EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe vicepreședintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz care efectuează o vizită oficială în România – ora 18:30
– Guvern
* Programul premierului Marcel Ciolacu:
- ora 9:30 – Întâmpinarea oficială a vicepreședintelui Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz care efectuează o vizită oficială în România, de către premierul Marcel Ciolacu – în curtea Palatului Victoria. Momentul întâmpinării va fi transmis live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria
- ora 11:30 – Declarații comune de presă susținute de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și de vicepreședintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz – la Palatul Victoria, Holul de onoare, parter. Declarațiile comune de presă vor fi transmise live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria
* Pemierul Marcel Ciolacu participă la cea de-a treia sesiune a Comitetului mixt de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite – ora 12:30, la Palatul Parlamentului -Sala Drepturilor Omului, Calea 13 Septembrie. Alocuțiunea premierului Marcel Ciolacu va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria
* Pemierul Marcel Ciolacu participă la la semnarea Memorandumului de Înțelegere între Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Federația Camerelor de Comerț din Emiratele Arabe Unite – ora 13:30, la Palatul Parlamentului-Sala Drepturilor Omului, Calea 13 Septembrie. Momentul semnării va fi transmis live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria
– Ministere
* Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la Sesiunea plenară a celei de-a 3-a reuniuni a Comisiei de Cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite – la Palatul Parlamentului
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a ambasadorului Republicii Sudan în România, Almansour Ibrahim Bolad cu prilejul vizitei de rămas bun – la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni suplimentare de obligaţiuni în sumă de 60 milioane lei fiecare
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Pomul Vieţii. În căutarea Paradisului pierdut”, artist: Mariana Andone Rotaru/ MaryAndo, curator: Alexandru Constantin Chituţă – ora 15:00, la Palatul Brukenthal, Piaţa Mare, nr. 4. Expoziţie de ouă încondeiate şi ouă cu decor încrustat şi foiţă de aur, de icoane unicat poate fi vizitată până în ziua de 2 mai inclusiv. Participă ministrul culturii, Raluca Turcan, declaraţie de presă
– Partide
* Şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD – ora 11:30, online, prin zoom
– Alegeri
‣ 9 iunie
* George Tuţă, candidatul Alianţei PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, îşi depune candidatura – ora 12:30, la Biroul Electoral al Circumscripţiei electorale nr. 1 – Sectorul 1, str. Piaţa Amzei nr. 13
* Bacău: Depunerea candidaturii senatoarei PSD Cristina Breahnă – Pravăţ la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, precum şi a listei de candidaţi PSD la funcţia de consilier judeţean – ora 12:30, la Sala Mică a Prefecturii, la sediul Biroului Electoral Judeţean; conferinţă de presă
* Buzău şi jud.Buzău: Lansarea candidaţilor Alianţei Dreapta Unită pentru Primăriile din judeţul Buzău şi Consiliul Judeţean; participă candidaţii Alianţei la alegerile europarlamentare: Eugen Tomac (PMP), Dan Barna (USR) şi Violeta Alexandru (Forţa Dreptei) – ora 11:00, Parcul Crâng, în faţa Conacului Trandafirilor
* Drobeta Turnu Severin: Depunerea candidaturilor PNL Mehedinţi; participă preşedintele PNL, Nicolae Ciucă – ora 16:00, la sediul BEC Drobeta Turnu Severin
* declaraţii de presă la final
* lansarea candidaţilor – ora 17:00, Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin
* Focşani: Conferinţă de presă a Partidului S.O.S. România – filiala Vrancea, privind participarea candidaţilor partidului la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie; participă preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă – ora 17:00, Grand’ Or Events Center Focşani
* Sibiu: PNL Sibiu depune candidaturile pentru Consiliul Judeţean – ora 13:30, la Biroul Electoral Judeţean, str. Andrei Şaguna nr.10; declaraţii de presă – preşedinţii PNL Sibiu, Raluca Turcan, Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi candidatul la Primăria Municipiului Sibiu, Adrian Bibu
* Timişoara: Depunerea candidaturilor Alianţei PSD-PNL:
- pentru Primăria şi Consiliul Local Timişoara – ora 11:00, la Biroul Electoral Municipal
- pentru Consiliul Judeţean Timiş – ora 12:00, la Biroul Electoral Judeţean
– Administraţie
* Satu Mare: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare – ora 14:00
* Constanţa: Şedinţa Consiliului Local Constanţa – ora 12:00
* Tulcea: Conferinţă de presă cu prilejul lansării brandului Organizaţiei de management al destinaţiei turistice Tulcea, organizată de Primăria municipiului Tulcea – ora 9:00, Satul pescăresc
– Sindicate, Patronate
* Miting al angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – ora 11:00, la sediul Ministerului Justiţiei
* Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, în parteneriat cu Confederaţia Europeană a Sindicatelor Independente, organizează o conferinţă pentru promovarea importanţei alegerilor europarlamentare – ora 10:30, la Phoenicia Grand Hotel
* Federaţia Sindicatelor Libere din România organizează conferinţa de presă privind lansarea proiectului pentru consolidarea operaţională a FSLR – ora 10:00, la sediul BNS
– Social
* Ploiești: Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, se întoarce cu un nou sezon, mii de oportunități profesionale și angajatori din diverse domenii de activitate – la Palatul Culturii. Pe lângă cele șase orașe în care Târgul de Cariere s-a derulat în toamna anului trecut, pe harta evenimentelor Târgul de Cariere a fost inclus un nou oraș: Ploiești (26 – 27 apr.)
