Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a raportat că, duminică dimineaţă, trupele ruse au atacat două raioane – Berislav și Herson – lansând bombe aeriene ghidate. În ultimele 24 de ore, ruşii au atacat 20 de localităţi din această regiune sudică. Armata de invazie a Rusiei a lovit cartiere rezidenţiale, avariind, printre altele, două blocuri de apartamente şi opt case particulare. De asemenea, a fost raportată o lovitură asupra unei instituţii de învăţământ superior. Au mai fost lovite un obiectiv de infrastructură critică, o întreprindere agricolă, anexe, un garaj şi mai multe maşini. Trei oameni au fost răniţi în regiunea Herson, în atacurile lansate de ruşi în ultimele 24 de ore./sdan/atataru
(Agenția de presă UKRINFORM – 28 aprilie)