Sfântul Lazăr a fost unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos, a fost înviat de către Iisus în ziua dinaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim, iar mai târziu, Lazăr din Betania a devenit primul episcop de Kittium, Cipru.
În ultima zi înaintea Săptămânii Mari, în ajunul Duminicii Floriilor, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Lazăr în Sâmbăta lui Lazăr.
* * * * *
Învierea lui Lazăr este una dintre minunile făcute de Iisus, consemnată numai în Evanghelia după Ioan, în care Fiul lui Dumnezeu îl aduce la viață pe Lazăr din Betania la patru zile după înmormântarea acestuia.
Conform Evangheliei după Ioan, Lazăr trăia în orașul Betania (la circa trei kilometri de Ierusalim, în Cisiordania din zilele noastre) împreună cu cele două surori ale sale, Marta și Maria.
În drumul Său către Ierusalim de dinainte de Paștele evreiesc, surorile au trimis vorbă lui Iisus și apostolilor Săi că Lazăr este bolnav. Domnul a zăbovit acolo unde era, primind mai târziu vestea morții lui Lazăr. Când a ajuns, Lazăr era deja de patru zile pus în mormânt. Marta I-a reproșat Domnului întârzierea, însă Hristos a asigurat-o că Lazăr va învia. Marta a înțeles greșit că El se referea la învierea cea de obște din Ziua Judecății, la care Domnul a replicat, „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.”
În prezența celor care jeleau, Domnul a poruncit să fie îndepărtată piatra de la intrarea mormântului lui Lazăr și l-a chemat afară. Lazăr a făcut cum i s-a poruncit, fiind încă înfășurat în giulgiurile de înmormântare. Apoi, Iisus le-a poruncit mulțimilor să-l dezlege și să-l elibereze. Sfântul Ioan merge mai departe și spune că și mai mulți evrei s-au convertit atunci crezând în dumnezeirea lui Hristos. Această întâmplare a adus o mare neliniște în inimile căpeteniilor preoțimii evreiești, atât de mare încât au propus omorârea lui Lazăr.
Ierarhia religioasă a evreilor era în vremea acelor evenimente dominată de saduchei, care respingeau învierea de obște. Învierea lui Lazăr reprezintă o mărturie a învierii – atât cea a lui Hristos cât și cea de obște, dar și victoria asupra morții a lui Hristos.
Miracolul Învierii lui Lazăr este considerat „apogeul” Evangheliei lui Ioan și dovada de netăgăduit a dumnezeirii lui Hristos. De asemenea, este evenimentul care a declanșat succesiunea de fapte care au dus la arestarea și la Patimile Domnului.
După Sfânta Scriptură și conform tradiției Bisericii cipriote, Lazăr a fost nevoit să caute refugiu departe de Ierusalim pentru a evita mânia marilor preoți și farisei, care doreau să-l ucidă, iar acest loc a fost Kittium (Larnaca de astăzi) din Cipru.
Când Apostolul Pavel și Apostolul Barnaba au mers în Cipru, ei l-au hirotonit pe Lazăr ca primul episcop din Kittium. De aceea toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, care este tradiția oficială a bisericii.
După Învierea și Înălțarea Domnului, au rămas puţine aspecte cunoscute din viaţa lui Lazăr, cu excepția faptului că timp de treizeci de ani el nu a zâmbit și nu a râs decât o singură dată, când, într-o zi, el a văzut pe cineva furând un vas de lut și a început să râdă spunând: „lutul fură lutul”.
Descoperirea Muntelui Athos are, de asemenea, o legătură cu existenţa Sfântului Lazăr, conform tradiţiei.
Se ştie că Lazăr era foarte apropiat de Fecioara Maria și era foarte mâhnit că nu se poate reîntoarce la Ierusalim să o viziteze pentru că încă se temea de evrei. Maica Domnului a aflat de mâhnirea sa și i-a trimis o scrisoare de consolare. Ea i-a spus că dacă îi trimite o corabie, atunci va putea să-l viziteze în Cipru.