– Economic
* La Palatul Parlamentului are loc Salonul Imobiliar Bucureşti – ora 10:00 (26-28 apr.)
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind ocuparea şi şomajul – Subocuparea şi forţa de muncă potenţială adiţională în anul 2023
* Buşteni, jud.Prahova: Evenimentul de marcare a finalizării implementării proiectului cu titlul ‘Creşterea capacităţii de a furniza energie regenerabilă din hidroenergie pentru Hidro Jepi SA’/ ‘Increased capacity to deliver renewable energy from hydropower for Hidro Jepi SA’ – ora 11:00, Bd. Libertăţii, nr. 90)
* Dragalina, jud. Călăraşi: Ceremonie de lansare a conductei aferente proiectului ‘Ţărmul Mării Negre – Podişor’- ora 14:30
* Tulcea: Ziua porţilor deschise la Aeroportul internaţional ”Delta Dunării” – ora 10:00
– Medicină, Sănătate
* Spitalul Clinic de Urgență București va aniversa 90 de ani de existență printr-o serie de manifestări organizate în perioada 26-27 aprilie. Sărbătoarea va începe vineri, 26 aprilie, de la ora 10:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, unde medici de renume vor susține prezentări științifice. Evenimentele vor continua a doua zi cu o Gală aniversară la Ateneul Român, unde va cânta Orchestra Medicilor și vor fi decernate trofee de recunoaștere a meritelor, în prezența Casei Regale a României și a reprezentanților Guvernului României
* ‘Impactul inteligenţei artificiale în evoluţia medicinei moderne’ – conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Medicale; participă prof. dr. Mircea Beuran – ora 10:00, transmisie live pe pagina de Facebook a Academiei de Ştiinţe Medicale
* DeciSePoate organizează o conferință de presă despre diabet, care anunță lansarea pe piața din România a celui mai nou, mic și inteligent senzor de măsurare continuă a glicemiei – ora 10:30, în studio-ul de filmare al lui Dragoș Bucur, 2DB Studio, Calea Giulești 333
– Învăţământ
* A XV-a ediție a Galei Studenților Români din Străinătate, cu motto-ul „Pași peste Granițe” – ora 17:00, în Salonul de Recepții, la Palatul Parlamentului. Gala Ligii Studenților Români din Străinătate sărbătoreşte comunitatea studențească și tinerii români prin acordarea de premii speciale și premii academice, care își propun să dea vizibilitate excelenței românești în străinătate și în țară. Toate detaliile despre Gala LSRS 2024 pot fi găsite aici: https://lsrs.ro/gala-lsrs-2024/
* A doua conferință Language Matters, în parteneriat cu Facultatea de Filosofie a Universității din București, intitulată „Știrile pot fi false. Dezinformarea este doar reală”, va aduce în dezbatere fenomenul fake-news care s-a amplificat în era digitală – ora 12:00, Sala Tudor Vianu, Splaiul Independenței nr. 204. Invitații Danei Deac vor fi jurnalista Codruța Simina, fondatoarea Misreport, și Gabriel Cîrlig, expert în securitate cibernetică. Conferința poate fi urmărită integral live pe Facebook (link aici: https://fb.me/e/4TgLt5YEW) și pe YouTube (link aici: Language Matters – Comunitate de analiză debunking – YouTube)
* Conferința intitulată „The B-theory of Time and Libertarian Free Will”, din cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică în parteneriat cu CELFIS, va fi susținută de Bogdan Dumitrescu, doctorand al Departamentului de Filosofie Teoretică – ora 16:00, la sala de consiliu de la etajul 1 al Facultății de Filosofie din Splaiul Independenței nr. 204
* Arad: Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ inaugurează noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice – ora 11:00, str. Paul Chinezu nr.10
* Cluj-Napoca: Cinci echipe studenţeşti de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca şi USV Iaşi au ajuns în finala Digital AgriChallenge, concurs naţional destinat studenţilor, găzduit astăzi, 26 aprilie de la ora 14:30, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din cadrul USAMV Cluj-Napoca. Un juriu prestigios va decide echipa câştigătoare, care va fi recompensată cu marele premiu, în valoare de 2.500 de euro
* Cluj-Napoca: Reactor invită studenţii clujeni la un program de spectacole dedicat lor – Programul FOCUS: Visul. Cadre de dialog, care vorbeşte despre abuzurile de putere din mediul universitar. Astăzi va fi prezentat spectacolul „Actrițe. Adică, scuze că te ating” de Michal Telega, în traducerea Marinei Palii şi regia lui Mihai Păcurar, o producţie a Teatrului Postnaţional Interfonic, în trei reprezentaţii consecutive, de la orele 19:00, 20:00 şi 21:00.
