Luni, 6 mai, se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Moses Rosen, șef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994). Rosen a avut dificila sarcină de a menţine o relaţie avantajoasă cu regimul comunist, deseori antisemit şi are meritul de a fi contribuit la scoaterea din România a sute de mii de evrei, care au scăpat astfel de opresiunea comunistă.
Moses David Rosen s-a născut la 23 iulie 1912, la Moinești, județul Bacău, fiind fiu al rabinului comunității evreiești „gaon”, Abraham Arie Leib Rosen.
În anul 1916, tatăl său s-a mutat cu familia la Fălticeni, unde fusese numit rabin și unde predica adesea la sinagoga „Habad”.
Moses și-a petrecut la Fălticeni o parte din copilărie, unde a urmat studii religioase cu tatăl său și studii laice la liceul din localitate.
Avea doar 14 ani când, pentru atitudinea sa împotriva antisemitismului, este deferit Parchetului, la 19 ianuarie 1927, apoi este arestat, judecat pentru o înscenare de lezmaiestate şi condamnat, dar amnistiat după doar o lună.
În anul 1931 Rosen s-a înscris la Facultatea de Drept din București, dar a plecat din cauza atmosferei antisemite de acolo. În același an s-a înscris la Institutul de Studii Rabinice din Viena (Austria), dar nu și-a putut termina studiile din lipsă de fonduri și a revenit la București.
În anul 1935 a terminat studiile universitare la București, obținând diploma de jurist licențiat.
În perioada 1935-1937, a urmat stagiul militar obligatoriu la Fălticeni.
În anul 1937 a revenit la Institutul de Studii Rabinice din Viena, dar a părăsit Austria un an mai târziu, în mai 1938, după anexarea ei de către Germania.
A studiat în paralel cu rabinul Alter Dorf și a obținut titlul de doctor în științe iudaice. În 1938, dr. Moses Rosen a fost învestit rabin, primul său post fiind la sinagoga Mahala din Fălticeni.
În mai 1940 a fost ales rabin în orașul Suceava, însă, înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc și Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale pentru mișcările de stânga. Va fi eliberat din lagăr după câteva luni și numit rabin cu normă parțială la sinagogile „Reșit Daat” și „Beit El” din București și ca profesor de Talmud la o școală iudaică.
Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 l-a prins în Capitală, reușind să se salveze doar fugind de la domiciliu și ascunzându-se la diverși prieteni.
În perioada războiului a trăit mai mult timp ascuns, fiind căutat frecvent la domiciliu de poliție pentru a fi deportat în Transnistria.
În perioada 1944-1946, a fost președinte al secției cultului mozaic din Bucureşti, membru al Sfatului Rabinic și rabin al Sinagogii Mari și al sinagogii Malbim din București.
În decembrie 1947 șef-rabinul dr. Alexandru Șafran a fost expulzat din România, fiind în dizgraţia regimului, iar la 16 iunie 1948, sub auspiciile Comitetului Democrat Evreiesc, adunarea rabinilor și a reprezentanților comunităților evreiești din România l-au ales în unanimitate de voturi pe Moses Rosen în funcția de șef-rabin al Comunității Evreilor din România.
La 20 iunie 1948, Rosen a fost învestit în funcția de șef rabin, la Templul Coral din București, în prezența vicepreședintelui Marii Adunări Naționale, Ștefan Voitec, a ministrului cultelor, prof. Stanciu Stoian, și a altor demnitari.
În anul 1949 s-a căsătorit cu Amalia Ruckenstein, avocat de profesie, din Burdujeni (județul Suceava).
Începând cu anii ’50, dr. Moses Rosen a încercat să atenueze activitatea antisionistă din România, iar până în anul 1989, se estimează că, datorită sprijinului său, regimul comunist a permis, emigrarea a circa 400.000 de evrei din România spre Israel.
În octombrie 1956 a înființat Revista Cultului Mozaic, cu o pagină în limba ebraică, lucru unic în lumea comunistă, în care a publicat sute de articole, militând pentru susținerea drepturilor omului, a activității evreiești religioase și naționale.
