Pe măsură ce omul îmbătrânește, îi scade rezistența la stres, a declarat, vineri, pentru agenția RADOR-Radio România, psiholog Emma Toader, specialist NLP (programare neurolingvistică) și autoarea cărții ”Porția de fericire”.
Tinerețea are multe beneficii, iar unul dintre ele este acela că oamenii tineri au o rezistență mare la stres și se adaptează mai ușor decât persoanele în vârstă la diverse situații, care îi scoate din zona de confort. „Oamenii tineri funcționează, în general, ca o mașină de curse- la viteză maximă și cu reflexele foarte bine dezvoltate. Se mișcă mai mult prin viață și elimină mai ușor hormonii de stres. Ajung pe pilot automat în a rezolva probleme – de la serviciu, din familie, din trafic…etc. și asta le crește rezistența la stres. Cu timpul, însă, această rezistență scade – si așa se ajunge în situații de genul în care un pensionar se stresează mult în ziua de pensie doar pentru că trebuie să fie pe fază când vine poștașul sau nu doarme bine cu o seară înainte de a rezolva o problemă minoră, care în tinerețe era o banalitate”, a explicat psihologul.
Unul dintre motivele pentru care se întâmplă așa este acela că oamenii, după vârsta de 50 de ani, încep să aibă tabieturile lor, adică o zonă de obișnuințe și orice posibilă ieșire din această zonă este generatoare de disconfort mai mare sau mai mic.
„Cu cât înaintăm în vârstă, ne obișnuim să avem un program fix și repetitiv, asemeni bebelușilor și devenim deranjați și iritați, dacă anumiți stimuli ne scot din program. De asta, mulți oameni în vârstă, cu trecerea anilor, devin mai iritați în comunicare cu ceilalți, în loc să fie mai liniștiți. Pentru că, de exemplu, și o banală ieșire la piață sau la dentist devine pentru ei un moment generator de anxietate și de lipsă a controlului, pe care o gestionează emoțional mult mai greu decât în tinerețe”, a adăugat psihologul Emma Toader.
Ea a mai spus că nivelul de stres poate scădea, dacă oameni activează alte căi neuronale prin practicarea recunoștinței, ca stil de viață.
„Neurologul american Alex Korb recomandă să ne punem următoarea întrebare: „Pentru ce sunt recunoscător?“, deoarece recunoştinţa ne afectează creierul la nivel biologic. Atunci când te simţi recunoscător se activează regiunea trunchiului cerebral care produce dopamina. În plus, atunci când eşti recunoscător faţă de alţii creşte activitatea în circuitele sociale de dopamină şi astfel interacţiunile sociale sunt mult mai plăcute. De asemenea, sentimentul de recunoştinţă ajută şi la creşterea serotoninei. Potrivit neurologului american, atunci când încerci să te gândeşti la lucrurile pentru care eşti recunoscător te forţezi să te concentrezi doar la aspectele pozitive din viaţa ta, acest lucru crescând producerea de serotonină din cortexul cingular anterior“, a spus specialistul NLP.
A fi recunoscător reprezintă o formă de inteligenţă emoţională, iar recunoştinţa nu îţi face doar creierul fericit, ci şi pe cei din jurul tău. Orientarea gândirii pe plusurile din viață și nu pe minusuri contribuie la starea de bine și la o funcționare mai sănătoasă a creierului, a adăugat psihologul Emma Toader
Székely Ervin, RADOR RADIO ROMÂNIA
