Preşedintele Biden a spus că SUA va începe să trimită noi ajutoare militare în Ucraina peste numai câteva ore, după ce a promulgat o lege în acest sens aprobată de Congres. Pachetul de ajutoare valorează 61 de miliarde de dolari. De asemenea, lege include livrarea de ajutoare suplimentare pentru Israel şi Taiwan, valorând la rândul lor miliarde de dolari. Mesajul preşedintelui Biden după ce a promulgat legea a fost că SUA va deveni mai sigură după ce va trimite ajutoare de miliarde de dolari în Ucraina. „Este o investiţie în propria noastră securitate”, a spus el, „pentru că atunci când aliaţi noştri sunt mai puternici, noi suntem mai puternici”. Preşedintele a recunoscut că legea a parcurs un drum dificil până pe biroul său, o referire la diviziunile din cadrul Partidului Republican cu privire la oportunitatea continuării finanţării şi înarmării Ucrainei. „Cu toate acestea, atunci când contează cel mai mult”, a spus dl Biden, „SUA se ridică la înălţimea momentului”. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 aprilie)/opopescu/dsirbu