– Cultură
* De la ora 19:00, la Sala Radio va răsuna celebra Simfonie nr. 3 – Eroica, semnată de Beethoven, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Concertul va fi dirijat de Mirian Khukhunaishvili, dirijor georgian stabilit în Islanda, co-fondator și director muzical al Orchestrei de Tineret din Tbilisi; solist: pianistul Daniel Ciobanu. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS
* Dezbaterea ‘Locuri. Locuire. Meşteşuguri’; lansarea catalogului expoziţiei ‘Romii – povestea noastră’ şi a albumului dedicat proiectului ROM(a)NOR Interferences, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ – ora 11:00, în curtea Casei Lazăr Năftănăilă
* Muzeul Naţional de Artă al României invită de la ora 18:00, la parterul Galeriei Naţionale, la un eveniment în cadrul proiectului Întâlnire la muzeu alături de Georgiana Onoiu, care face parte din echipa de specialişti în antropologie şi folclor a Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’. Conferinţa are ca punct de plecare obiectele de patrimoniu împrumutate de la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ pentru expoziţia ‘Victor Brauner. Între oniric şi ocult’ şi ipostazele în care acestea au fost utilizate în lumea satului. Deschisă la parterul Galeriei Naţionale (Calea Victoriei nr.49-53), expoziţia ‘Victor Brauner. Între oniric şi ocult mai poate fi vizitată până în data de 30 aprilie
* Teatrul Odeon va găzdui pe 26 aprilie cea de-a XX-a ediţie a Galei extraordinare a dansului, urmând să fie prezentat spectacolul „Răzvan Mazilu & Friends”. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Dansului, care se sărbătoreşte pe 29 aprilie. Gazdele serii vor fi actriţa Elvira Deatcu şi coregraful, dansatorul şi regizorul Răzvan Mazilu, iar invitat special este Simion Bogdan Mihai. Invitaţii galei sunt Monica Petrică (Opera Naţională Bucureşti), Juan Cruz Luque (Opera Naţională Română, Iaşi), Tatian Gavrilă – high heels, Bogdan Fetea – dans contemporan, Silviu Daniel – pole dance, Linotip (Fragment din spectacolul ‘Omen’ cu Anda Stoian şi Laura Gabriela Oană, coregrafie Arcadie Rusu), Liceul de Coregrafie ‘Floria Capsali’ – Bucureşti şi TangoTangent
* În luna aprilie, Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, invită publicul să se bucure de o varietate de experienţe artistice şi culturale de excepţie: de la cea mai amplă expoziţie din România dedicată lui Salvador Dali, la programe de training destinate creatorilor şi profesioniştilor din domeniul cultural, spectacole de teatru ce abordează diferite teme sociale actuale şi concerte dedicate iubitorilor de jazz. Din program:
- Producţia independentă ‘RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş’ prezintă, vineri, 26 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare – ARCUB, un subiect actual în societatea contemporană: violenţa domestică şi efectele devastatoare ale acesteia asupra femeii. Spectacolul regizat de Corina Dragomir (care a obţinut premiul pentru Cea mai bună regie pentru această producţie în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a competiţiei Festivalului Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B) este o adaptare a celei mai bune piese româneşti a anului 2018, ‘Matilda şi groparii’ de Stela Giurgeanu
* Premiera spectacolului ‘Iulia. Atunci când viaţa te lasă să alegi’ are loc de la ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Metropolis. Spectacolul, o rescriere de Raluca Cîrciumaru după ‘Domnişoara Iulia’ de August Strindberg, este realizat în parteneriat cu UNATC ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti. Distribuţia spectacolului este formată din actorii Raluca Aprodu, Daniel Nuţă şi Alina Rotaru. Scenografia este realizată de Gabi Albu, muzica Luca Rusu, sound design Raw Creatives, lighting design Adrian Luca, asistenţă scenografie Ilinca Gavriliţă, asistenţă regie Andra Vlasin, regie tehnică Vlad Moszojanu. Următoarele reprezentaţii sunt programate pe 18 şi 31 mai, respectiv 1 iunie
* Muzeul Naţional de Artă al României, în parteneriat cu Happy Cinema, invită publicul, în perioada martie-decembrie, la o serie de proiecţii lunare de filme documentare de artă spectaculoase în Sala Auditorium a MNAR (intrarea Str. Ştirbei Vodă nr. 1). Filmele sunt în limba engleză, cu subtitrare în limba română. Din program:
- Vineri, 26 aprilie – Easter in Art (2023, 80 min.) – ora 19:00
* La Cinema Muzeul Ţăranului Român are loc premiera filmului ‘Guvernul Copiilor 2’ regizat de Ioana Mischie, care prezintă o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, din diverse categorii sociale. Proiecţii speciale în prezenţa echipei vor avea loc la: Timişoara, pe 27 aprilie, la Cinema Timiş; Cluj-Napoca, pe 28 aprilie, la Cinema Victoria; Târgu-Jiu, pe 29 aprilie, la Cinema Sergiu Nicolaescu; Iaşi, pe 12 mai, la Cinema Ateneu; Braşov, pe 9 iunie, la Centrul Cultural Reduta.
