Amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au aplicat comisarii ANPC comercianţilor care vindeau pește sau produse din pește

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi de 1,1 milioane de lei în urma controalelor efectuate în ultima parte a lunii aprilie la comercianții care vindeau pește sau produse din pește. Comisarii au emis 85 de avertismente și au oprit temporar de la comercializare peste o tonă de marfă. Principalele nereguli constatate au fost legate de etichetare, dar și de vânzarea de produse alterate sau cu termen de valabilitate depășit. De asemenea, s-au descoperit neconcordanțe între cantitatea netă declarată și cea reală a mărfii, precum și lipsa autorizației de funcționare./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 11 mai