MAE – Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în Egipt

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns Egipt, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Ei au fost preluați de echipa consulară mobilă a Ambasadei României, care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați către țară. Un alt cetățean român a fost ajutat marți să părăsească enclava palestiniană. Potrivit Ministerului, până acum 323 de cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza. Ministerul menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene pentru a facilita și alte evacuări, în cazul în care vor mai fi solicitări și în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 mai)