Ministrul britanic de externe, David Cameron, a declarat că este la alegerea Ucrainei dacă va folosi arme britanice şi a insistat că are dreptul de a lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei. În timpul unei vizite la Kiev, lordul Cameron a subliniat că Marea Britanie va furniza anual Ucrainei trei miliarde de lire sterline (3,75 miliarde dolari) atât timp cât va fi necesar. „La fel cum Rusia loveşte în interiorul Ucrainei, puteţi înţelege de ce Ucraina simte nevoia să se asigure că se apără”, a declarat Cameron. Rusia a condamnat ceea ce a numit drept „încă o declaraţie periculoasă”. „Aceasta este o escaladare directă a tensiunilor din jurul conflictului ucrainean, ce ar putea constitui o ameninţare pentru securitatea europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. David Cameron nu a susţinut direct ideea ca armele britanice să fie folosite pentru lovirea unor ţinte din Rusia, însă până în prezent Marea Britanie a lăsat să se înţeleagă în general că arme precum rachetele de rază lungă Storm Shadow ar trebui să fie folosite numai pe teritoriul suveran al Ucrainei. Au existat mai multe exemple ale folosirii cu succes a acestora în Crimeea ocupată de Rusia, inclusiv împotriva unor elemente ale Flotei Rusiei la Marea Neagră. Totuşi, după angajamentul premierului Rishi Sunak de a oferi Ucrainei asistenţă militară de trei miliarde de lire sterline anual în viitorul apropiat, se patre că lordul Cameron a vrut să evidenţieze că este la latitudinea Ucrainei să decisă ce va face cu acest ajutor. Domnul Peskov s-a referit şi la afirmaţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care a spus în această săptămână că Occidentul va trebui să analizeze „în mod legitim” dacă va trimite trupe terestre în Ucraina, „dacă ruşii vor sparge liniile de front şi dacă va exista o solicitare ucraineană”. Afirmaţiile lui Macron într-un interviu acordat publicaţiei The Economist constituie „un trend foarte periculos”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Totuşi, liderul francez a spus clar în interviu că dacă Rusia va câştiga în Ucraina, nu va exista nicio securitate în Europa./mbrotacel/cpodea
www.bbc.com – 3 mai