Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru „The Guardian” că Ucraina așteaptă să primească șapte sisteme Patriot de la partenerii săi internaţionali. Potrivit ministrului, un astfel de sistem a fost pus la dispoziţie de Germania, iar negocierile pentru încă patru sunt în curs de desfăşurare. Kuleba a afirmat că „a văzut personal” încă două baterii, dar nu a dezvăluit detalii în acest sens. „Negocierile au fost complicate, deoarece țările care operează aceste sisteme negociază pentru compensaţii” – a menționat ministrul ucrainean de externe. Totodată, Kuleba a adăugat că nu are nicio îndoială, „având în vedere progresele pe care le facem, că sistemele Patriot vor ajunge, iar Belinul trebuie lăudat pentru că a făcut primul pas”. Ministrul a sugerat că cel de-al optulea sistem ar putea veni din SUA. „Cred că armata americană, probabil, are unul de rezervă” – a remarcat Dmitro Kuleba./sdan/denisse
(KORESPONDENT – 25 aprilie)