Context
Sunt marcați 165 de ani (1859) de când începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869). Această cale navigabilă este situată în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.
O construcție planificată de mii de ani
Ideea de canal navigabil datează încă de pe vremea faraonului Senusret al III-lea, care dorea să fie construit o cale navigabilă între fluviul Nil și Marea Roșie. Dar, limitările de ordin tehnic şi costurile ridicate au împiedicat construcţia canalului. Un astfel de canal de navigare a fost construit în anul 500 î.Hr. de Darius I, cuceritorul persan al Egiptului care, pentru a sărbători cum se cuvinte această realizare, a construit stele de granit pe malurile NiluIui.
”Otomanii au avut această idee deja în secolul al XVI-lea. Şi inginerii francezi care au însoţit în 1798 trupele lui Napoleon au efectuat studiile aferente, dar au ajuns la concluzia că proiectul este irealizabil. La aceeaşi concluzie au ajuns iniţial britanicii. Abia Ferdinand de Lesseps a demarat lucrările propriu-zise.„, spune politologul Thomas Demmelhuber, profesor la Universitatea Erlangen-Nürnberg.
Mii de muncitori au participat
Iniţial, la lucrările de construcţie au luat parte mii de muncitori europeni care au escavat albia canalului.
Construcția a început în aprilie 1859, iar la început săpăturile au fost făcute manual, cu târnăcoape și lopeți mânuite de muncitori forțați. Dar fiindcă nu s-a reuşit recrutarea de forţă de muncă suficientă, conducătorul egiptean Mohammed Said a trimis în 1861 la muncă forţată 10.000 de egipteni din partea de nord a ţării. Un an mai târziu a adăugat acestora alţi 18.000 de salahori. Mai târziu, au sosit muncitori europeni cu dragoare și lopeți cu abur. Conflictele de muncă și o epidemie de holeră au încetinit construcția, iar Canalul Suez a fost finalizat abia în 1869 – cu patru ani întârziere față de programul stabilit. La 17 noiembrie 1869, Canalul Suez a fost deschis navigației. Ferdinand de Lesseps va încerca mai târziu, fără succes, să construiască un canal peste Istmul Panama. La momentul deschiderii, Canalul Suez avea o adâncime de numai 5 metri, o lățime de 20 metri pe fund și între 70-100 de metri la suprafață.
Canalul a rămas pentru început în posesia Egiptului, dar a luat trăsăturile unei zone internaţionale.
Canalul a adus transformări enorme Egiptului de atunci. Oraşele aflate în zona canalului, în primul rând Port Said, au devenit centre comerciale extrem de dinamice, care au racordat Egiptul la reţeaua comercială globală. „Autostrada Imperiului Britanic”, cum a fost supranumit canalul, a scurtat substanţial distanţa dintre Londra şi Mumbay, de la 19.855 la 11.593 kilometri. Acest fapt a impulsionat spectaculos transportul naval. Dacă în anul 1870 canalul era travsersat de 486 de nave cu 26.758 de pasageri la bord, în anul 1913 s-au înregistrat deja 5085 de traversări cu 234.320 de pasageri.
Îmbunătățirile au început în 1876, iar canalul a devenit în scurt timp una dintre cele mai tranzitate rute maritime din lume. În 1875, Marea Britanie a devenit cel mai mare acționar al Companiei Canalului Suez atunci când a cumpărat acțiunile noului guvernator otoman al Egiptului. Șapte ani mai târziu, în 1882, Marea Britanie a invadat Egiptul, începând o lungă ocupație a țării. Tratatul anglo-egiptean din 1936 a făcut ca Egiptul să fie practic independent, dar Marea Britanie și-a rezervat drepturi pentru protecția canalului.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Egiptul a făcut presiuni pentru evacuarea trupelor britanice din zona Canalului Suez, iar în iulie 1956 președintele egiptean Gamal Abdel Nasser a naționalizat canalul, în speranța de a percepe taxe de trecere care să plătească construcția unui baraj masiv pe râul Nil. Ca răspuns, Israelul a invadat la sfârșitul lunii octombrie, iar trupele britanice și franceze au debarcat la începutul lunii noiembrie, ocupând zona canalului. Sub presiunea Organizației Națiunilor Unite, Marea Britanie și Franța s-au retras în decembrie, iar forțele israeliene au plecat în martie 1957. În acea lună, Egiptul a preluat controlul asupra canalului și l-a redeschis pentru transportul maritim comercial.
Zece ani mai târziu, Egiptul a închis din nou canalul în urma Războiului de Șase Zile și a ocupării Peninsulei Sinai de către Israel. În următorii opt ani, Canalul Suez, care separă Sinaiul de restul Egiptului, a existat ca linie de front între armatele egipteană și israeliană. În 1975, președintele egiptean Anwar el-Sadat a redeschis Canalul Suez ca un gest de pace, în urma unor discuții cu Israelul. În prezent, zeci de ambarcațiuni navighează zilnic pe canal.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.dw.com/ro/canalul-suez-150-de-ani-de-la-inaugurare/a-51269666
https://www.britannica.com/topic/Suez-Canal
