Calendarul evenimentelor, 21 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Sărbătorirea, în data de 23 aprilie, a Zilei Forțelor Terestre Române – zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință – Patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, reprezintă un eveniment marcant în cadrul evocării tradițiilor Armatei României. În acest context aniversar, Statul Major al Forțelor Terestre, marile unități și unitățile din subordine aflate în municipiile reședință de județ din întreaga țară, organizează, în perioada următoare, împreună cu autoritățile publice locale, programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, competiții sportive și aplicativ-militare, expoziții de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum și ceremonii militare specifice, la monumentele închinate memoriei Eroilor Forțelor Terestre Române. În București, activitățile se vor desfășura după următorul program:

► între orele 11:00-19:00:

  • Parcul „Carol I” – Expoziție de armament, echipamente și tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, exerciții demonstrative de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, tiroliană, cort în boot camp, exerciții demonstrative de karate și box, stand de prezentare a Asociației de caritate „O.N.O.R.” (Oameni, Națiune, Onoare, Respect) a Ministerului Apărării Naționale, expoziție cu tematică istorică, spectacole susținute de formațiile artistice ale cercurilor militare din subordinea Statului Major al Forțelor Terestre, concerte de fanfară și exerciții de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
  • Mall AFI Cotroceni – Expoziție de armament, echipamente și tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, exerciții demonstrative de scrimă și hochei, concert de fanfară și spectacol susținut de elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

► între orele 19:00-21:30 – Retragere cu torțe pe itinerarul Parcul Carol I – Palatul Parlamentului – Ministerul Apărării Naționale – Șos. Panduri – Palatul Cotroceni – Bd. Vasile Milea – Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forțelor Terestre)

– Electoral

* Pitești: Lansarea candidaţilor din judeţul Argeş ai Alianţei Dreapta Unită la alegerile din 9 iunie; participă preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban – ora 12:00, la Ramada Events, Str. Digului

* Timișoara: Filiala Timiș a Partidului REPER organizează evenimentul de lansare a candidaturii lui Raul Olajos pentru funcția de primar al Municipiului Timișoara, la alegerile locale din 9 iunie 2024. Alături de organizatori vor fi și colegi din Biroul Național, precum și cei de pe listele de consilieri locali și județeni și cei care au decis să candideze pentru funcția de primar în alte localități din județul Timiș: Municipiul Lugoj – Anca Micșa-Oprea, Comuna Dumbrăvița – Radu Vlădescu, Comuna Ghiroda – Ioan Ciprian Bureac, Comuna Moșnița – Alin Zamfiroiu, Comuna Șag – Cristian Răducă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00, în Sala Verdi a Cogress Hall din cadrul Iulius Mall Timișoara din Str. Aristide Demetriade nr. 1

– Minorități

* Uniunea Armenilor din România, alături de Centrul Cultural Armean din Bucureşti, organizează o serie de manifestări pentru marcarea a 109 ani de la Genocidul armean, comemoraţi la Centrul Cultural Armean din Bucureşti şi la Cinema Muzeul Ţăranului, pe 21, 24 şi 26 aprilie. Printre aceste evenimente se numără o lectură performativă intitulată ‘Cenuşa din mine, cenuşa din jur’, ce va include poeme ale unor renumiţi scriitori armeni precum Daniel Varujan, Siamanto, Ruben Sevak şi Paruyr Sevak, acompaniate de muzică live de inspiraţie armenească interpretată la tar şi santur. Seria de evenimente se va încheia cu o lectură şi discuţie despre cartea ‘Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh’ a autorului Franz Werfel. Din programul zilei:

  • ora 13:00 – la Centrul Cultural Armean (Str. Armenească nr. 13), are loc „Cenuşa din mine, cenuşa din jur” – lectură performativă din poeţii armeni Daniel Varujan, Siamanto, Ruben Sevak, Paruyr Sevak, în română, armeană şi engleză, acompaniată la tar şi santur de muzicienii Mohammad Hadi Mogoei şi Radu Varga. Vor citi: Varujan Vosganian, Armine Vosganian, Henrik Tumasyans, Ioana Tătăruşanu, Sorin Despot. Moderator: Ligia Keşişian

