 19 – 21 aprilie, Târgul „Tandrețuri și Finețuri” devine Festivalul Femeii, organizat de Eventorama la Ghica House din centrul vechi al Bucureștiului, reunind cei mai importanți designeri romani de haine și bijuterii, cărți, ciocolată autentică, expozanți din domeniul spiritualității. Pe lângă standurile de expoziție de unde se pot achiziționa cadouri unice de Florii și Paști, organizatorul Eventorama anunță o abordare unică într-o expoziție: ateliere de constelații și workshop-uri pe tot parcursul evenimentului

* Pitești: A 47-a ediţie a expoziţiei internaţionale dendro-floricole „Simfonia Lalelelor” – în Parcul Lunca Argeşului (19 – 21 apr.)

  • Festivalul va fi deschis cu tradiţionala paradă a florilor, la care vor participa elevi şi preşcolari de la unităţile de învăţământ din Piteşti, alături de membri ai comunităţii. Parada va avea loc în zona centrală a oraşului şi va fi urmată de vizitarea expoziţiei florale din Parcul Lunca Argeşului de către delegaţiile oficiale şi publicul larg
  • Un concert extraordinar susţinut pe scena din Parcul Lunca Argeşului va încheia prima zi a festivalului

 

– S-a întâmplat într-o zi de 19 aprilie

* Sunt marcați 175 de ani (1849) de când a avut loc semnarea Convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, care consfinţea pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 în Ţările Române. Convenţia prevedea, între altele, ţinerea sub ocupaţie a Principatelor pentru „a reprima orice mişcare de insurecţionare”. Au fost numiţi domni Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova (19.IV/1.V)

* Cu 162 de ani în urmă (1862) era creată, la Cernăuţi, din iniţiativa filologului Ioan G. Sbierea, „Reuniunea română de lectură” (preşedinte – Mihai Zotta, vicepreşedinte – Alecu Hurmuzachi), transformată, la 11/23.I.1865, în „Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina”, avându-l ca preşedinte pe Gheorghe Hurmuzachi. Societatea şi-a desfăşurat activitatea până în preajma anului 1940

 

* Cu 104 ani în urmă, între 19 și 26 aprilie 1920, a avut loc Conferința de la San Remo (Italia), o întrunire internațională convocată după încheierea Primului Război Mondial de către Consiliul Suprem Aliat. La conferință au participat cele mai importante patru state aliate, reprezentate de premierii britanic, David Lloyd George, francez, Alexandre Millerand, italian, Francesco Nitti și japonez, K. Matsui. În timpul negocierilor au fost alocate mandatele de clasă „A” pentru administrarea teritoriilor care ieșiseră de sub controlul Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu

* Acum 92 de ani (1932) apărea Legea pentru asanarea datoriilor agricole (Legea de conversiune a datoriilor agricole), prin care se reduceau datoriile proprietarilor agricoli din România

* În urmă cu 81 de ani (1943), între 19 aprilie şi 16 mai, a avut loc revolta populaţiei evreieşti din ghetoul Varşoviei împotriva trupelor germane (rezultatul reprimării revoltei: 60.000 de morţi şi ghetoul complet distrus). Data de 19.IV.1943 corespundea cu 27 Nisan în calendarul ebraic, dată aleasă pentru a comemora „Ziua Holocaustului” (Yom Ha-Shoah). Ziua se marchează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

* Cu 62 de ani urmă (1962) avea loc constituirea, la Bucureşti, a Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România. În 1949 se organiza Societatea Științelor Medicale (SSM), în care a funcționat o Secție de Medicină Internă. În 1962, SSM s-a transformat în Uniunea Societăților de Științe Medicale din România (USSM) și s-a înființat în cadrul ei Societatea de Medicină Internă prezidată de Acad. Prof. Dr. St. Milcu, în perioada 1962 -1973. În perioada 1990 – 2000 s-a încercat în repetate rânduri reorganizarea Societății, care s-a finalizat în 2001 ca Societatea Română de Medicină Internă (SRMI)