* Filmul ‘Guvernul Copiilor 2’ regizat de Ioana Mischie, care prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, din diverse categorii sociale, intervievaţi cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri, va fi prezentat în premieră pe marile ecrane astăzi, 26 aprilie. Pentru realizarea filmului actual s-au folosit în premieră tehnologii noi valorificate în cadrul jocurilor video sau soft-uri de machine learning şi inteligenţă artificială pentru a prototipa un număr restrâns de viziuni din film, devenind astfel primul film românesc care valorifică aceste tehnici
* Arad: Conferința internațională „Sfântul Martin. Precursor al creării Ordinelor Creștine Cavalerești”, va aborda subiecte relevante legate de reprezentări imagologice, culturale și istorice din Valea Mureșului, cu accent pe Drumul Sării, Semnele Creștinismului Timpuriu, Sfântul Martin și cavalerismul, mănăstirile benedictine și mănăstirile cisterciene – ora 10:00, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad. Pentru a accesa agenda și programul complet al conferinței – site-ul oficial al evenimentului: https://conferinta-sf-martin.ro/
* Braşov: De la ora 11:00, în Sala Operei Braşov, are loc repetiţia generală cu public a spectacolului ce cuprinde operele: ‘Cavaleria rusticană’ de Pietro Mascagni şi ‘Paiaţe’ de Ruggero Leoncavallo
* Braşov: Muzeul de Artă Braşov şi Depoul de Artă Urbană invită la prima ediţie a proiectului ‘Re: Imagine Braşov – Oraş al artelor’ al anului 2024; cu prilejul acestei noi ediţii, sălile Muzeului se vor transforma din nou în spaţiu de creaţie, cadru pentru discuţii şi atelier pentru artiştii: Andreea Bărgăoanu, Alexandra Călin, R von K, Ioan Aron Ţăroi, Ema Voinescu – ora 17:00, Muzeul de Artă Braşov, B-dul Eroilor 21. Detalii despre eveniment: https://fb.me/e/21Xv4az3S
* Chişinău: Manifestări de anvergură europeană au loc astăzi în colaborare cu Institutul Cultural Român:
- ora 17:00 – Conferinţa de promovare a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, cu participarea maestrului Cristian Măcelaru – la Sala cu Orgă
- ora 19:00 – Recitalul susţinut de Alexandra Conunova (vioară), alături de Nathanaël Gouin, (pian) – la Sala cu Orgă
* Cluj-Napoca: Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar (DPCU) a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), prin Muzeul Memorial David Prodan, în colaborare cu cercul Etnostud al Facultăţii de Litere a Universităţii Babes-Bolyai, organizează conferinţa ‘Sărbătoarea Paştelui – ora 14:00, în incinta Muzeulului Memorial David Prodan (str. Academician David Prodan, nr. 1, ap. 7), cu intrare liberă. Conferinţa propune o prezentare a sensurilor sărbătorii pascale din perspectiva antropologiei culturale, într-o abordare interdisciplinară care implică deopotrivă istoria, etnologia, etnografia şi religia
* Cluj-Napoca: Concert vocal-simfonic cu maestrul Lawrence Foster la pupitrul dirijoral a Filarmonicii de Stat ‘Transilvania’ – ora 19:00. Participă Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat ‘Transilvania’, Diana Ţugui soprană, Nadine Weissmann mezzosoprană, Marius Vlad Budoiu tenor, Cristian Hodrea bas-bariton, Cornel Groza dirijorul corului. În program Vincenzo Bellini – Uvertura operei Norma, Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125
* Făgăraş: Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Ţării Făgăraşului ‘Valer Literat’ invită la vernisajul expoziţiei tematice ‘Artişti călători, germani şi austrieci, în spaţiul românesc. Secolul XIX’ [‘German and austrian artists travelling in the romanian space. The 19th Century’] – ora 13:00, la Muzeul Ţării Făgăraşului ‘Valer Literat’, Strada Mihai Viteazul, nr. 1. Participarea la vernisaj este gratuită. Expoziţia ‘Artişti călători, germani şi austrieci, în spaţiul românesc. Secolul XIX’, realizată în parteneriat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Ţării Făgăraşului va putea fi vizitată la Muzeul Ţării Făgăraşului ‘Valer Literat’ în perioada 26 aprilie – 28 iulie
* Iași: O serie de perspective din lumea dansului vor fi explorate începând din luna aprilie, de o echipă internaţională de artişti ai mişcării, din România, Republica Moldova şi Irlanda de Nord, în cadrul proiectului No Reason to Dance?. Parteneri: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Destination Iaşi, UNAGE, CNDB. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional. Din program:
- Ciclul de evenimente dedicate specialiştilor în dans se va încheia pe data de 26 aprilie, cu masterclass-ul Gravity free point, susţinut de Alexandra Soshnicova şi Serghey Golovnea, între orele 19:00 şi 21:00. Alexandra şi Serghey vor propune studenţilor elemente de dans contemporan care, deşi sofisticate şi acrobatice, vor fi abordate cu multă simplitate, astfel încât să devină accesibile şi uşor de aplicat, atât solo cât şi alături de colegi de scenă
* Maieru, jud. Bistrița-Năsăud: Sub egida Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul ‘Cuibul visurilor’ Maieru invită începând de vineri, 26 aprilie, la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect – ‘Obiceiul nunţii la Maieru’, ce poate fi vizitată până pe 20 iunie.
