Rusia a iniţiat un atac cu drone asupra Ucrainei, care a rănit şapte persoane, dintre care doi copii, în portul Odesa, de la Marea Neagră. Atacul a fost îndreptat şi spre capitala Kiev, au declarat marţi dimineaţă oficialii militari ucraineni. Mai multe clădiri rezidenţiale din Odesa au luat foc, a scris guvernatorul regiunii, Oleh Kiper, pe Telegram. Cel puţin 14 apartamente au fost avariate, a adăugat administraţia oraşului. Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus toate dronele lansate de Rusia asupra Kievului, a scris pe Telegram Serhi Popko, liderul administraţiei militare a capitalei, adăugând că nu au fost raportate pagube sau persoane rănite în urma atacului. Patru drone lansate de Rusia au fost distruse deasupra regiunii sudice Mikolaiev, a transmis Marina ucraineană, dar dimensiunile reale ale atacului nu sunt cunoscute încă./aionita/avladucu
(REUTERS – 23 aprilie)