* Acum 53 de ani (1971) Rusia (URSS la acea dată) a lansat cu racheta Proton K, de pe cosmodromul Baikonur, prima stație spațială din istorie pe orbita joasă a Pământului, Salyut 1 (română: „Salut”). A fost, de asemenea, prima stație spațială orbitală care putea susține un echipaj de 3 membri. Numele programului, care a inclus lansări ale mai multor stații Salyut în perioada 1971 – 1986, a fost ales pentru a onora primul zbor în spațiu al cosmonautului Iuri Gagarin, cu un deceniu mai devreme. Primul echipaj de pe stația spațială Salyut 1, format din cosmonauții Nikolai Rukavishnikov, Vladimir Shatalov și Alexei Yelisyev, a ajuns la destinație la trei zile după ce stația a fost lansată, însă, aceștia nu au putut pătrunde în ea din cauza trapei. Cel de-al doilea echipaj, format din Georgi Dobrovolsky, Vladislav Volkov și Viktor Patsayev, a intrat în stație fără probleme și a petrecut acolo timp de 24 de zile. Aceștia au fost primii oameni care au stat o perioadă mai lungă de timp în spațiu. Însă, pe 30 iunie 1971, echipa de la sol care fusese trimisă să-i întâmpine pe cei trei eroi au deschis trapa și au fost martorii unei scene teribile: cei trei muriseră după ce o valvă se deschisese din greșeală cât timp aceștia se aflau în spațiu și tot aerul ieșise din navă. Fără costume spațiale care să le ofere aer, cosmonauții au murit înainte de a atinge solul. Acum, toți astronauții poartă costume spațiale în timpul lansării și aterizării. Stația spațială Salyut 1 avea o greutate de 18.900 de kg, o lungime de aproximativ 20 m, un diametru de 4,15 m și un volum presurizat de 99 metri cubi. A fost plasată pe o orbită circumterestră cu apogeul de 222 km și perigeul de 200 km, perioada orbitală de 88 minute și 30 secunde, a efectuat 2.929 de rotații în jurul Terrei și a rămas pe orbită 175 de zile. La data de 10 octombrie 1971 stația spațială Salyut 1 a fost deorbitată și coborâtă (prăbușită) controlată în Oceanul Pacific. După 175 de zile pe orbită, prima stație spațială din istoria umanității și-a încheiat misiune

* Acum 29 de ani (1995), în zilele de 19 şi 20 aprilie, a avut loc, la Bucureşti, reuniunea de constituire a Comitetului Parlamentar Mixt Uniunea Europeană-România

* În urmă cu 22 de ani (2002) era lansat canalul TVR Cultural al Televiziunii publice, care difuzează exclusiv emisiuni cu tematică culturală. Canalul a fost închis pe 15 septembrie 2012 și relansat pe 9 februarie 2022

* Sunt marcați 20 de ani (2004) de la lansarea pe piaţa audiovizualului din România a postului de televiziune „Pro Cinema”, primul post românesc dedicat în exclusivitate filmelor

* Acum 17 ani (2007), la iniţiativa Partidului Social Democrat, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui României, Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru şi 108 voturi împotrivă), o premieră pe scena politică românească. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu (PSD), a devenit, pentru o lună, preşedinte interimar al României. La data de 19.V.2007 a avut loc referendumul naţional privind demiterea preşedintelui Băsescu (78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot, circa 4 milioane, au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru). La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat din nou în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, în vederea organizării unui referendum care să decidă sau nu demiterea din funcţie. După suspendare, până la referendumul care a avut loc la 29 iulie, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituţiei, preşedinte interimar al României. Din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot, care se ridica la 18.292.464, la urne s-au prezentat 46,24% din români. La data de 21 august 2012, Curtea Constituţională a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3, pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. Pe 27 august 2012 această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial

 

Aniversări – Comemorări

 

– 19 – 21.IV: „Zilele Municipiului Botoșani” sunt organizate de municipalitatea botoşăneană în fiecare an, într-un weekend în preajma zilei de Sfântul Muncenic Gheorghe (23 aprilie), patronul spiritual al oraşului

 

