Nu cred că este o surpriză pentru nimeni faptul că stresul este principala grijă în lume. Însă te-ai gândit vreodată serios cât de tare te afectează dacă îl cari după tine acasă și în relație?
Stresul de la locul de muncă nu rămâne doar la birou, ci te urmărește și acasă, în locul în care crezi că ești la adăpost de problemele de la job. Din păcate, stresul știe exact unde stai, așa că se furișează pe sub ușă și îți afectează viața personală și implicit, relațiile cu persoanele dragi. Paul Olteanu afirmă în podcastul Hacking Work că ”Noi nu avem un sistem nervos acasă și altul la birou.”, așa că, pentru a ne proteja sănătatea, jonglăm mereu cu cele două sfere, încercând să menținem un echilibru care să ne păstreze funcționali.
Opt din zece tineri din Generația X spun că stresul de la serviciu i-a înstrăinat și le-a cauzat probleme în căsnicie sau relație, conform unui sondaj recent Headspace. Cercetarea a măsurat starea emoțională și fizică de la locul de muncă, incluzând peste 2.000 de angajați din SUA și UK, alături de 250 de lideri de resurse umane și peste 200 de directori executivi. Ba mai mult, 71% au ajuns să se despartă de parteneri din acest motiv, iar 37% au recunoscut că presiunea constantă le-a cauzat probleme serioase de sănătate mintală, de la gânduri negre până la abuzul de substanțe. Nu doar Generația X este grav afectată de stresul de la locul de muncă. Aproape toți angajații incluși în studiu (97% mai exact) spun că nu s-au simțit sprijiniți de organizațiile lor – ba chiar managerii direcți le-au afectat și mai tare starea mintală în ultimul an. În plus, 77% dintre respondenți admit că stresul de la muncă le-a afectat sănătatea fizică, iar 75% au observat că asta i-a făcut să acumuleze kilograme în plus. Ironia face că discriminarea bazată pe greutate în mediul de lucru poate afecta salariul angajaților. Concret, o creștere de 10% în masa corporală a unei femei poate duce la scăderea venitului său cu 6%, în medie. Însă discriminarea pe baza greutății nu se limitează doar la femei, ci afectează și bărbații. Luăm în calcul și oboseala adunată, treburile casnice împărțite inegal și mâncatul haotic. Toate acestea te pot face să îți pierzi răbdarea cu partenerul și să rămâi fără energie pentru a mai putea construi ceva benefic. Tot ce vrei să faci e să vorbești despre problemele de la muncă, să îți verși nervii pe cineva dispus să te asculte și poate, câteodată, să încerci să evadezi mental de toată presiunea resimțită câteva ore bune pe zi. La bine și la rău include tot mai puțin și stresul cu care venim încărcați de la muncă.
Ce poți face mai bine? Discută transparent cu angajatorul tău și comunică-i limitele tale. Respectă programul de lucru, însă nu-ți fă un obicei din a răspunde mesajelor și e-mailurilor nonstop – devotamentul nu se măsoară în disponibilitatea ta permanentă. Comunică onest și cu partenerul sau partenera ta, oferindu-vă timp de calitate împreună și fiind sprijin real unul pentru celalalt. Asta nu înseamnă însă că toate conversațiile voastre trebuie să fie despre muncă. La nevoie, apelează la un specialist pentru a obține ajutorul de care ai nevoie, fie că vrei să-ți salvezi jobul, relația sau ambele. Sper că și astăzi ți-am fost de folos cu ideile Hacking Work. Eu sunt Ioana Szabo și îți mulțumesc că ne asculți și ne susții, descoperă online podcastul și newsletterul Hacking Work. Să ne reîntâlnim sănătoși, voioși și mintoși și să mergem cu toții la serviciu, nu la scârbiciu. Spor la treabă!(RADIO CLUJ – 23 aprilie)/vdraguta