Maica Domnului, alături de Ioan, preaiubitul ucenic al Domnului, au mers în vizită în Cipru, însă, în timpul călătoriei, o furtună puternică i-a depărtat de traseu și i-a dus pe țărmurile Efesului și apoi pe țărmurile Athosului din Grecia. Conștientă că Dumnezeu a adus-o în această zonă, Fecioara Maria, pe deplin fermecată de frumusețea acestui loc, s-a rugat Fiului ei ca acest loc să fie grădina ei dedicată rugăciunii pentru „a purta lupta cea bună a credinței”. După ce au convertit persoanele idolatre din locurile acelea și au înființat o comunitate creștină, ei și-au reluat călătoria spre Cipru, unde l-au vizitat la Lazăr. Se spune că Maica Domnului a cusut un omofor și mânecuțe ca daruri pentru Lazăr.
Primul mormânt al lui Lazăr, din Betania, a rămas un loc de pelerinaj până în zilele noastre, iar al doilea mormânt, din insula Cipru, a fost găsit în Kittium în jurul anilor 890, cu moaștele sale înăuntru și purtând inscripția „Lazăr, prietenul lui Hristos”. În consecință, peste acest mormânt a fost construită o biserică închinată Sfântului Lazăr.
După aflarea mormântului sfântului în Kittium, binecredinciosul împărat Leon al VI-lea cel Înțelept (886-912) construiește la Constantinopol o frumoasă biserică în cinstea sfântului Lazăr, și aduce moaștele sale din Cipru la Constantinopol pentru a fi depuse în biserica zidită în cinstea lui. Prăznuirea acestui eveniment în sinaxarul Bisericii din Constantinopol se face pe 17 octombrie.
După Învierea lui Lazăr, o mulţime de oameni din Betania şi din Ierusalim, auzind că Mântuitorul a făcut acea mare minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, a ieşit înaintea Domnului şi L-a întâmpinat cu stâlpări şi cu ramuri.
Întâmpinarea Domnului în Ierusalim este aşadar strâns legată de Învierea lui Lazăr, iar primirea triumfală făcută Mântuitorului Iisus Hristos a fost cauzată de minunea învierii lui Lazăr, aceasta a determinat poporul să creadă că El este regele pe care îl aşteptau, vestea fiind răspândită cu repeziciune până la Ierusalim.
* * * * *
Sâmbăta lui Lazăr, care este numită și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților, este o zi bogată în tradiţii şi legende.
Conform legendei, se spune că Lazăr a plecat sâmbătă dimineaţa, cu o zi înainte de Florii, cu oile şi caprele, lăsând-o acasă pe mama sa să-i facă plăcinte. Cum nu mai avea ce să le dea de mâncare, a urcat în copaci pentru a culege muguri pentru oi. Însă s-a grăbit, fiind cu gândul la plăcintele de acasă, şi astfel a căzut de la înălţime. Se spune că Lazăr şi a murit pe loc, transformându-se în vegetaţie.
De aceea, în această zi se obișnuiește ca femeile să facă plăcintele lui Lazăr și să le dea de pomană. Tot în această zi, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite.
În sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ.
În unele zone din ţară exista datina Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.
În zona de sud, în sâmbăta Floriilor se mergea cu Vaiul, care inițial a fost un imn religios. Tradiția spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă.
În sâmbăta de dinaintea Floriilor există obiceiul Cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.
De asemenea, în Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. Apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Momentul lăudat este cel în care Iisus a fost primit cu slavă şi ramuri de măslin în Ierusalim.
Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.
În Dobrogea, în comuna Izvoarele din județul Tulcea, în sâmbăta de dinaintea Floriilor există una dintre cele mai frumoase tradiții. Dis de dimineaţă, un grup de fete, îmbrăcate în costume tradiţionale, colindă din casă în casă, povestind despre moartea lui Lazăr.
Sărbătoarea Floriilor este strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania şi deschide perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti: Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în care, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.
Duminica Floriilor marchează şi începutul unui post mai aspru, din Săptămâna Mare, în amintirea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos.
