Antony Blinken va vizita Arabia Saudită luni și marți, anunță Departamentul de Stat al SUA

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va vizita Arabia Saudită luni și marți pentru întrevederi cu parteneri regionali și pentru a discuta despre eforturile de a se obține încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni, a transmis sâmbătă Departamentul de Stat. „El va discuta despre creșterea recentă a asistenței umanitare furnizate Fâșiei Gaza și va sublinia importanța asigurării că această creștere este susținută”, a menționat Departamentul de Stat într-un comunicat. „Secretarul va sublinia, de asemenea, importanța prevenirii răspândirii conflictului și va discuta despre eforturile în curs pentru a obține pace și securitate durabilă în regiune, inclusiv printr-o cale către un stat palestinian independent, cu garanții de securitate pentru Israel”. (REUTERS – 27 aprilie)/cstoica/eradu

RADOR RADIO ROMÂNIA (27 aprilie)