* Mediaş: Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, organizează vernisajul expoziţiei temporare de arte vizuale AMORF, realizată cu lucrări din portofoliul unui grup de tineri artişti medieşeni, absolvenţi ai Facultăţii de Arte, studenţi, elevi la Licee de Artă, dar şi pasionaţi din domeniul artistic sau cel al arhitecturii – ora 16:00, la Muzeul Municipal Mediaş, Str. M. Viteazu, nr. 46. Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 3 iunie
* Sibiu: Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu prezintă lansarea noului volum al antologiei de creaţii literare ‘Conexiuni’ – ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiu. Volumul adună la un loc scrieri ale tinerilor autori din diferite colţuri ale ţării, lucrări ce reflectă diversitatea şi dinamica experienţelor umane prin prisma creativităţii neîngrădite
* Sibiu: Proiectul ‘Camerele Sibiului’, lansat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, continuă, pe 26 aprilie, cu trei concerte în Salonul de Muzică al Palatului Brukenthal. Sub conducerea dirijorului Daniel Mânasi, orchestra sibiană va interpreta ‘Muzica Apelor’ de Georg Friedrich Handel şi ‘Mama mea, Gâsca’ de Maurice Ravel. Prima parte a zilei de vineri este rezervată concertelor educative. De la orele 10:00 si orele 11:00, cei mici vor asculta ‘Mama mea, Gâsca’ (‘Mă Mere l’Oye’) de Maurice Ravel, la 114 ani de la premiera variantei iniţiale pentru pian la patru mâini (1910) si la 113 ani de la orchestrarea lucrării. În același an, 1911, în care a orchestrat varianta dedicată iniţial pianului, Ravel a avut inspiraţia de a o dezvolta si mai mult. Mai precis, a transformat-o în balet. La pupitru se va afla dirijorul Daniel Manasi, iar în ipostaza de narator va fi actriţa Oana Brânzan. La ora 18:00, tot în Salonul de Muzică al Muzeului Brukenthal, prinde viaţă una din capodoperele muzicii baroce: ‘Muzica Apelor’ HWV 348-350 de Georg Friedrich Handel
* Sibiu: Constantin Chiriac, invitat special al Corului Madrigal la Concertul Extraordinar de Paşte – ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Evenimentul este transmis online în direct și va putea fi vizionat gratuit timp de 24 de ore. Vizionarea se poate face pe Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, accesând linkul scena-digitala.ro.
* Timişoara: Evenimente culturale:
- Deschiderea Festivalului Internaţional ‘Timişoara Muzicală’ cu spectacolul „Turandot” de Giacomo Puccini, pentru a sărbători centenarul Puccini – ora 19:00, în Sala Operei. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Institutului Cultural Italian şi Ambasadei Italiei. În preambulul evenimentului de deschidere, de la ora 18:00, se inaugurează seria întâlnirilor cu publicul care va avea loc la holul oglinzilor (etaj I). La discuţii participă maestrul Guido Mancusi, Ovidiu Andriş – managerul Filarmonicii ‘Banatul’ Timişoara şi Cristian Rudic – managerul Operei timişorene.
- Totodată, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, Orchestra simfonică va susţine un concert dirijat de Radu Popa, avându-l ca solist pe Andrei Ioniţă la pian şi violoncel
- În aceeaşi seară și de la aceeași oră 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat ‘Csiki Gergely’, va avea loc spectacolul de teatru „Pericle”
- Muzeul Național de Artă din Timișoara va găzdui prima ediție a Balului Mocioni, eveniment cuprins în programul de revitalizare a bijuteriei arhitecturale din Foeni. Finanțat prin Granturile SEE 2014–2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, proiectul de reabilitare și revitalizare a Conacului Mocioni se apropie de sfârșit
- Muzeul Satului Bănăţean vernisează expoziţia ‘Icoane din Transilvania’ şi aşteaptă publicul şi cu expoziţia permanentă de ceramică, expoziţia în aer liber, ‘Banatul Otoman – Restituiri culturale’ şi ‘Locul unde au înviat bunicii’
* Tulcea: La Satul Pescăresc Tradiţional, în cadrul Festivalului Scrumbii de Florii, va avea loc pre-inaugurarea unei lucrări de artă aparţinând unui artist aparte, un tulcean a cărui viaţă şi operă este învăluită de aventură şi mister: G.T.N. Expunerea lucrării „Rugă pentru pace” pe toată perioada Festivalului, va însemna un prim contact al publicului tulcean cu artistul G.T.N. Lucrarea urmează a fi întregită cu noi elemente pentru a fi redată mediului ei natural: apa. Odată cu această lucrare, G.T.N. lansează o serie de opere de lumină plutitoare, sculpturi gigantice, mesaje de pace şi speranţă.
– Sport
* Are loc Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Handbal – ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenţilor – Calea Plevnei, nr. 61
* Are loc un meci în etapa a 7-a a fazei play-out a Superligii de fotbal: Dinamo Bucureşti – FC Voluntari – ora 20:00, Stadion Arcul de Triumf
* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FCSB – ora 13:30, Baza Sportivă FCSB, Şoseaua Berceni, nr. 106
* Oradea: Prima ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv ‘Oradea-România’ (ORRO) va reuni, în perioada 26 – 28 aprilie, la Arena Oradea, peste o mie de dansatori din cel puţin 20 de ţări ale lumii, pe categorii de vârstă de la 6 la 75 de ani, având ca scop să promoveze dansul sportiv în rândul tuturor generaţiilor, dar şi oraşul Oradea, de tradiţie în acest domeniu
* Are loc Raliul Harghitei (26-27 apr.), prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano
* Sunt programate meciuri în Liga Naţională de baschet masculin (locurile 15-18)
‣ Ploieşti
- CSM Baschet Petrolul Ploieşti – ABC Laguna Bucureşti – ora 17:00, Sala Olimpia
‣ Târgu Jiu
- CSM Târgu Jiu – CSM 2007 Focşani – ora 19:00, Sala Sporturilor
* Ploieşti: Sub egida programului Ploieşti #LetsPLAY va avea loc Festivalul Regional de Babybaschet şi Minibaschet, cel mai mare festival baschetbalistic, organizat la nivel regional, care se va desfăşura în perioada 26 – 28 aprilie, în Parcul Municipal Vest
* Au loc partide în Divizia A1 la volei feminin
‣ Blaj
- finala: CSM Volei Alba-Blaj – CSO Voluntari 2005 – ora 20:00, Sala Polivalentă
‣ Constanţa
- locurile 9-10: CSM Constanţa – FC Argeş – ora 16:00, Sala Sporturilor
* Luxemburg: Scrimeri români participă la concursul de la Differdange de calificare la Jocurile Olimpice (26-28 apr.)