– Mass-media, Publicitate

* Slujba de înmormântare a lui Octavian Vintilă, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi de la Radio România Actualităţi, decedat vineri, 19 aprilie, la vârsta de 86 de ani – ora 13:00, la Biserica Boteanu din București (lângă Grădina Lido)

– Cultură

* Opera Naţională Bucureşti prezintă, de la ora 14:00, „Vissi d’Arte”, un concert tribut adus geniului puccinian şi implicit muzei sale, Hariclea Darclee, de tânăra generaţie de artişti lirici a Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical Ludovic Spiess. La punerea în scenă a acestui spectacol şi-au adus contribuţia Bogdana Grecova (pian), Alexandru Nagy (regie), Andrei Vlădilă (asistent de regie), Adriana Moisescu (coordonator). Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile

  • De la ora 18:30, are loc spectacolul de balet Coppelia, compus în 1870 de Leo Delibes, pe baza unui libret de Charles Nuitter şi Arthur Saint-Leon. Printre partenerii media ai ONB: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi

* În cadrul evenimentului Studiourile Ferentari Showcase, tinerii din cartier prezintă ce au produs mai bun în ultimul an: două spectacole de teatru, concerte cu muzică live pe ritmuri de darabană şi beaturi electronice şi două instalaţii de artă. Evenimentul are loc de la ora 16:00, la Apollo 111 Teatrul. „Extravillan” este un spectacol despre oamenii din mijlocul oraşului, conectaţi la reţeaua de responsabilităţi, dar deconectaţi de la reţelele de utilităţi; oameni perfect integraţi în capitalism, dar fără acces la drepturi şi resurse minime, fundamentale. Reţeta spectacolului muzical „Nitroglicerine” a fost descoperită în laboratoarele Studiourilor Ferentari, acolo unde trei tineri din cartier conduc experimente artistice cu propriile visuri şi traume. Actorii din Extravillan, împreună cu artista norvegiană Lise Wulff, au creat două instalaţii de artă inspirate din piesa de teatru omonimă. Tinerii au lucrat cu fotografii care documentează cartierul lor, precum şi cu fotografii pe care le asociază cu modurile în care se construiesc în minţile lor conceptele de libertate şi captivitate

* Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina şi al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 şi 21 aprilie la Bucureşti şi pe 28 aprilie în Cluj-Napoca. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM. Din programul zilei:

‣ Cinema Muzeul Ţăranului

  • ora 17:00 – There Was Nothing Here Before – Regie: Yvann Yagchi, documentar, Elveţia, 2024
  • ora 19:00 – Alam – Regie: Firas Khoury, dramă, Franţa, Tunisia, Palestina, Qatar, Emiratele Arabe Unite – Proiecţie specială în prezenţa regizorului Firas Khoury, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu acesta

* Lara Fabian, una dintre cele mai emblematice voci ale muzicii contemporane, revine în România cu un spectacol grandios, ce va avea loc la Sala Palatului – ora 19:00. În program se vor găsi atât piese noi, cât și hit-uri îndrăgite ca „Je t’aime” și „Je suis malade”. Cariera de 37 de ani a artistei a fost marcată de 15 albume, numeroase piese de succes, concerte sold out și milioane de fani

