Vineri, 19 aprilie, se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Anghel Saligny, inginer constructor, ministru, academician și pedagog, considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat. El este considerat principalul promotor al ingineriei civile în ţara noastră.
* * * * *
Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, la Șerbănești, județul Galați, părinţii săi fiind Alfred Rudolf de Saligny, care descindea dintr-o familie franceză hughenotă, iar mama sa era poloneză.
Clasele primare le-a parcurs la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșani, Colegiul Național Unirea, din aceeași localitate.
A urmat, apoi, liceul în Germania, la Potsdam.
A fost atras de astronomie şi a frecventat cursurile Universității din Berlin, avându-l ca profesor și pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894).
Între anii 1870-1874, a urmat studiile inginerești la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg (Technischen Hochschule Charlottenburg), unde erau profesori inginerii Johann Wilhelm Schwedler și Otto Franzius.
Anghel Saligny a devenit un remarcabil inginer constructor, pionier mondial în construcțiile metalice și din beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.
Anghel Saligny a lucrat sub conducerea profesorului Georg Christoph Mehrtens, la construcția căii ferate Cottbus-Frankfurt (Oder) și, între anii 1877-1879, sub conducerea lui Gheorghe Duca, la construcția căii ferate Ploiești-Predeal.
În perioada 1884 – 1901, ca șef al Serviciului docuri, și din 1877, ca Șef al Serviciului lucrărilor noi din Direcția Generală a Căilor Ferate Române, soluționează problema înlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fără culee, pe linia ferată Filiași – Târgu Jiu (1886).
În anii 1881-1882, a proiectat liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră.
În 1881, inaugurrează o altă „creaţie” a sa, „Podul Alb”, podul metalic de peste râul Trotuș din Onești – primul pod combinat (cale ferată și șosea) din România.
În 1884, a realizat „Gara Mare” din Târgu Ocna, iar un an mai târziu era pus în funcţiune primul funicular din România, „Teledinamicul de la Târgu Ocna”.
Silozurile proiectate și executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale, iar pereții celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizați, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colțurile de rigidizare și de joncțiune, sudura barelor metalice și mecanizarea la montaj constituie alte priorități pe plan mondial.
Între 1884 – 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați (1889) și Brăila (1888), dând soluții total originale, printre care: construcția fundațiilor pe straturi de fascine și piloți pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri și folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcția silozurilor.
De asemenea, a proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum a fost podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888).
Însă lucrarea sa de căpătâi este proiectarea, în anul 1888, și construcția între anii 1890 – 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcție pentru tabliere de poduri.
Trebuie spus că în anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Fiind nemulțumite de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.
Drept urmare, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod, iar la doar cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.
Așa cum a dovedit-o depăşirea unui secol de funcționare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevărată operă de artă inginerească, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale și încă multă vreme după aceea.
Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.
Complexul original de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste brațul Borcea (unul dintre brațele Dunării), unul peste Dunăre și un viaduct peste balta Iezerului, desființat în 1969, în urma desecării acestei bălți, și înlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavodă a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng și cel drept al văii Dunării.
Revenind la biografia lui Saligny, între anii 1889 și 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol.
Printre celelalte lucrări ale sale se numără tunelul de cale ferată din Valea Mostiștei, portul Ramadan (Giurgiu), calea ferată Bârlad – Vaslui – Iași, înlocuirea viaductelor de la liniile Crasna – Huşi şi Leorda – Dorohoi, execuţia tunelului de fontă de la Mostiştea, etc.
Saligny a îndeplinit numeroase alte funcţii, precum cea de membru fondator al Societăţii Politehnica din România (Focşani, 1881), membru in Comisiunea Tehnica a Primarie Bucurestiului (1890), profesor de Poduri la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1894), preşedinte al Societăţii Politehnica din România (1895 – 1897 si 1910 – 1911), vicepreşedinte al Consiliului Tehnic Superior al lucrărilor publice (1901-1917), Administrator delegat al Societăţii Comunale de Tramvaie din Bucureşti (1909-1925), Cenzor la Banca Naţională a României (1913-1925), membru al Societăţii Gazeta matematică (din anul 1914), Preşedinte al Comitetului de Construcţii de cale ferată (1922) sau Preşedinte al Comitetului de organizare a Serbărilor pentru încoronarea Suveranilor (1922).
Anghel Saligny a fost membru corespondent al Academiei (13 aprilie 1892-7 aprilie 1897), membru titular al Academiei Române (7 aprilie 1897-1910) şi Preşedinte al Academiei Române, între anii 1907-1910.
Pentru activitatea sa excepţională, Anghel Saligny a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii, precum Marea Cruce a Ordinului „Franz Josef ” (1896), Marea Cruce a Ordinului „Sf. Sava” din Serbia (19 octombrie 1896), Marea Cruce a Ordinului „Coroana României” (10 mai 1897), Comandor al Ordinului „Leopold” din Belgia (27 noiembrie 1897), Marea Cruce a Ordinului Civil din Bulgaria (30 iunie 1898), Mare Ofiţer al Ordinului „Legiunea de Onoare” din Franţa (22 iunie 1908), Marea Cruce a Ordinului „Steaua României” (27 octombrie 1909), Marea Cruce a Ordinul „Sfânta Ana” (10 aprilie 1910) şi Marea Cruce a Ordinului „Carol I”.
Anghel Saligny a murit pe 17 iunie 1925, în București.
Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei românești din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existență și funcționare neîntreruptă.
Podul a fost folosit timp de aproape un secol până în 1987, când a fost construit un nou pod, alături de cel vechi, care a fost dezafectat. De asemenea, în paralel cu podul de cale ferată a fost realizat un pod rutier, pentru Autostrada A2.
Ca semn de recunoştinţă, Societatea Politehnică a hotărât ridicarea unui monument la Cernavodă şi a altuia la Bucureşti. Tot în onoarea marelui inginer, în 1957 a fost realizată o statuie de bronz a acestuia de către renumitul sculptor Oscar Han, în 1965 aceasta fiind instalată în faţa intrării numărul 1 a Portului Constanţa.
De asemenea, în faţa clădirii noi a Facultăţii de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, vizavi de Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Nicolae”, se află expus un bust al inginerului, executat în bronz, instalat după 1987.