– Diverse
* Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ invită, în perioada 26 – 28 aprilie, la evenimentul cultural ‘Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii’, prilejuit de unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor, când este retrăită intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor. Sărbătoarea Floriilor oferă publicului vizitator întâlnirea cu meşterii populari şi artişti, după Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Turea din Satul Nou de către Protosinghel Hrisant, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Programul zilei:
- ora 9:00 – Hai la Târgul de Florii oale, străchini, linguri, ii, catrinţe, opinci, dulcegării: plăcinte, cozonaci, turtă dulce, halviţă, miere şi multe flori
* La Muzeul Naţional al Ţăranului Român (26 – 28 aprilie), are loc Târgul de Florii, între orele 10:00 şi 18:00, (încondeietoare, iconari, ţesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari)
* Arad: Târgul de Paşti, organizat de Primăria Arad în perioada 26 aprilie – 7 mai, vizitatorii având la dispoziţie şi o roată panoramică se desfăşoară în Piaţa Catedralei
* Bistriţa: Târgul de Florii, organizat de Asociaţia ‘Produs în Bistriţa-Năsăud’ – în centrul istoric al municipiului (26-28 apr.)
* Galaţi: Festivalul Scrumbiei, eveniment ajuns la cea de-a 20-a ediţie, programat în perioada 26-28 aprilie, pe Faleza Dunării din Galaţi, îl va avea ca invitat special pe chef Cătălin Scărlătescu, care va oferi un show culinar specific sărbătorii. Festivalul Scrumbiei, care cuprinde concursuri gastronomice, concerte şi standuri cu peşte, produse pescăreşti, preparate din peşte proaspăt, produse alimentare, produse tradiţionale, se va deschide astăzi, 26 aprilie, la ora 14:00.
* Oradea: O nouă ediţie a Târgului de Paşti Oradea, la Cetatea Oradea (26 apr. – 6 mai)
* Târgu-Mureş: Prima ediţie a Târgului Cetăţii Târgu-Mureş din acest an va avea loc pe Bulevardul Cetăţii, în perioada 26-28 aprilie. Pe lângă bunătăţile locale precum pâine, mezeluri, brânzeturi, gemuri şi siropuri de fructe, băuturi, dulceţuri, miere, murături, dulciuri, prăjituri, conserve, bere, ceaiuri, vinuri şi altele, artizani autentici aduc la târg bijuterii, lumânări, lavandă, cosmetice naturale.
* Tulcea: Festivalul Scrumbii de Florii – ora 10:00, la Satul pescăresc
– S-a întâmplat într-o zi de 26 aprilie
* Acum 232 de ani (1792) Rouget de Lisle lansa, la Strasbourg, cântecul „Chant de guerre de l’armée du Rhin”, cunoscut şi devenit celebru sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei
* Cu 176 de ani în urmă (1848) s-a desfăşurat, la Sibiu, conferinţa conducătorilor români din Transilvania, în cadrul căreia a fost aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în esenţă, problema recunoaşterii politice a naţiunii române şi protestul împotriva preconizatei „uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria (26.IV/8.V)
* Acum 104 ani (1920) a luat ființă, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume, creat la inițiativa savantului Emil Racoviță (1868-1947), biolog, explorator polar și fondator al Biospeologiei, consfințit printr-o lege promulgată de regele Ferdinand I la data de 26 aprilie 1920 și publicată în M.O. nr. 86 din 20 iulie 1920. Pentru început, institutul a funcționat ca parte componentă a Facultății de Științe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat și sediul Societății Științifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internațional de coordonare a activității tuturor zoologilor interesați de studiul faunei subterane. Alături de Emil Racoviță, în institutul din Cluj și-au desfășurat activitatea doi eminenți biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog și biogeograf de seama și elvețianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist în fauna acvatică subterană. În 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea profesorului Constantin Motas (1891-1980), în noua sa structură el având sediul central la București și o secție la Cluj, iar patru ani mai tarziu, a trecut sub egida Academiei Române, sub conducerea profesorului Traian Orghidan și a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie „Emil Racoviță”
* Cu 87 de ani în urmă (1937) aviaţia germană a bombardat în mod violent şi a distrus, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), oraşul Guernica, eveniment imortalizat în tabloul cu acelaşi nume pictat de Pablo Picasso. Această acţiune era inclusă în planurile lui Hitler de a-l ajuta pe generalul Francisco Franco să continue războiul civil
* Acum 38 de ani (1986) s-a produs catastrofa de la Centrala Nucleară din Cernobîl (Ucraina), aflată la 200 km de Kiev, printr-o explozie a centralei, urmată de o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia fiind puternic afectate, aproximativ 336.000 de persoane au fost evacuate
* Cu 23 de ani în urmă (2001), în zilele de 26 şi 27 aprilie, s-a desfăşurat la Bucureşti, pentru prima dată într-o ţară est-europeană, cea de-a 20-a reuniune a Asociaţiei Televiziunilor Publice Internaţionale din Europa – Grupul de la Bruges
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă) (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)