* Bârlad: Muzeul ‘Vasile Pârvan’ are deosebita bucurie de a organiza o nouă întâlnire muzicală cu tinerii studenţi şi masteranzi aflaţi pe băncile universităţii ieşene. Publicul va  avea privilegiu de a vedea, de această dată, pe Anton Ştefania, Enea Costel, Maria Macsim, Catalina Dragomir, Narcis Arhire, Samuel Duciuc, Ştefan Lupu, Bacanescu Maria, Oliviu-Daniel. Aceştia vor interpreta lucrări de compozitori celebrii, cum ar fi: G. Ph. Telemann, Tiberiu Olah, Fr. Devienne, Hommage a M. Falla, Agustin Barrios Mangore, Carlo Domeniconi, Sergio Assad, Astor Piazzolla, C. W. Gluck, P. Constantinescu, Fr. Liszt, Fr. Chopin. Acompaniază: conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu-Frunza. Protagoniştii sunt studenţi ai: conf. univ. dr. Florin Ţîrlea, lector univ. dr. Călin Fărcăşel, prof. univ. dr. Doru Albu, conf. univ. dr. Daniel Paicu, lector univ. dr. Dan Arhire, conf. univ. dr. Doina Dimitriu, conf. univ. dr. Raluca Ştirbăţ. Recitalul va avea loc de la ora 11:00 la Pavilionul Expoziţional ‘Marcel Guguianu’, din Str. Marcel Guguianu nr. 4 – 6

* Galați: Opera Bărbierul din Seviila revine pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ în acest weekend, duminică, 21 aprilie, ora 18:30, într-o producţie de excepţie, ce promite să aducă în prim-plan farmecul şi umorul inconfundabil al acestei lucrări. Opera Bărbierul din Sevilla a fost compusă de Gioacchino Rossini, pe un libret alcătuit de Cesare Sterbini după comedia cu acelaşi titlu de Pierre Caron de Beaumarchais, unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi. Pe scenă, publicul va putea urmări alături de orchestra şi corul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ soliştii: Alin Munteanu (debut), Florentina Soare (Braşov), Andrei Fermeşanu (Iaşi), Dominic Cristea (debut), Sebastian Băncilă (debut), Mădălina Munteanu (debut), Constantin Lupu (debut) şi Ovidiu Ghioc. La pupitrul dirijoral va fi maestrul Traian Ichim (Braşov) iar regia artistică este realizată de Cristina Cotescu (Bucureşti)

* Iași: În cadrul proiectului No Reason to Dance, iniţiat de asociaţia PETEC alături de compania Echo Echo Dance Theater, între 20 şi 29 aprilie, va avea loc  0 rezidenţă/laborator de cercetare artistică, deschizând totodată accesul publicului (întâi specializat, apoi general) la instrumentele din procesul lor de lucru, prin intermediul unei conferinţe şi a unei serii de ateliere. Artiştii vor pune în practică şi vor dezbate idei în jurul perspectivei dezvoltate de coregraful Steve Batts, conform căreia dansul are propria integritate artistică, susţinută de intenţia de a crea propriul sens, fără a fi un limbaj secund muzicii sau narativităţii literare

  • Studenţii, doctoranzii şi profesorii Universităţii Naţionale de Arte ‘George Enescu’ vor putea lua contact cu principiile acestei metode, cu viziunea sa asupra gramaticii şi sintaxei limbajului artistic al dansului, chiar de la Steve Batts, în atelierul Making and sharing phrases of movement from a poetic movement perspective, în datele de 21 şi 22 aprilie, între orele 19:00 şi 21:00

* Timișoara: De la ora 17:00, la Casa de Cultură, are loc un recital al ansamblului Universităţii de Ştiinţele Vieţii ‘Mihai I’, a cărui prestaţie va fi urmată de spectacolul Ansamblului ‘Timişul’. Solişti: Doriana Talpeş, Carmen Popovici-Dumbravă, Maria Borţun Popescu, Dana Gruescu, Florin Boita, Adrian Stanca, Ghiţă Călţun-Brancu şi Cornel Brici. Dirijor: Deian Galetin. Coregrafi: Maria Topciov şi Ciprian David

* Timişoara: Premiera spectacolului de balet intitulat ‘Creaţiunile lui Prometeu / Bodies & Emotions’ are loc începând cu ora 18:00, în Sala Operei din Opera Naţională Română. Acest spectacol în două acte, pe muzica lui Ludwig van Beethoven, este regizat şi coregrafiat de Ovidiu Matei Iancu, iar scenografia şi costumele sunt realizate de maestrul Dragoş Buhagiar

