Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Illia Ievlaş, a declarat că avioanele de vânătoare F-16 vor putea efectua manevre în tandem cu avioane vechi ale aviației ucrainene, cum ar fi Su-27 sau MiG-29. Potrivit lui Ievlaş, astfel de antrenamente au avut loc deja. „Vor putea, în mod absolut. Au existat deja exerciții înainte, chiar şi în anii 2000, când F-16 au zburat deja în Ucraina și în timpul exercițiilor internaționale, când au efectuat manevre puternice împreună cu Su-27 și MiG-29 și totul a fost un succes, s-au combinat destul de eficient. Prin urmare, nu vor fi probleme la o astfel de utilizare” – a asigurat Ievlaş. Potrivit acestuia, ar fi bine ca întreaga flotă ucraineană de avioane să fie reechipată cât mai curând posibil. „Ar fi mai ușor de întreținut și mai eficient de utilizat. Dar, deocamdată, vom folosi direct din ceea ce avem. Noi, de exemplu, folosim sistemele de apărare antiaeriană sovietice într-un mod destul de eficient, împreună cu cele mai noi mijloace și nu numai” – a mai declarat Illia Ievlaş./sdan/lbadiu
(Agenția de presă RBC – 3 mai)