– 1904: S-a născut geologul Ştefan Ghika-Budeşti; fondatorul şcolii româneşti de geologie inginerescă şi hidrogeologie; studii geologice şi petrografice privind Carpaţii Meridionali; studii de geologie tehnică pentru barajele de la Bicaz, Vidraru şi Lotru; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959) – 120 de ani
– 1906: A murit Nicolae Predescu, prozator şi eseist (n. 1834)
– 1922: S-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002)
– 1930: S-a născut Oliviu Gherman, fizician, politician, profesor universitar și diplomat, fost președinte al partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996, senator în patru legislaturi și fost preşedinte al Senatului (1992 – 1996) (m. 2020)
– 1935: S-a născut compozitorul şi muzicologul George Draga (m. 2008)
– 1936: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Virgil Andriescu
– 1936: S-a născut Aurel Gheorghe Ardeleanu, dramaturg, prozator și sculptor (m. 2021)
– 1937: S-a născut Ieronim Tătaru, critic, istoric literar şi profesor universitar (m. 2013)
– 1949: S-a născut Ion Milovan, jucător și antrenor de handbal; una dintre cele mai mari personalități ale sportului de performanță și handbalului din județul Mehedinți (m. 2019) – 75 de ani
– 1949: A murit botanistul Emanoil Teodorescu; a organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România; considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor; membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-12.VIII.1948) (n. 1866) – 75 de ani
– 1956: S-a născut actriţa Adriana Trandafir
– 1963: A murit V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1884)
– 1967: A murit Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)
– 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933) – 30 de ani
– 2002: A murit Brânduşa Prelipceanu, jurnalistă şi traducătoare (n. 1949)
– 2004: A murit, la Köln, Titus Mocanu, estetician de renume mondial (n. 1923) – 20 de ani
– 2007: A murit Florea Dumitrache, poreclit „Mopsul”, fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer (n. 1948)
– 2014: A murit Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, Petre Bokor a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (n. 1940) – 10 ani
– 2017: A murit părintele arhidiacon Alexandru Racu, dirijor de cor, compozitor, instrumentist şi profesor; a pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova (n. 1937, la Chişinău)
– 2020: A murit pictorul și profeorul Eugeniu Barău (n. 1946)
– 2020: A murit jurnalista şi poeta Clara Mărgineanu; redactor la Societatea Română de Televiziune (1995-2013) (n. 1972)
– 2023: A murit Mircea Babeș, arheolog și istoric, redactor șef al revistei „Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie” (SCIVA) în anii 1995-2009, profesor de arheologie la Universitatea din București (1997-2007) (n. 1941) – 1 an
– 2023: A murit Dumitru Moroşanu, producător şi realizator de emisiuni muzicale şi de divertisment (n. 1943) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bangkok: Prim-ministrul Bangladesh, Sheikh Hasina se va întâlni cu omologul său Srettha Thavisin în timpul vizitei sale în Thailanda, urmată de o declarație comună
– Washington: Reuniunea virtuală a Grupului de Contact pentru Apărare a Ucrainei pentru a discuta despre asistența militară internațională pentru Kiev
– De astăzi, 26 aprilie până pe 10 mai, portavionul francez Charles-de-Gaulle va participa la o misiune a NATO ce grupează nave din mai multe state (SUA, Grecia, Spania, Portugalia, Italia) sub comandamentul Statului-Major maritim, care numără 15 naţiuni, printre care Franţa, şi este condusă de un viceamiral american
– Germania: Start al campaniei pentru alegerile europene al partidului SPD, al cancelarului Olaf Scholz, şi al ‘capului de listă’ Katarina Barley
– Tokyo: Decizia de politică monetară a Băncii Japoniei și noi previziuni macroeconomice
– Cernobîl, Ucraina: Manifestări de marcare a Zilei Internaționale de Comemorare a Dezastrului de la Cernobîl
– Paris: Moody’s își actualizează ratingul
– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro
– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale cu decizia privind ratele
– New York: Chevron – rezultate din primul trimestru
– Atena: Ceremonia de predare a flăcării olimpice pentru Jocurile Olimpice de la Paris pe Stadionul Panathenaic
– Adelaide, Australia: LIV golf – Turneul de la Adelaide (26 – 28 apr.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională de Reamintire a Dezastrului de la Cernobîl”, adoptată prin Rezoluția din 8 decembrie 2016 a Adunării Generale a ONU; la 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, fiind răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare
– „Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale”, marcată din anul 2001, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva; în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra proprietăţii intelectuale. Tema din acest an este: ‘Construirea unui viitor comun prin inovaţie şi creativitate’
– Rusia: „Ziua victimelor catastrofelor şi accidentelor nucleare” (decretată de Prezidiul Parlamentului rus la 22.IV.1993); marchează accidentul nuclear, din 26.IV.1986, de la centrala atomică de la Cernobîl (Ucraina de astăzi, atunci în URSS)
– Crearea Republicii Unite Tanzania/1964 – 60 de ani. Ziua naţională
– 121: S-a născut Marcus Aurelius (n. Marcus Annius Verus), împărat roman (161-180) (m. 180)