* Jud. Timiș: Anul 2024 vine cu un concept nou CODRU: un festival de plantare care reuneşte şi mai mult muzica cu natura. În zilele de 20 și 21 aprilie, în comuna Şag, judeţul Timiş, va avea loc o nouă sesiune de plantare – ora 10:00, şi tot atunci iubitorii muzicii se vor bucura de două zile de concerte aduse de Centrul Cultural Subcarpaţi. În această sesiune vor fi plantaţi 15 mii de copaci. Programul concertelor zilei este:

  • Tumbe  – ora 19:30
    • Ioana Milculescu – ora 20:30
  • Cred că sunt extraterestru – ora 21:30

 – Sport

* Peste 3000 de alergători sunt pregătiţi să stabilească noi recorduri personale în cadrul cursei de alergare Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diţă, la cursele de Semimaraton (21,79 km), 10 km, Team 3 Challenge (10 km), Cursa Populară (3,5 km) şi competiţia dedicată persoanelor în scaune rulante (10 km). Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diţă se va desfăşura după următorul program:

  • între orele 7:00 – 8:30 – adunarea participanţilor pe Bd. Constantin Prezan
  • între orele 8:45 – 13:00 – se va alerga pe traseul de semi-maraton (21K): Bd. Constantin Prezan (din dreptul străzii Alexandrina) – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff, sensul către Piaţa Presei Libere (locală) întoarcere pe şos. Kiseleff (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier in Piaţa Presei Libere, cu excepţia benzii I de circulaţie, porţiunea situată între Şos. Kiseleff, mediană şi locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff-Piaţa Victoriei – pe contrasens -Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – sens normal de circulaţie – stânga pe Splaiul Independenţei – contrasens dreapta pe Bd. Libertăţii către Rond Coşbuc (în dreptul Ministerului Mediului) – întoarcere pe Bd. Libertăţii – dreapta Bd. Unirii, zona Fântâni – Piaţa Alba Iulia – Bd. Decebal întoarcere în Piaţa Hurmuzachi (fără afectarea traficului rutier in intersecţie) şi retur pe Bd. Decebal-Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii-dreapta prin fata magazinului H&M (banda V, adiacentă parcul Unirii) – Str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta Calea Victoriei – Şos. Kiseleff-Arcul de Triumf-Bd. Constantin Prezan (FINISH)
  • între orele 9:10 – 12:00 – se va alerga pe traseul de 10 km: Bd. Constantin Prezan (din dreptul străzii Alexandrina) – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff, sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Şos. Kiseleff (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier in Piaţa Presei Libere, cu excepţia benzii I de circulaţie, porţiunea situată între Şos. Kiseleff, mediană şi locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei întoarcere Str. C.A. Rosetti – Calea Victoriei – Piaţa Victoriei – Şos. Kiseleff-Arcul de Triumf-Bd. Constantin Prezan (FINISH)

* Se desfăşoară un meci în Divizia A1 la volei feminin – finala mică: CS Rapid Bucureşti – CSM Târgovişte – ora 13:00, la Sala Polivalentă Rapid – Bucureşti

* Se încheie turneul de tenis ATP 250 Ţiriac Open – în baza sportivă Năstase-Marica (15 – 21 apr.)

* Au loc meciuri în Superliga de fotbal:

  • play-out – etapa a 5-a: SC Oţelul Galaţi – FC Universitatea Cluj – ora 16:00, pe Stadion Oţelul – Galaţi
  • play-off – etapa a 5-a: Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova – ora 19:00, pe Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe

* Brăila: Se desfăşoară turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin – la Sala Dunărea

  • finala mică – ora 12:30
  • finala – ora 15:00

* Otopeni: Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern organizează Campionatele Naţionale de înot în bazin de 50 de metri – la Complexul Sportiv de Nataţie (17 – 21 apr.)

