Astăzi se deschide traficul rutier pe cea mai nouă investiţie din Galaţi, un tronson rutier cu o lungime de 2,2 km, cu pod pentru traversarea liniei de cale ferată. Noul drum le va permite transportatorilor din Ucraina şi Republica Moldova să ajungă mai repede în Europa. Tronsonul face parte dintr-un proiect complex, de 140 milioane euro, care vizează amenajarea unui terminal multimodal de mărfuri în Portul Galaţi. Are mai multe informaţii coreespondenta RRA Maria Măndiţa:
Reporter: Porțiunea de drum modernizat care, potrivit autorităților, poate fi folosită începând de astăzi, constă într-o șosea nou construită, un pasaj care permite traversarea liniei de cale ferată din zonă și un sens giratoriu din care se poate ajunge atât în Port Bazinul Nou, cât și în Zona liberă Galați, obiective de interes pentru transportatorii de marfă din Ucraina și Republica Moldova. Pasajul rutier deschis începând de astăzi face parte din complexul proiect de amenajare a unui terminal multimodal de mărfuri în Portul Galați, singurul port românesc de-a lungul coridorului Rin – Dunăre care beneficiază de infrastructură feroviară cu dublu ecartament. De ce era nevoie de o astfel de investiție în Portul Galați? – explică Nicolae Dan Tivilichi, director adjunct al Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați.
Nicolae Dan Tivilichi: Din ce în ce mai mult partea de transport de containere și de RO-RO ia din ce în ce mai mare amploare. Și atunci, ca să putem ţine portul în piață, era necesar să avem acest terminal intermodal, fiind cam singurul terminal intermodal de pe toată Dunărea.
Reporter: Celelalte etape ale investiției sunt programate de a se desfășura până la finele anului viitor./RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea