Regiunea Doneţk, atacată de ruşi de 2.127 de ori

Poliţia Regională Donețk raportează că, în ultimele 24 de ore, regiunea a fost vizată de 2.127 de bombardamente ruseşti. Armata rusă a lovit 13 localităţi din această regiune aflată în estul Ucrainei. „În ultimele 24 de ore, inamicul a efectuat 2.127 de lovituri. 13 așezări au avut de suferit din cauza atacurilor inamice. 78 de obiective civile au fost avariate: 57 de clădiri rezidențiale, clădiri administrative, garaje, autovehicule, conducte de gaz, linii electrice” – se arată într-un raport publicat sâmbătă dimineaţă. Au fost înregistrate lovituri în orașele Kostiantinivka, Kurahove, Liman, Siversk, Toreţk şi Ceasiv Iar, precum în satele Illinka, Bohoiavlenka, Haliţinivka, Kalinove, Netailove, Prohres şi Ridkodub. La Kurahove, ruşii au folosit lansatoare de rachete multiple Uragan. Două persoane au fost ucise și alte două au fost rănite în atacurile din localitatea respectivă. De asemenea, trei blocuri de apartamente, o casă particulară şi o clădire administrativă au fost distruse. În Ceasiv Iar, un civil a fost ucis ca urmare a unui atac rusesc cu dronă, iar alți doi civili au fost răniți. Potrivit oamenilor legii, la Toreţk, ruşii au atacat cu lansatoare de rachete Grad. Un civil a fost rănit, iar un bloc de locuințe și 15 case particulare şi o clădire administrativă au fost avariate. Un localnic din Siversk și un altul din Netailove, de asemenea, au fost răniți în urma bombardamentelor de artilerie. La Liman, invadatorii ruşi au atacat cu patru bombe aeriene ghidate KAB-500, distrugând un bloc de apartamente și 11 case particulare, precum şi o anexă, cinci garaje și șapte mașini. În localitatea Ridkodub, ruşii au folosit patru bombe ghidate UMPB D-30SM, distrugând trei case particulare./sdan/asalar

(Agenția de presă UKRINFORM – 4 mai)