* Sfântu Gheorghe: Are loc meciul decisiv pentru locurile 3-4 în Liga Naţională de baschet feminin: ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CS Municipal Târgovişte – pe Sepsi Arena

* Au loc partide din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • ACS HC Buzău 2012 – AHC Potaissa Turda – ora 18:30, la Sala ”Romeo Iamandi” – Buzău
  • CSU din Suceava – CSM Bucureşti – ora 17:00, la Sala LPS – Suceava
  • CSM Bacău – CSM Focşani 2007 – la Sala Sporturilor ”Narcisa Lecuşanu” – Bacău

* Sunt programate meciuri în Divizia A1 la volei masculin:

  • finala mică: CS Rapid Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 15:30, la Sala Polivalentă Rapid – Bucureşti
  • finala: CSM Arcada Galaţi – CSM Corona Braşov – ora 20:00, la Sala Polivalentă Dunărea – Galaţi

* Au loc partide în Liga a II-a de fotbal – play-off – etapa a 5-a:

  • CSC 1599 Şelimbăr – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00, Stadion Măgura – Cisnădie
  • Gloria Buzău – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ora 13:30, Stadion Gloria – Buzău

* Antalya: Atleţi români participă la Campionatele Mondiale de marş pe echipe

* Reykjavik: CS Minaur Baia Mare înfruntă echipa islandeză Valur Reykjavik, în prima manşă a semifinalelor competiţiei masculine de handbal EHF European Cup – ora 22:30, N1 hollin

* Serbia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de box de la Belgrad (18 – 28 apr.)

* Sosnowiec/Polonia: Selecţionata României participă la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-18, Divizia a II-a, Grupa A (17 – 23 apr.)

  • România – Marea Britanie – ora 14:00

– S-a întâmplat într-o zi de 21 aprilie

* Sunt marcați 335 de ani (1689) de când un puternic incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa, din anii 1689-1691, că este ciudat faptul că, în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689

* Acum 129 de ani (1895) era promulgată Legea minelor (prima lege minieră din România), care prevedea, pentru prima dată, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, şi proclama dreptul de proprietate al statului asupra zăcămintelor minerale şi metalifere (21.IV/3.V)

* Cu 64 de ani în urmă (1960) avea loc inaugurarea cu mare fast a oraşului Brasília (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitală federală a Braziliei de la această dată (în locul oraşului Rio de Janeiro). A fost fondat între anii 1956 – 1960, în partea vest-centrală a țării, ca parte a planului național de modernizare al președintelui Juscelino Kubitschek (1902-1976)

* Vostok 1 („Răsăritul” 1) a fost numele misiunii care a realizat primul zbor spațial cu echipaj uman din istoria omenirii. Lansată la 12 aprilie 1961, acum 63 de ani, racheta Vostok 3KA a plasat pe orbită modulul spațial în care se afla cosmonautul sovietic, Iuri Gagarin, prima dată când cineva a părăsit atmosfera terestră și ajuns pe orbită. Gagarin a rămas pe orbită timp de o oră și 48 minute, demonstrând că omul poate supraviețui în spațiu. Încărcătura includea echipament pentru transmisii radio și video și alte dispozitive pentru a transmite informații despre starea pilotului. Gagarin s-a catapultat dupa reintrarea în atmosferă, coborând cu propria parașută, așa cum era plănuit. Vostok a zburat pe orbită în jurul Pământului timp de aproximativ 90 de minute. După 108 minute de la lansare, a aterizat în apropierea orașului Saratov

* În urmă cu 59 de ani (1965) România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), organizaţie interguvernamentală, creată la Chicago, la data de 4.XII.1944. A început să funcţioneze la 14.IV.1947, în prezent sediul aflându-se la Montréal, Canada

* Acum 32 de ani (1992) avea loc semnarea, la Bucureşti, a Tratatului bilateral dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 24 septembrie 1992; în vigoare de la 24 septembrie 1992

* Se împlinesc 30 de ani (1994) de când, între 21 şi 24 aprilie, Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului” Au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale, ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi aproximativ 375 de oameni de afaceri români şi străini. Cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului

* În urmă cu 29 de ani (1995) exploratorul Teodor Gh. Negoiţă devenea primul român care atingea Polul Nord (pe schiuri), în cadrul unei expediţii ruse de cercetare

