La București se desfășoară simpozionul „Europa, mass-media şi ştirile false”

Ştiri – Realizator: Mirela Ursache – Lucrările simpozionului intitulat „Europa, mass-media şi ştirile false” continuă astăzi în capitală. Evenimentul la care participă jurnaliști şi experţi în combaterea dezinformării din 19 ţări este organizat la Universitatea din Bucureşti de Uniunea Internaţională a Presei Francofone, Secţiunea Română. Simpozionul face parte din seria de evenimente care marchează cea de a 30-a aniversare a aderării României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Corespondenta Radio România în Franţa şi preşedinta Asociaţiei Presei Francofone din România, Daniela Coman, a declarat:
Daniela Coman: Tema pe care am ales-o, „lupta împotriva știrilor false”, este, probabil, una dintre temele de cea mai mare actualitate pentru meseria noastră. Şi pentru public este foarte important, pentru că noi, în calitate de mass-media profesioniste şi de calitate, pentru că jurnalismul de calitate trebuie să primeze în detrimentul celor care fabrică știri false, trebuie să participăm și la o anumită educație a publicului, ca să fie în stare să discearnă între adevăr și fals. Știm foarte bine ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, când circulau tot felul de zvonuri, tot felul de informații; acum, cu războiul. Există țări, puteri totalitare și cu regimuri autocrate care au fabrici de creatori de știri false./RADOR RADIO ROMÂNIA//schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (19 aprilie)