Încă doi cetăţeni străini implicaţi în trafic de migranţi au fost depistaţi de autorităţile române

Încă doi cetăţeni străini implicaţi în trafic de migranţi au fost depistaţi de autorităţile române. Este vorba, potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră din Timişoara, despre un bărbat din Afganistan şi o femeie din Guineea care au fost implicaţi în incidentul de azi-noapte dintr-o parcare a autostrăzii A1 Timişoara-Arad în care doi poliţişti români de frontieră au fost înjunghiaţi. În cursul nopţii, au fost reţinuţi opt cetăţeni străini originiari din Nepal, Siria şi Congo care voiau să iasă ilegal din România, precum şi călăuza lor din Nepal. Cu toții au fost surprinşi de poliţiştii români, iar unul dintre traficanţi i-a rănit pe cei doi. Între timp, poliţiştii de frontieră au fost externaţi. Acţiunile de căutare şi depistare a celor implicaţi în incident continuă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 mai)/eradu