* Se marchează 15 ani (2009) de când era anunţată descoperirea planetei extrasolare Gliese 581 e, aflată la 20 de ani lumină de planeta noastră. Având o masă de numai 1,9 ori mai mare decât cea a Pământului, ea se rotește în jurul stelei Gliese 581 din constelația Balanța, fiind a patra planetă din cele șase descoperite în acest sistem. Gliese 581e este totuşi prea aproape de steaua sa, fapt care o face prea fierbinte pentru a permite existenţa unor forme de viaţă. Planeta a fost descoperită la Observatorul din Geneva de o echipă condusă de Michel Mayor cu ajutorul instrumentului HARPS

* Cu 12 ani în urmă (2012) inventatorul român, Corneliu Birtok-Băneasă, a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%. Invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 nov. 2012). Inginerul Corneliu Birtok Băneasă, doctorand al Universităţii Politehnica din Timişoara în specializarea ingineria materialelor, a obţinut până acum 28 de medalii de aur la diverse saloane internaţionale de inventică din ţară şi din lume. La Salonul internaţional de invenţii de la Geneva din 13-17 aprile 2016, Corneliu Birtok Băneasă a primit medalia de aur pentru dispozitivul „deflector termic”, care se foloseşte la echiparea autovehiculelor pe timp de vară cu scopul de a reduce pierderile de putere ale motorului din cauza temperaturilor ridicate de afară

Aniversări – Comemorări

– Duminica Bunului Păstor (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua Națională a Luptei împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri” a fost instituită prin Legea 100 din 8 mai 2019, la propunerea Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV). Traficul ilicit de mărfuri creează o competiție inegală între jucătorii corecți, plătitori de taxe și salarii, și rețelele de criminalitate organizată care prosperă în detrimentul statului român, acesta pierzând anual peste 2 miliarde de euro ca efect al contrafacerii și contrabandei

– „Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania” – Legea pentru instituirea datei de 21 aprilie ca Zi a Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania a fost promulgată pe 4 aprilie 2024, de preşedintele Klaus Iohannis. Cu prilejul Zilei Prieteniei dintre România şi RF Germania pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-germane. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a Zilei Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania

– 1882: A murit filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880 devenea ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor; filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste (n. 1845)

– 1922: S-a născut pianista de origine română Lorry Wallfish, stabilită în SUA (m. 2011)

– 1932: S-a născut Nicolae Vieru, gimnast, profesor, antrenor, arbitru, fost preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică (1987-2005), fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (1976-2008) şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1991-1998) (m. 2016)

– 1936: S-a născut prozatoarea Oana Orlea (pseudonimul Mariei-Ioana Cantacuzino); la numai 16 ani, în 1952, este arestată, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului, şi face închisoare până în 1954; în 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a publicat cărţi care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în lagărul comunist (m. 2014)

– 1938: S-a născut compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu (m. 2005)

– 1943: S-a născut scenograful Nicolae Edulescu

– 1944: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Stoian (m. 1992) – 80 de ani

– 1956: S-a născut Gheorghe Sarău, lingvist, cercetător al limbii romani şi activist pentru propăşirea etniei rome în România, autor de manuale şi dicţionare în limba romani

– 1956: A murit (la Paris, unde se stabilise încă din tinereţe) compozitorul şi criticul muzical Stan Golestan (n. 1875)

– 1963: S-a născut interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (m. 2009)

– 1965: A murit Dimitrie Ciotori, jurist, om politic, diplomat; bun cunoscător al limbii engleze, a ajutat la scrierea unor lucrări despre România pentru a face cunoscute peste hotare realităţile româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

– 1971: A murit filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (n. 1896)

– 1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc; de-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor; a câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de Preşedinţia României în 2004

– 1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895) – 40 de ani

– 2003: A murit dirijorul de cor Vasile Pântea (n. 1921)

– 2008: A murit sculptorul canadian de origine română Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); după 1989 a revenit adesea în România (n. 1936)

– 2016: A murit agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de oenologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