– 1847: S-a născut scriitorul şi profesorul Calistrat Hogaş (m. 1917). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L, 1998 dă naşterea la 19.IV.1848, iar alte surse, la 21.IV.1847

 

– 1854: S-a născut inginerul Anghel Saligny; premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială; a proiectat (1888) şi a condus construcţia podului peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895), pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume; s-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între anii 1895-1897 şi 1910-1911; membru titular al Academiei Române din 1897, vicepreşedinte (1901-1904) şi preşedinte (1907-1910) al acestui for (m. 1925) – 170 de ani

 

– 1890: S-a născut geograful Vintilă M. Mihăilescu; a pus bazele geografiei oraşelor în România pe principiul integrării în teritoriu; a introdus noţiunile de zonă preorăşenească şi topoclimă sau spaţiu microclimatic; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1978)

 

– 1895: A murit Raicu Ionescu-Rion, critic literar şi publicist (n. 1872)

 

– 1908: S-a născut Ana Cartianu, traducătoare, eseistă şi profesoară; bună cunoscătoare a culturii şi literaturii britanice, a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; cofondatoare a Catedrei de limbă şi literatură engleză a Universităţii Bucureşti (1936); este autoarea unui „Dicţionar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda) (m. 2001)

 

– 1913: S-a născut inginerul Nicolae Tipei; specialist în electromecanică şi aeronautică; în 1971 s-a stabilit în SUA; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1999)

 

– 1921: S-a născut Adrian Rogoz (pseudonimul lui Adrian Sommer), prozator, poet şi traducător; s-a făcut cunoscut mai ales ca autor de science-fiction (m. 1996, la Bad Nauheim/Germania, unde se stabilise din 1989)

 

– 1929: S-a născut Ileana Vrancea (pseudonimul Hedei Katz), istoric şi critic literar; stabilită în Israel, din 1987 – 95 de ani

 

– 1936: A murit Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1874)

 

– 1941: S-a născut Andrei Giurgea, unul dintre cei mai cunoscuţi radioamatori din lume (indicativul YO3AC) (m. 1999)

 

– 1944: S-a născut poetul Ioan Gliga, membru al Uniunii Scriitorilor din România – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut Nicu Covaci, compozitor, cântăreţ, chitarist, pictor şi grafician; fondator şi lider al formaţiei „Phoenix”

 

– 1949: S-a născut Maria-Ana Tupan, istoric, critic şi teoretician literar, profesor – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut Radu G. Ţeposu, critic literar, eseist, cronicar literar şi ziarist; figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (m. 1999) – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut Ştefan Ghidoveanu, scriitor, traducător, editor, antologator, blogger, redactor şi publicist-comentator la Radio România; a fost un înfocat promotor al literaturii SF (m. 2014)

 

– 1965: S-a născut ÎPS Ciprian (numele de mirean: Cezar Spiridon), Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei (din martie 2013); episcop vicar patriarhal cu numele de Câmpineanul între 2002 şi 2013

 

– 1969: S-a născut Marius Dragomir, compozitor, textier și interpret de muzică uşoară, inițiatorul curentului muzical „Kashay”, stil etno-pop care îi aduce Discul de Aur în 1996, pentru albumul „Party in Transilvania”, vândut în peste 1.800.000 de exemplare – 55 de ani

 

– 1980: A murit (la Cluj-Napoca) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (n. 1900, la Grenoble/Franţa)

 

 

– 2011: A murit Octavian Penda, gravor, pictor, sculptor, medalist, ceramist; a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (n. 1956)

 

– 2017: A murit generalul de brigadă (ret.) Oliver Lustig, scriitor şi jurnalist militar, supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz; autor al mai multor cărţi despre Holocaust şi despre cel de-Al Doilea Război Mondial (n. 1926)

 

– 2018: A murit cascadorul Adrian Pavlovschi, unul dintre creatorii școlii de cascadori din România (n. 1956)

 

– 2020, 19/20: A murit jurnalistul radio şi politologul Justin Liuba, cunoscută personalitate a exilului românesc; stabilit la New-York, din 1952, a desfăşurat o intensă activitate de denunţare a regimului comunist; a fost director al postului Radio Europa Liberă și preşedinte al Fundaţiei „Iuliu Maniu” din New York (n. 1924)

