Autor:Alexandru Eduard Balaci
Pe 29 mai 1880, în Blankenburg, Imperiul German, s-a născut cel care avea să ajungă eruditul Oswald Spengler, gânditor inițiat în istorie, filosofie, sociologie, matematică și artă. În timpul Primului Război Mondial, a publicat cartea „Declinul Occidentului” prin care afirma că civilizația vestului se află într-o decădere accelerate, care va duce ulterior la dispariția ei. În perioada interbelică, teoria lui Spengler a deschis calea unui șir de dezbateri care continuă și în zilele noastre.
Criza spiritului
În 1920, ziarul „The Atlantic” promova un articol intitulat „The Crisis of the Western Civilization”, prin care autorul dorea să scoată în evidență declinul constant al unei civilizații care, deși a oferit lumii mari gânditori și multe descoperiri științifice, nu putea să construiască un proiect de pace durabil, în sprijinul oamenilor. Un alt gânditor al „secolului extremelor”, cum a denumit Eric Hobsbawm secolul XX, Paul Verdery, afirma că Occidentul, în special Franța, trece prin criză profundă a spiritului, caracterizată prin lipsa unui traseu definit pentru omenire. În aceste circumstanțe, marile speranțe ale lumii interbelice au stat în Franța și Marea Britanie, că pot călăuzi destinul Europei, prin intermediul gândirii și nu prin sunetul artileriei.
În anul 1918, gânditorul Oswald Spengler lansa „Declinul Occidentului” în care afirma că civilizația occidentală se află în stadiul final al existenței și ulterior va dispărea ca importanță în lume. Pentru a afirma acest lucru, Oswald a construit o teorie potrivit căreia civilizația a trecut printr-o evoluție ciclică, precum individul, care se naște, evoluează, îmbătrânește și dispare. Pe baza unei cercetări științifice bazate pe succesiunea de crize provocate și gestionate neglijent de Occident, Spengler a afirmat că acesta nu mai este în măsură să se afirme mai mult de atât, iar viitorul poate duce la o altă conflagrație mondială. Cu toate că volumul a ieșit de sub tipar înainte de apariția fascismului italian și nazismului german, Spengler a prevestit apariția alternativelor politice în antiteză cu formele de guvernare occidentale, caracterizate prin regimuri totalitare și naționalism exacerbat.
Desigur, teoria lui Spengler a fost inspirată din gânditorii antici Platon și Aristotel. Aristotel a introdus termenul „kyklos” când a descris ciclicitatea formelor de guvernare antice, monarhie, tiranie și ulterior aristocrație. Platon, în cartea Phaidon, a introdus teoria „ciclul nașterilor” conform căreia ideile sunt veșnice și dau naștere altor idei, concepte, fiind esența neschimbată a tuturor elementelor. Pe lângă Spengler, Edward Carr a publicat cartea „The Twenty Years’ Crisis, 1919-1939” prin care a afirmat imposibilitatea Occidentului de a gestiona crizele care au urmat Primului Război Mondial. Cu toate că studiul lui Carr reprezintă o introducere în relațiile internaționale, acesta pornește de ipoteza conform căreia Occidentul nu mai poate gestiona crizele viitoare și lumea se află într-un pericol imminent, generat de gestionarea defectuoasă a problemelor europene. Mai mult decât atât, singurul organism internațional care a avut rol de gestiune a problemelor inter-statale, Societatea Națiunilor, s-a dovedit într-un final ca fiind o instituție internațională lipsită de mecanisme de acțiune.
Așteptările au fost mari, iar răspunsul nu a fost pe măsura discursurilor rostite în mediul public, însă cercetarea lui Spengler a reprezentat o importantă contribuție în demersul analitic istoric. Cel de-al doilea volum al autorului a apărut în 1922, moment în care Occidentul părea că răsufla ușurat după încheierea războiului, însă câțiva ani mai târziu, o nouă conflagrație mondială avea să înceapă.
Dezvoltarea teoriei lui Spengler
Pe baza teoriei lui Spengler, Arnold Toynbee a afirmat într-o succesiune de volume denumite „ A Study of History”, că civilizațiile iau naștere, se dezvoltă și dispar. Acesta spunea că Spengler a sugerat că societățile și civilizațiile au un ciclu premeditat de existență, iar dispariția acestora nu poate fi oprită. Cu toate acestea, cuvântul „dispariție” nu presupunea ștergerea existenței omenești, ci un moment în care societățile și civilizațiile nu mai pot genera modele de gândire relevante și este nevoie de timp pentru a se forma alte generații.
Declinul Occidentului și criza omenirii în perioada dintre cele două războaie mondiale s-au extins în toate societățile europene, inclusiv în România, unde intelectuali precum Mircea Eliadesau Emil Cioran vorbeau despre „Schimbarea la față a României” sau „Criza Românismului” unde, la fel ca în Occident, așteptările cetățenilor ca mediul politic să propună un plan de gestionarea au crescut constant, iar mediul politic nu s-a putut ridica la nivelul așteptărilor. Acest lucru nu a fost cauzat de lipsa de pregătire a politicienilor, ci de lipsa de viziune a acestora și multitudinea de crize europene care au generat greutăți constante în toate țările europene.
Bibliografie
Oswald Spengler, The Decline of the West, London, Oxford University Press, 1926.
Arnold J. Toynbee, A Study of History. Vol.I-IV, London, Oxford University Press, 1987.