În anul 1957, Moses Rosen a devenit deputat în Marea Adunare Națională, reprezentând municipiul București unde locuia o mare populație de etnie evreiască.
În perioada 1965-1980 rabinul Rosen a inițiat și urmărit îndeaproape activitatea de învățare a limbii ebraice și a noțiunilor de iudaism în rândul tinerilor evrei în cadrul unor cursuri pe lângă comunitățile evreiești, cursuri care s-au ținut cu aprobarea autorităților.
Începând din anul 1964 a cumulat și funcția de președinte al Federației Comunităților Evreiești din Republica Socialistă România, realizându-se pentru prima dată în istoria lumii evreieşti cumulul funcţiilor de lider religios şi lider comunitar.
În martie 1977 rabinul Rosen, adept al unei atitudini de înțelegere cu alte confesiuni și popoare, a jucat, împreună cu patriarhul Justinian al României, un rol activ în organizarea unui dialog între biserica creștin-ortodoxă și evrei în orașul Lucerna din Elveția.
În anul 1979, a fondat Muzeul de Istorie a Obștii Evreiești din România și a inaugurat acolo un ciclu de conferințe teologice săptămânale.
Cum toate realizările sale pe perioada comunismului, pentru comunitatea pe care o reprezenta, nu puteau fi făcute fără un preţ, rabinului Rosen i-au fost aduse acuzaţii că ar fi contribuit la crearea unui cult al personalității lui Ceauşescu, dar şi la un cult al personalităţii sale, inspirat de obiceiurile regimului de atunci.
La 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României (inclusiv Transilvania de nord), fiind pentru prima dată când s-a pronunţat o cifră oficială referitoare la victimele Holocaustului din România. O cifră care îi îngrozea, la acel moment, pe români. La doar câteva zile de la aceasta, o rezoluţie a Senatul Statelor Unite ale Americii „condamna resurecția antisemitismului și a intoleranței etnice din România”.
În anul 1992, Moses Rosen a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1993, a devenit Doctor honoris causa al Universității Bar Ilan din Ramat Gan (Israel). A fost, de asemenea, Doctor honoris causa al Yeshiva University din New York.
Șef-rabinul Moses Rosen a scris mai multe lucrări de eseuri biblice, precum „În lumina Torei” (București, 1971), „The paper bridge; essays on Judaism” (Washington, 1973), „Învățături biblice” (Federația Comunităților Evreiești din RSR, București, 1981), „Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România” (București, 1988), „Itim la-Torah” (Ierusalim, 1988), „Primejdii, încercări, miracole. Povestea vieții șef rabinului Dr. Moses Rosen” (Ed. Hasefer, București, 1990), „Eseuri biblice” (Ed. Hasefer, București, 1992), „Șef-Rabinul României Dr. Moses Rosen la cea de-a 80-a aniversare” (Ed. Hasefer, Ierusalim-București, 1992), „Evreii din România între anii 1940-1944” (în colaborare, București, 1993).
Rabinul dr. Moses David Rosen a încetat din viață la data de 6 mai 1994 și a fost înmormântat la cimitirul Sanhedria din Ierusalim (Israel).
În anul 1994, o piațetă din Ierusalim a fost numită în memoria sa și a soției sale.
În anul 1998, a fost creat „Fondul Moses Rosen” destinat acordării unor burse de studii, mai ales în domeniul muzicii, pentru tineri talentați din România și Israel, fără deosebire de origine sau religie.
La cinci ani de la moartea dr. Moses Rosen, apărea o pioasă culegere intitulată Moses Rosen – arhitectul propriei sale veşnicii („Caiet cultural”, Bucureşti, 1999, editat de „Realitatea Evreiască”, publicaţie a F.C.E.R.).
La 22 iulie 2012, la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a organizat o sesiune comemorativă dedicată centenarului naşterii şef-rabinului Moses Rosen, la care au participat reprezentanţi ai Guvernului României, ai Patriarhiei Române, ai unor organizaţii ale minorităților naţionale.