– 1711, 26 IV/7.V: S-a născut David Hume, filosof, istoric şi economist britanic, adept al empirismului şi scepticismului, unul dintre reprezentanţii de seamă ai iluminismului scoţian (m. 1776)
– 1798: S-a născut Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (m. 1863)
– 1879: S-a născut Sir Owen Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru fizică în anul 1928 (m. 1959) – 145 de ani
– 1889: S-a născut Ludwig Josef Johann Wittgenstein, filosof britanic de origine austriacă; unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai secolului XX; autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului; în cursul vieţii a publicat o singură carte – „Tractatus Logico-Philosophicus” (1921) (m. 1951) – 135 de ani
– 1898: S-a născut poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (m. 1984)
– 1900: S-a născut Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (m. 1985)
– 1907: A murit Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1855)
– 1910: S-a născut producătorul japonez de film Tomoyuki Tanaka, creatorul serialului „Godzilla” (m. 1997)
– 1910: A murit Björnstjerne Björnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în 1903 (n. 1832)
– 1912: S-a născut scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (m. 2000)
– 1917: S-a născut Ieoh Ming Pei, arhitect modernist american de origine chineză, unul dintre cei mai mari ai secolului XX; printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Piramida de la Muzeul Luvru din Paris, Centrul Național pentru cercetare atmosferică din Colorado, Luce Memorial Chapel din Taiwan, Clădirea Verde din Massachusetts, Clădirea Estică a Galeriei Naționale de Artă din Washington, Universitatea și Muzeul de Artă din Bloomington, Indiana, Muzeul de Artă Islamică din Doha, Muzeul de Artă Modernă de la Atena, Rock and Roll Hall of Fame din Cleveland și Banca Chinei din Hong Kong (m. 2019)
– 1925: S-a născut (la Cernăuţi) istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz; s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv (m. 2013)
– 1925: S-a născut omul de afaceri italian Michele Ferrero, cel mai bogat producător de produse de ciocolată din lume, patronul companiei Ferrero, celebră în toată lumea prin produsele: Nutella, ciocolata Kinder, pralinele Ferrero Rocher, ouăle Kinder şi bomboanele Tic Tac (m. 2015)
– 1926: S-a născut Eleonora Romanescu, artistă plastică din R. Moldova (m. 2019)
– 1926: A murit Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1854)
– 1931: A murit George Herbert Mead, filozof, sociolog și psiholog american (n. 1863)
– 1932: S-a născut Michael Smith, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1993, împreună cu Kary B. Mullis (m. 2000)
– 1932: S-a născut compozitorul şi muzicianul francez Francis Lai, specialist în muzică de film; autorul coloanelor sonore ale unor filme celebre precum „Love Story” și „Un homme et une femme”; inovator al instrumentelor de muzică electronică precum sintetizatorul sau acordeonul electronic (m. 2018)
– 1933: S-a născut Arno Allan Penzias, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 pentru studiile efectuate asupra radiaţiei cosmice de fond, împreună cu Pyotr Kapitsa şi Robert Woodrow Wilson (m. 2024)
– 1940: A murit Carl Bosch, chimist şi inginer german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931 (n. 1874)
– 1951: A murit fizicianul şi matematicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic al lui Bohr (n. 1868)
– 1955: S-a născut Tadeusz Słobodzianek, dramaturg, regizor, critic teatral și pedagog polonez
– 1967: S-a născut producătorul și DJ-ul francez Philippe Cerboneschi, supranumit Zdar, component al duoului francez „Cassius”; pionier al genului French Touch din muzica electronică (m. 2019)
– 1968: A murit John Heartfield (născut Helmut Hezfeld), pictor, grafician şi fotograf german; a criticat regimul prin artă, realizând o remarcabilă serie de fotomontaje (n. 1891)
– 1969: A murit maestrul japonez de arte marţiale Morihei Veshiba, cel care (în anii ’40 ai secolului XX) a pus bazele tehnicii şi filosofiei Aikido, artă marţială în care forţa spirituală este fundamentală (n. 1883) – 55 de ani
– 2005: A murit Maria Schell, actriţă austriacă de film (n. 1926)
– 2013: A murit solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (n. 1931)
– 2015: A murit actriţa americană de film, teatru şi televiziune Jayne Meadows Allen; nominalizată de trei ori la premiile Emmy (n. 1919)
– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme; cunoscut pentru filmele „Tăcerea Mieilor” (1991) şi „Philadelphia” (1993) (n. 1944)
– 2020: A murit romancierul francez Georges-Jean Arnaud (a folosit mai multe pseudonime: Saint-Gilles, Gil Darcy, Frederic Mado, Gino Arnoldi, Ugo Solenza), scriitor popular şi prolific (a publicat 416 cărţi), care a abordat aproape toate genurile literare (n. 1928)
– 2020: A murit Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (n. 1936)
– 2021: A murit atleta sovietică Tamara Press; triplă campioană olimpică, deținătoare a 12 recorduri mondiale (n. 1937, în Ucraina)
– 2022: A murit muzicianul german Klaus Schulze (a folosit și pseudonimul de Richard Wahnfried), multi-instrumentist, unul dintre cei mai influenți și importanți compozitori de muzică electronică (n. 1947)