 

– 2020: A murit istoricul militar, arheologul și muzeograful Floricel Marinescu; principalul arhitect al sistemului național de decorații, aflat în vigoare în România (n. 1933)

 

– 2023: A murit Sanda Manu (nume complet Alexandra-Ioana Manu), regizoare de teatru şi profesoară universitară; a regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune; a fost soția actorului Ştefan Tapalagă (n. 1933) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Finlanda: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Finlandei Petteri Orpo se întâlnesc la Lappeenranta, Finlanda, urmând să viziteze, de asemenea, granița Finlandei cu Rusia

 

– Lisabona: Vizita președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola

 

– Bruxelles: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește virtual cu miniștrii apărării NATO

 

– Lituania: Vizita de lucru a secretarului general al CoE, Marija Pejčinović Burić

 

– Paris: Preşedintele francez Emmanuel Macron îi va primi vineri, la Paris, pe prim-ministrul libanez Najib Mikati şi pe comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, într-un context de puternice tensiuni interne şi regionale. Şeful satului major libanez va fi de asemenea prezent

 

– Valletta: Seminarul Global Education cu tema „Beneficiile unei abordări interculturale și holistice a educației pentru dezvoltare durabilă: o perspectivă Nord-Sud”. Seminarul ILEGEND III va fi organizat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei și se va concentra pe învățarea interculturală, care contribuie la aducerea de noi perspective și valori într-una dintre cele mai stringente probleme ale timpului nostru: educația pentru dezvoltare durabilă

 

– Bogotá, Columbia: Ministrul de Externe Luis Gilberto Murillo primește vizita omologului său argentinian Diana Mondino

 

– Washington DC: Reuniuni anuale ale Consiliului guvernatorilor Grupului Băncii Mondiale și FMI, ședințe de primăvară (19 – 21 apr.)

 

– Barcelona: Semnarea acordului dintre chinezii de la Chery și spaniolul Ebro pentru a produce vehicule în fosta fabrică Nissan din Barcelona

 

– Moscova: Interviu cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la trei posturi de radio rusești: Komsomolskaïa pravda, Sputnik și Govorit Moskva

 

– Paris: Seminarul „Speranțe și provocări ale musulmanilor din Europa” la Marea Moschee din Paris

 

– India: Începe votarea pentru alegerile legislative (19 apr. – 4 iun.)

 

– New York: Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind rolul OSCE

 

– New York: Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Sudan

 

– Budapesta: Partidul de guvernământ Fidesz își dezvăluie programul electoral pentru alegerile europene printr-un discurs al premierului Viktor Orban

 

– Labuan Bajo, Indonezia: Ministrul chinez de externe Wang Yi participă la reuniunea Mecanismului de cooperare pentru dialog la nivel înalt China – Indonezia

 

– Washington, DC: Banca centrală americană (Fed) își publică raportul semestrial privind stabilitatea financiară

 

– Lomé, Togo: Briefing de presă al misiunii ECOWAS înainte de alegerile legislative și regionale

 

– Lomé: Nou vot al deputaților pentru adoptarea noii Constituții

 

– Marea Britanie: Marcarea împlinirii a 200 de ani de la decesul poetului britanic Lord Byron, cu prilejul Festivalului Byron, la Trinity College, Cambridge

 

– Indio, California, SUA: Al doilea weekend al Festivalului de muzică Coachella (19 – 21 apr.)

 

– Hollywood: Ceremonie cu actrița Jodie Foster care își va lăsa amprentele mâinilor și picioarelor în fața Teatrului Chinez TCL

 

– New York: Cântăreața americană Taylor Swift își lansează noul album

 

– Grecia: Flacăra Olimpică ajunge la Acropole, în Atena, unde staţionează timp de două zile, urmând să fie predată ştafeta spre oraşul Marsilia, Franţa (19 – 20 apr.)

 

– Shanghai: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Chinei (19 – 21 apr.)

 

– Araxá, Brazilia: Cupa Mondială UCI Mountain Bike | Cross Country și Short XCO și XCC (19 – 21 apr.)

