Norvegia şi Republica Moldova au semnat marţi un memorandum de înţelegere pentru a întări cooperarea în sectorul energetic, în scopul asigurării resurselor în statul est-european care încearcă să îşi înceteze dependenţa de Rusia. Acordul îşi propune să „promoveze şi să consolideze cooperarea în domeniul energiei; inclusiv, dar fără a se limita la tranziţia energetică şi securitatea energetică, precum şi să încurajeze noi investiţii în sectorul energiei”. Semnat la Oslo de ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland şi omologul său moldovean, Victor Parlicov, în timpul unei vizite de stat de două zile a preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, acordul cuprinde cooperarea la nivel de guvern, cercetare şi sector privat. Fostă republică sovietică şi una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova este considerată extrem de vulnerabilă la consecinţele războiului Rusiei în ţara vecină, Ucraina. Norvegia – stat membru NATO – care are o frontieră cu Rusia în Arctic, a devenit principalul furnizor de gaze al Europei, după o reducere abruptă a fluxului de gaz rusesc. Totodată, Norvegia furnizează sprijin Republicii Moldova prin programul de asistenţă pentru Ucraina în valoare de miliarde de dolari, ce a inclus 400 de milioane de coroane pentru achiziţia de gaze în 2023. În trecut, Republica Moldova s-a bazat aproape exclusiv pe gazul rusesc, în baza unui acord cu compania de stat Gazprom, însă şi-a intensificat eforturile de a-şi diversifica sursele de gaze naturale, după războiul din Ucraina. Ţara nu cumpără în prezent gaze din Rusia, însă regiunea separatistă Transnistria depinde de livrările ruseşti. Deşi acordul de marţi menţionează securizarea livrărilor de gaze ca fiind una dintre ariile de interes, punctul central al acestuia se referă la energia regenerabilă, electrificare, precum şi securitate cibernetică. Moldova şi-a mărit deja cota de energie din surse regenerabile pentru consumul de electricitate la 10,5% în 2023, în comparaţie cu 3,6% în 2021, prin generarea de energie eoliană şi solară, potrivit datelor oficiale./mbrotacel/ctuluc
REUTERS – 7 mai