– 2017: A murit sportivul Cornel Vena, primul campion naţional la pentatlon modern (1953); din 1956 s-a stabilit în Australia (n. 1932)

– 2019: A murit fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus către o nouă direcţie – teoria microscopică a dezintegrării alfa; membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) (n. 1932) – 5 ani

– 2020: A murit cântărețul de muzică populară Nelu Bălăşoiu (n. 1948)

 EVENIMENTE EXTERNE

– Hanovra, Germania: Cancelarul german Olaf Scholz și premierul norvegian Jonas Gahr Store vor deschide târgul industrial Hannover Messe, desfășurat pentru public în perioada 22 – 26 aprilie

– Phnom Penh, Cambodgia: Vizita oficială a ministrului chinez al afacerilor externe Wang Yi (21 – 23 apr.)

– Paris: Manifestație interzisă împotriva rasismului și islamofobiei, la apelul diferitelor organizații

– Polonia: Al doilea tur al alegerilor locale (comunale, municipale, regionale)

– Vitoria, Spania: Alegeri regionale în Țara Bascilor

– Quito, Ecuador: Președintele Daniel Noboa propune o consultare populară pentru a lupta împotriva crimei organizate în Ecuador

– Kosovo: Referendum privind revocarea primarilor albanezi din patru municipalităţi cu majoritate sârbă

– Maldive: Alegeri legislative

– Stockholm: SIPRI – Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace – publică raportul privind cheltuielile militare

– Bogotá, Columbia: Medicii cheamă la un marș împotriva planurilor de reformă guvernamentală

– Rio de Janeiro: Fostul președinte Bolsonaro le cere susținătorilor săi să organizeze manifestații pe plaja Copacabana

– Belgia: Ciclism – cursa Liège – Bastogne – Liège

– Marea Britanie: Atletism – Maratonul Londrei

– Rugby: Turneul feminin al celor Șase Națiuni

  • Cardiff: Țara Galilor – Franța

– Madrid: Fotbal – Campionatul Spaniei: Real Madrid – FC Barcelona

– Spania/ Germania/ Franța/ Germania: Finalele turneelor de tenis ATP la Barcelona, München (15 – 21 apr.) şi WTA la Rouen şi Stuttgart (15 – 21 apr.)

– Shanghai: Se desfăşoară Marele Premiu de Formula 1 al Chinei

– Croația: Se încheie Raliul automobilistic al Croaţiei (18 – 21 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Creativității și Inovației”; adoptată de Adunarea Generală a ONU la 27 aprilie 2017, prin Rezoluţia 71/284, este marcată la şase zile de la data naşterii celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452), şi cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ. În acest fel, ONU doreşte să sublinieze faptul că un viitor sustenabil pentru planetă poate fi obţinut în special printr-o abordare ştiinţifică, economică şi culturală care este în permanenţă creativă şi inovatoare

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii”, cea de-a 61-a ediţie, marcată anual de Biserica romano catolică în cea de a patra duminică a Paştelui, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Bunului Păstor” sau „Duminica Vocaţiei”. În diversitatea şi în specificul fiecărei vocaţii, personale şi ecleziale (la preoţie şi la viaţa consacrată), este vorba de a asculta, a discerne şi a trăi chemarea Domnului. Este ziua în care Biserica meditează şi se roagă pentru darul vocaţiei, pe care îl primeşte fiecare creştin

– 1509: A murit Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 1457) – 515 ani

– 1671: S-a născut John Law, economist scoțian care a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franța, considerat creatorul noului schimb economic (m. 1729)

– 1672: A murit Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (n. 1605)

– 1699: A murit Jean Racine, poet dramatic francez (n. 1639) – 325 de ani

– 1729, 21.IV/2.V: S-a născut Ecaterina a II-a (numită şi cea Mare), soţia lui Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă a Rusiei; a întărit autocraţia şi procesul de aservire a ţărănimii, înăbuşind răscoala lui Pugaciov (1775); a purtat războaie cu Imperiul Otoman şi cu Suedia, anexând teritorii importante (m. 1796) – 295 de ani