 

– Jeddah: Fotbal – Campionatul Arabiei Saudite: Al Ahli – Al Hilal

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1588: A murit pictorul italian Paolo Veronese (numele adevărat: Paolo Caliari) (n. 1528)

 

– 1768: A murit pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (n. 1697). NOTĂ: Site-ul https://www.britannica.com/biography/Canaletto menționează ca dată a decesului 20.IV.1768

 

– 1824: A murit poetul romantic englez George Gordon Byron (Lord Byron) (n. 1788) – 200 de ani

 

– 1863: S-a născut chimistul francez Charles Moureau; lucrări de chimie organică; cercetări asupra apelor minerale; prieten apropiat al poporului român, a încurajat mişcarea ştiinţifică din România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1929)

 

– 1882: A murit biologul englez Charles Darwin; autorul teoriei despre evoluţia speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală (teoria evoluţionistă) (n. 1809)

 

– 1889: A murit astronomul și chimistul britanic Warren de la Rue, pionier al fotografiei astronomice (n. 1815) – 135 de ani

 

– 1906: A murit Pierre Curie, fizician şi chimist francez, cercetător în domeniul radioactivităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu soţia sa, Marie Curie, şi cu Antoine Henri Becquerel (n. 1859)

 

– 1914: A murit Charles Sanders Peirce, filosof şi logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism şi, alături de William James, părintele semioticii moderne (n. 1839) – 110 ani

 

 

– 1932: S-a născut pictorul și sculptorul columbian Fernando Botero; a reprezintat în cel mai înalt grad cultura latinoamericană modernă, fiind considerat un „maestru al volumului” (m. 2023)

 

– 1935: S-a născut Dudley Moore, actor de film britanic, compozitor şi cântăreţ (m. 2002)

 

– 1937: S-a născut Antonio Carluccio, „naşul bucătăriei italiene”, unul dintre cei mai mari bucătari ai lumii; cunoscut prin lanţul de magazine care îi poartă numele şi pe care le-a lansat începând cu anul 1999 (m. 2017)

 

– 1947: S-a născut pianistul și dirijorul american Murray Perahia; stabilit în Marea Britanie

 

– 1947: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Yan Pascal Tortelier

 

– 1967: A murit Konrad Adenauer, jurist și om politic german creştin-democrat, primul cancelar al Republicii Federale Germania (septembrie 1949 – octombrie 1963) și unul dintre fondatorii Uniunii Europene; rol important în reconstrucţia ţării după cel de-Al Doilea Război Mondial (n. 1876)

 

– 1989: A murit scriitoarea britanică Daphne du Maurier (n. 1907) – 35 de ani

 

– 1998: A murit Octavio Paz, poet, eseist şi diplomat mexican; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1990 (n. 1914)

 

– 2002: A murit dramaturgul, scenaristul, omul de televiziune și producătorul american Reginald Rose (n. 1920)

 

– 2004: A murit Norris McWhirter, editor britanic, unul dintre co-fondatorii (alături de fratele său geamăn, Ross, ucis de IRA – Armata Republicană Irlandeză, în 1975) celebrei cărţi „Guinness Book of Records”, lansate în 1954 (n. 1925) – 20 de ani

 

– 2009: A murit scriitorul britanic de literatură științifico-fantastică J.[ames] G.[raham] Ballard (n. 1930, la Shanghai) – 15 ani

 

– 2011: A murit actriţa britanică Elisabeth Sladen (n. 1946)

 

– 2013: A murit actorul american de film Allan Arbus (n. 1918)

 

– 2013: A murit biologul şi profesorul francez François Jacob; cercetările sale din domeniul geneticii bacteriene şi al circuitelor de regularizare i-au adus numeroase distincţii ştiinţifice, inclusiv Premiul Nobel pentru medicină în 1965, împărţit cu conaţionalii săi André Lwoff şi Jacques Monod (n. 1920)

 

– 2013: A murit jurnalistul american Al Neuharth (nume real: Allen Harold Neuharth), fondatorul publicaţiei „USA Today”, apărute în 1982 (n. 1924)