– 1774: S-a născut Jean-Baptiste Biot, fizician, astronom şi matematician francez; a studiat meteoriţii, polarizarea luminii şi a efectuat primele zboruri cu baloane; după el sunt denumite numărul Biot şi legea Biot-Savart (m. 1862) – 250 de ani

– 1816: S-a născut scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1855)

– 1828: S-a născut Hippolyte Taine, istoric, critic şi istoric literar, critic de artă, filosof şi estetician francez (m. 1893)

– 1837: S-a născut Frederik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru Pace în 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (m. 1922)

– 1849: S-a născut zoologul german Oskar Hertwig; studii privind transmiterea nucleară a caracterelor ereditare (m. 1922) – 175 de ani

– 1864: S-a născut Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere” în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919) (m. 1920) – 160 de ani

– 1870: S-a născut (în Scoţia) Edwin S. Porter, regizor american de film, operator, scenarist şi producător; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (m. 1941)

– 1882: S-a născut Percy Williams Bridgman, fizician american; laureat, în 1946, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuţiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (m. 1961)

– 1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1937 (m. 1971) – 135 de ani

– 1910: A murit scriitorul american Mark Twain (nume adevărat: Samuel Langhorne Clemens); considerat „părintele literaturii americane” (n. 1835)

– 1912: S-a născut fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (m. 2012)

– 1915: S-a născut Anthony Quinn (numele adevărat: Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), actor american de origine mexicană (m. 2001)

– 1920: S-a născut Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (m. 1973)

– 1924: A murit actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (n. 1858) – 100 de ani

– 1926: S-a născut regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (oficial se sărbătoreşte în a doua sau a treia sâmbătă din luna iunie); Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra; a fost monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic (m. 2022)

– 1930: S-a născut actriţa italiană de film Silvana Mangano (m. 1989)

– 1930: A murit poetul britanic Robert Seymour Bridges (n. 1844)

– 1935: S-a născut actorul american Charles Grodin (m. 2021)

– 1938: S-a născut actorul american Reni Santoni (m. 2020)

– 1939: S-a născut actorul american Reni Santoni (m. 2020) – 85 de ani

– 1946: A murit economistul englez John Maynard Keynes, fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (n. 1883)

– 1947: S-a născut Iggy Pop (născut James Jewel Osterberg), vocalist, compozitor şi baterist american

– 1951: S-a născut Jean-Pierre Dardenne, regizor, scenarist și producător belgian

– 1965: A murit Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru fizică în 1947 (n. 1892)

– 1971: A murit François Duvalier, supranumit „Papa Doc”, fost președinte al Haiti din 1957 până în 1964, și apoi dictator din 1964 până la moartea sa; regimul său a fost marcat de corupție și de folosirea milițiilor sale private: tontons macoutes (n. 1907)

– 1991: A murit Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (n. 1909)

– 2003: A murit cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (n. 1933)

– 2010: A murit Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional – membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (n. 1920)

– 2012: A murit Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973, unul dintre personajele principale ale scandalului Watergate (n. 1931)

– 2015: A murit Elisabeth Axmann, traducătoare și scriitoare de limba germană, originară din România (n. 1926)

– 2016: A murit Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (n. 1958)

– 2018: A murit regizorul brazilian de film Nelson Pereira dos Santos; considerat „inima” mişcării „Cinema Novo” (adeptă a unui cinematograf popular, cu rădăcini în cultura etnică şi fără influenţe americane) (n. 1928)

– 2019: A murit Ken Kercheval (nume întreg: Kenneth Marine Kercheval), actor și regizor american; cunoscut pentru rolul lui Cliff Barnes din serialul „Dallas” (n. 1935) – 5 ani

– 2023: A murit Stanley Deser, fizician și profesor universitar american; cunoscut pentru contribuțiile sale la Teoria relativității generale, căreia i-a adus o rigurozitate mai mare; specialist în teoria cuantică a câmpurilor; teoria sa a supergravitației a căutat să facă o punte între mecanica cuantică și relativitatea generală (n. 1931, în Polonia) – 1 an